Andrei aleargă pentru copii

Am auzit de proiectul lui Andrei în urmă cu opt luni când a început să alerge pentru a strânge 29 de mii de euro pentru a cumpăra un RetCam pentru spitalul de copii Marie Curie din Bucureşti împreună cu Asociaţia Inima Copiilor. Contribuiam (cu extrem de puţin) la proiectul lui, cumpărând prăjituri făcute de colegi de-ai lui pentru a-i susţine cauza şi aflam, chiar de  la el, detalii despre proiect. În lipsa unui astfel de aparat în spitale, tot mai mulţi copii (în special născuţi prematur) îşi pot pierde vederea pentru că nu au cum să fie diagnosticaţi corect şi în timp util pentru a primi tratamentul potrivit. Andrei aleargă, noi toţi cumpărăm kilometri alergaţi de el iar secţia de oftalmologie se apropie de momentul în care va avea acest aparat performant.

Astăzi Andrei a alergat (pe o bandă de alergare) ultimii 42 de kilometri din maratonul lui pe şantierul unde în curând va fi noua secţie de terapie intensivă pentru nou născuţi (unde se va afla şi aparatul RetCam odată cumpărat). Ar fi trebuit să-i alerge în Sahara însă din cauza situaţiei din Algeria, acest lucru nu a mai fost posibil.

Am fost şi eu astăzi să-l văd pe Andrei alergând şi să-l susţin în felul meu (chiar dacă am stat destul de puţin). Mi-a plăcut faptul că erau trei benzi de alergare şi, rând pe rând, şi alţi prieteni/colegi/susţinători puteau alerga alături de el. Mi-ar fi plăcut să fie plin de susţinători. Am întârziat câteva minute şi mă gândeam că n-o să mai am loc să intru în clădire de lume, că nici n-o să apuc să-l văd pe bandă. În schimb ştiu că s-a difuzat online alergarea lui şi sper că de acasă l-a susţinut mult mai multă lume.

Dacă vreţi să-l susţineţi pe Andrei, găsiţi pe site-ul lui detalii cu privire la cum puteţi cumpăra din kilometrii alergaţi de el. Dacă shoppingul e considerat un sport, uitaţi aici o ocazie bună de a face sport, shopping şi susţinerea unei cauze nobile într-un singur loc.

Dragi colegi, data viitoare când îl vedeţi în lift pe Andrei, zâmbiţi-i frumos, salutaţi-l şi poate strângeţi-i mâna. S-ar putea cândva, în viitor, copilul vostru să vadă datorită lui. Eu una sunt mândră că-i sunt colegă (da, ştiu, suntem mulţi şi avem mulţi colegi) cu oameni care fac ceva însemnat pentru ei şi pentru cei din jurul lor. Şi m-aş bucura să-i cunosc mai bine, să ştiu de ei, să nu fie doar nume pe hârtie sau oameni lângă care am stat câteva secunde/minute dintr-o conjunctură, fără să ştiu nimic despre lucrurile bune pe care le ştiu, pe care le gândesc, pe care le fac, pe care le reprezintă.

Vedeţi mai jos o poză făcută de mine însă poze clare găsiţi aici iar filmarea aici.

SAMSUNG

Advertisement

3 comments

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.