Am vrut să las postarea asta pentru mâine, după ce se termină concursul şi după ce se aşează momentele emoţionante şi dezamăgirile mele cu privire la câştigător. Dar parcă nu-i emoţie mai autentică şi mai palpabilă cum e emoţia de dinainte de o noapte de aşezare de gânduri şi sentimente. Nu ştiu în momentul ăsta cine a câştigat, pentru că n-a câştigat încă. Nici nu au terminat toţi de arătat talente. Ştiu în schimb cu cine o să votez. Şi cine mă cunoaşte bine ştie şi fără să spun. Dar o să spun totuşi. Am o slăbiciune pentru muzică. Şi clar o să votez “Diana” după start vot. Că aşa simt eu. Dar acum nu vreau să vorbesc despre câştigător. Ci despre sentimentul de copleşire pe care îl am pe parcursul emisiunii cu privire la … cât talent, Doamne! Ce ştiu oamenii ăştia fiecare să facă, ce muncă au investit şi ce pasiune au strâns pentru o artă. Şi mă simt din ce în ce mai mică. Şi e multă publicitate, e Protv, e marketing, sunt bani în joc şi poate multă manipulare de public. Dar cum aş şti eu oare de oamenii ăştia dacă n-ar fi emisiunile astea care să facă bani pe spinarea lor? Cum aş fi ştiut eu altfel că există pe lume o fată Ana care desenează poveşti în nisip? Cum i-aş fi văzut eu altfel munca şi talentul şi bucuria? Cum i-aş fi auzit eu altfel vocea şi măiestria Dianei de a cânta dacă nu ar fi apărut aici? Mâine dimineaţă cred că uită lumea de ei toţi. Poate că mai apare vreo unul la Happy Hour să mai abereze Măruţă pe lângă el. Poate. Apoi gata cu ei. Uită lumea. Eu am noroc de memorie. N-am noroc să-mi văd preferaţii înflorind. Şi asta pentru că uită televiziunea, uită şi lumea.
N-are cum să câştige cel mai bun. Nu există un cel mai bun. Există cei mai buni şi doar un premiu. Şi mai există cineva care bâjbâie un talent dar care prin nu ştiu ce farmece adună voturi cu nemiluita. S-a întâmplat la primul sezon, s-a întâmplat şi la al doilea. Să vedem la al treilea. S-ar putea să fiu atât de necăjită încât nici să nu mai am stare să scriu despre asta. Aşa că scriu dinainte. Când încă am emoţia. Să vedem…popor talentat sau noroc curat?
Desi nu a reusit sa castige, sunt convinsa ca s-a remarcat si ca o sa aiba o cariera frumoasa. Mie mi-a placut Bruno, ma asteptam sa se impuna pentru ca oamenii iubesc animalele si au votat subiectiv,
Inteleg dragostea pentru animale. Nu inteleg de ce a fost momentul acela emotionant 😀
Eu nu ma uit la tv. Dar ieri, fix cand era prezentata povestea Dianei, eram la mama si ea se uita. MI-a placut la nebunie cum a cantat fata asta. Imi pare rau sa aflu acum ca nu a castigat, dar ma bucur ca s-a facut remarcata, eu cred ca nu va fi uitata. Sper. Ca voce are si frumoasa e.
Da, e frumoasa si e foarte talentata (si voce si pian) insa am mai vazut talentate ca ea si le-am vazut doar in emisiuni concurs. Apoi deloc. Asta ma macina pe mine cel mai mult. Ca nu sunt promovate.
Si vrem, nu vrem, nici nu vor fi promovate! Pentru ca talentul, simplitatea si decenta nu fac rating! Eu am urmărit emisiunea pe sarite, cu “bunavointa” microbistilor(acasa sunt in minoritate). Dezamăgire totala!! Marketing ieftin, mai mult nu mă simt in stare sa aprofundez.
😦