De când mă uit la Masterchef mi se mai dezvoltă şi mie vocabularul în materie de termeni culinari sau mi se deschid gusturile în materie de combinaţii: cremă de cartofi cu căpşuni, găluşti de cartofi cu sos creol, supă cremă de porumb cu creveţi (foarte apreciată de juraţi, eu n-am văzut acolo decât o zeamă de mămăligă), cartof copt cu cremă de cartof, cartof aromatizat, piure în două culori, frigărui de cartofi cu sos de gorgonzola.

Toate mâncărurile trebuie să fie cu cât mai multe ingrediente care mai de care din dicţionare. Şi care mai de care mai diferite şi mai diametral opuse. Altfel e banal şi pleci acasă. Nu că ar fi ceva rău să pleci acasă. Cu siguranţă că nu vei face spectacol şi nu vei ajunge finalist cu cartofi prăjiţi cu ochi şi salată. Dar de buni sunt cartofii prăjiţi cu ochi şi salată. Aşa nesotaţi, nesuflaţi şi neflambaţi şi neasezonaţi cu niciun condiment neamaiauzit.

Văd că au ales şi o nouă “Andreea” printre concurenţi. Sunt trase la indigo. Se hlizeşte din necazul altui concurent şi nu îi pasă de nimic. Telenovelă curată nu concurs de gătit. Au şi o imitaţie de Sissoko, să vedem dacă trece de prima probă. De fapt Masterchef nu e un concurs de gătit ci unul de creaţie în (bucătărie) şi nicidecum de interpretare. Dacă ar fi concurs de gătit n-ar comenta atât de mult când ar vedea mâncăruri cunoscute. E ca în toate artele probabil. Dacă desenezi perfect o casă şi doi pomi  şi trei norişori sunt şanse mari să iei ultimul loc la un concurs la care cineva a luat locul întâi aruncând o găleată de vopsea pe o pânză şi mâzgălind cu degetele nişte forme nedefinite.

Şi uite că “şlagărul” emisiunii de azi a fost o zeamă de mălai (sau făină de păpuşoi cum i-aş spune eu) cu creveţi. Tare combinaţia. Nu m-aş fi gândit să mănânc creveţi cu mămăligă dar poate ar trebui să încerc. Să mânjesc oare farfuria cu-n mujdei sănătos de usturoi? De decor olfactiv? Mă mai gândesc ce-o să “flambez” pe lângă…

Dar ce drame se întâmplă de Masterchef. Se plânge, se fac atacuri de panică, se tremură, se toacă degete. Eu chiar nu pricep de ce se duc la preselecţii concurenţi slabi de înger, concurenţi care ştiu c-o să tremure cu farfuria în mână, c-o să se piardă, că n-o să mai ştie să fiarbă nici crenvuşti sub presiunea timpului şi ironiile juraţilor. Majoritatea concurenţilor sunt jenaţi, ruşinaţi de propriile preparate. Se simt prost, rostesc cu jumate de gură că au pus una şi alta în mâncarea lor. N-am văzut pe unul să-şi susţină preparatul până în pânzele albe. Toţi se scuză, bagă capul în pământ, promit ca data viitoare vor face mai bun, că n-au ştiut cât timp au, că primul fel n-a ieşit, că nu ştiu ce n-au găsit. Nu e unul să stea ţanţoş şi să susţină că e mândru de farfuria lui: “da domnule chef, gustă şi-ai să vezi, n-ai mâncat în viaţa ta aşa mic şi aşa muştar ca al meu!”.

Şi totuşi mă uit în continuare la emisiunea asta. E haioasă în felul ei culinaro-teatral.