Skip to content

Fait@main Evenimente tematice – Interviu

February 20, 2013

Am ajuns s-o cunosc pe Cristina Adriana dintr-o mare întâmplare: încheiasem deja un contract cu o firmă pentru aranjamentele de nuntă însă nu şi pentru buchet, lumânări şi flori de pus în piept. Vroiam ceva mai ieftin dar în acelaşi timp frumos pentru lumânări (pentru că nu puneam mare preţ ca lumânările să fie încărcate de flori care oricum aveau să se usuce în scurt timp). Laura o ştia de pe Cristina de pe Facebook şi mi-a sugerat să-i scriu. În foarte scurt timp de când i-am scris mi-a dat o sugestie superbă şi minunată ca preţ. Era exact aproape ce îmi doream. După câteva luni însă parcă nu m-am simţit aşa confortabil cu culoarea aleasă şi am rugat-o să schimbăm. A venit imediat cu altă ideea care a fost EXACT ce îmi doream doar că nu ştiam că aia îmi doresc. I-am cunoscut mai târziu, când deja încheiasem un contract pentru florile de pe mese şi pentru mărturii, altfel cu siguranţă că le-aş fi încredinţat tot lor sarcina asta. Îmi place mult de ei, au o energie incredibilă, doi pitici drăgălaşi care mai au de crescut până să devină  micile ajutoare în afacerea de familie şi au acceptat să ne împărtăşească din secretele lor printr-un interviu cu zece întrebări şi 10 răspunsuri de nota zece:

  1. Când v-a venit ideea să vă faceţi propria afacere şi cum a luat ea fiinţă?

Totul a pornit sa spunem din greseala. Acum aproape 2 ani, pe cand incercam sa organizam botezul fetitei noastre, ne-am impotmolit cand a fost vorba de decoruri, pentru ca nu ne placea stilul clasic de florarie si nici ce se propunea atunci in materie de invitatii, marturii si tot felul de minuni de genul asta. Si, mai in gluma, mai in serios, m-am apucat sa le fac singura. Tot cam pe atunci Cosmin a luat „microbul” fotografiei, mai ales ca era innebunit sa ii surprinda toate gesturile noului membrul al familiei, gesturi care noua ni se pareau extraordinare, oricat de comune ar fi fost. Sa spunem, deci, ca am fost primii nostri clienti :), apoi au urmat prieteni, prieteni ai prietenilor, si la un moment dat ne-am dat seama ca exista cerere si chiar oferim altceva.

  1. Ce anume oferiţi şi către ce public vă adresaţi?

Oferim povesti si multa, multa culoare, veselie, si, imi place mie sa adaug mereu un strop de spirit ludic. Ne place sa credem ca suntem mai mult decat organizatori de evenimente, decoratori florali si fotografi. Atat prin decorurile tematice gandite in cel mai mic detaliu, cat si prin fotografii, incercam de fiecare data sa spunem o poveste frumoasa despre personajele principale ale evenimentului respectiv.

  1. Aveţi nişte produse incredibile şi sunteţi foarte creativi. De unde vă vin ideile? E un talent înnăscut?

Multumim tare mult :). Amandoi am fost mereu constienti ca avem o latura creativa destul de pronuntata, insa goana dupa atins diverse scopuri in viata ne-a determinat sa o lasam mereu in umbra. Sincer, noua copiii ne-au rascolit spiritul creativ si ne-au oferit ragazul necesar pentru a ne uita putin mai mult in sufletele noastre. Acum suntem convinsi si noi ca oamenii creativi sunt oameni care nu uita de copilul din ei.

  1. Aveţi doi copii mici. De unde mai aveţi energie şi timp şi pentru ei pe lângă minunăţiile pe care le faceţi?

Intrebarea e pusa gresit :). De fapt intai incercam sa gasim energie si timp pentru ei si apoi pentru restul activitatilor noastre. E drept ca uneori se intampla sa devina coplesitor, dar de fapt din jocurile cu ei ne luam energia si de foarte multe ori si inspiratia pentru o multime dintre lucrurile pe care le facem. Mara chiar participa de multe ori activ atat la realizarea decorurilor cat si la sedinte foto (glumesc, de fapt trebuie sa am mereu grija sa aiba langa mine coltisorul ei cu materiale similare cu ce folosesc eu, si sa o implic sa imi aduca diverse lucruri, pentru ca ii place sa se simta utila, sau sa ii spun nume de flori si sa ii dau sa le miroasa cand lucrez cu ele, iar cu Cosmin se joaca mereu de-a fotograful, se aseaza pe jos si se preface ca prinde cel mai bun cadru 🙂 ).

  1. Cum împăcaţi viaţa de cuplu cu cea de parteneri în afacerea voastră?

Cred ca e cel mai fiabil parteneriat de afaceri din cate exista. Sinceritatea e maxima in toate aspectele, pentru ca, daca exista respect in viata de cuplu, va exista intotdeauna si in relatia de business. Nu-ti place cum merge ceva, ti-a venit o idee, vrei sa schimbi ceva? Nu e nevoie de cautat vreo forma aparte de a spune ce ai de spus. In multe ne intelegem din priviri si ne completam foarte bine.

  1. Să fii propriul şef înseamnă să lucrezi 24 de ore din 24 sau mai aveţi timp şi pentru voi?

Sa fii propriul sef inseamna sa nu iti permiti sa fii dezorganizat. Cu putina organizare gasesti itmp pentru orice. Nu e usor, dar iti aduce satisfactii care compenseaza. De cele mai multe ori ne gandim la acest business ca la un al treilea copil care in loc de dragoste neconditionata, intelegere, sprijin, grija si multe altele, are nevoie de imbunatatire permanenta, gasire si mentinere a furnizorilor, promovare, contabilitate, etc., lucruri pe care ni le facem singuri.

  1. V-aţi lovit vreodată în munca voastră de concepţia :”de ce să cheltuiesc bani pe atâtea flori naturale care se usucă oricum în câteva zile” şi dacă da, cum o contr-argumentaţi? E fotografia făcută de Cosmin un mod numai bun pentru a imortaliza frumuseţea naturală?

Da, bineinteles. Exista oameni care nu-si inchipuie viata si evenimentele importante din viata lor fara flori, si oameni carora nu li se par importante. Si mai exista o categorie, undeva la mijloc, a celor care si-ar dori flori minunate, insa ii preseaza problema banilor. Nu ne-am permis niciodata sa contra-argumentam conceptiile clientilor. Pentru toti gasim solutii, nu incercam sa schimbam mentalitati.

Asadar, unui client indragostit de flori ii vom oferi flori, asa cum unui client care nu pune pret pe ele, ii putem oferi decoruri non-florale pe care sa le poata darui sau pastra amintire (de exemplu la nunta mea, fiind pasionata de handmade, am vrut si flori realizate din hartie, de noi doi, bineinteles, si au fost deliciul serii). Vei spune: ok, dar ce facem cu cei care-si doresc o feerie de flori, insa nu si-o pot permite? Cred ca tu poti cel mai bine sa raspunzi la intrebarea asta :). Intotdeauna am fost de parere ca exista variante „on the budget” pentru fiecare si ca de multe ori combinatiile surprinzatoare nu trebuie neaparat sa fie foarte scumpe.

In ceea ce priveste intrebarea ta despre fotografia lui Cosmin, iti voi raspune atat din prisma unui artizan care-si doreste ca produsul realizat de el sa fie cel mai bine pus in valoare, cat si din prisma unui subiect de fotografie.

Daca ma gandesc la fotografia de produs, nu as putea colabora pe partea asta cu cineva mai bine decat cu el, pentru ca stie exact ce vreau sa surprind, cunoaste intreaga poveste in detaliu, de multe ori participa activ la realizarea ei, si peste toate vine si cu partea tehnica, la care inca sunt in faza de invatacel :). Legat de fotografia de persoane, se intampla sa mai fiu si eu subiect foto pentru el, desi nu sunt deloc genul care se simte confortabil in fata obiectivului. Insa nu imi aduc aminte de nicio fotografie de-a mea realizata de el care sa imi tradeze tracul de camera. Stie sa se faca nevazut exact cand trebuie, si sa spuna ce trebuie exact cand trebie, sa surprinda fic momentul pe care il astepta si cred ca tocmai din cauza asta fotografiile lui sunt atat de firesti si reusesc intr-adevar sa spuna povesti.

  1. Câte ore ar trebui să aibă o zi ca să puteţi să faceţi tot ce vă propuneţi atât în afacere cât şi în viaţa de familie?

Buna intrebare :). Probabil cel putin dublu decat are o zi :). Dar mai mult ca sigur asta pot spune toti parintii din lumea asta si toti oamenii cu multe, multe idei.

  1. Aţi făcut până acum aranjamente cu tematică de mărţişor? Dacă da, ne arătaţi şi nouă fotografiile?

In perioada martisorului avem evenimente multe, asa ca pana acum nu am facut decat pentru familie mici detalii si acelea florale (cutiute sau vase cu flori  mai mici sau mai mari).

  1. Ne povestiţi o întâmplare amuzantă din experienţa voastră de până acum? (fie foto sau deco).

Se intampla multe atat pe parte de fotografie cat si pe parte de decor. De exemplu, pentru fotografii newborn, Cosmin trebuie sa fie dotat cu o multime de rezerve ca si recuzita, pentru ca  i s-a intamplat nu de putine ori sa ii ude bebe paturicile, costumasele, ba chiar sa primeasca el insusi un mic „botez” in timpul sedintei foto. Sau s-a intamplat de cateva ori sa asist si eu la sedinte foto impreuna cu Mara, cand era mai mica, iar Mara sa apara in cadru fix cand ii era lumea mai draga, sau sa se joace cu copilul care trebuia sa fie fotografiat singur si sa nu-i mai putem dezlipi o buna bucata de vreme. Pe parte deco, cele mai multe intamplari care ne pun pe jar in momentul acela, insa mai tarziu ni se par haioase, au loc fix in ziua evenimentului, fie in timpul transportului, fie in momentul aranjarii elementelor la restaurant. S-a intamplat de exemplu sa ajungem la ora stabilita din timp la restaurant (restaurant cu renume) si sa nu gasim nici macar mesele debarasate din ziua precedenta. A trebuit sa punem pe jar tot personalul si alergam si noi si ei cu fete de masa, vesela si tot restul de parca eram pe fast forward. Bineinteles clientul a aflat abia dupa eveniment toata intamplarea.

Mai multe informaţii despre minunăţiile pe care ştiu Cristina şi Cosmin să le facă găsiţi aici şi aici. Şi nu puteau să lipsească din postare poze cu buchetul, nu?

1

2

3

Advertisements
2 Comments leave one →
  1. February 21, 2013 9:18 am

    Ce interviu frumos! Stii ca eu de obicei nu fac recomandari doar ca sa ma aflu in treaba dar conversasem putin pe mail cu Adriana si am simtit ceva special, asa ca am fost sigura ca iti va oferi ceea ce aveai tu nevoie 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: