Staţi liniştiţi, nu m-am uitat la alt meci. Nici măcar nu m-am uitat la meci. Nu sunt microbistă (şi nici nu pricep eu ce e cu microbul ăsta al fotbalului şi de ce nu s-a inventat încă niciun leac să-l mai ţină sub control) şi nici nu-mi pasă cu adevărat cine câştigă într-un derby sau în altul însă prefer, din dragoste pentru microbist, să câştige echipa lui favorită.

Au câştigat ieri câinii. Da. Nu la fotbal însă. Am rămas absolut uimită. De unde moţăiam pe canapea (să fim serioşi, chiar trebuiau să lungească emisiunea asta până la două noaptea?), m-am trezit instant când am văzut câştigătorul. Nici nu ştiam că există un număr de dresaj în finală. Îi şi ratasem momentul în finală. Am rămas totuşi cu un gust amar. Am văzut clipul azi pe youtube ca să încerc să înţeleg momentul care a emoţionat România. Şi am văzut nişte câini tăvălindu-se pe jos şi ridicându-se şi făcând tot felul de scamatorii ca la circ şi lingând dresorul pe nas (sau pe gură nu mai reţin). Aproape că mi s-a făcut rău. Realizez cât de grea trebuie să fie munca de dresor dar nu înţeleg ce anumite din asta e artă şi spectacol. Pentru mine nu e. Nu m-a bucurat, nu m-am emoţionat, nu m-a impresionat, nu am înţeles. Cu riscul de a-mi pierde toţi cititorii iubitori de câini, nu înţeleg de ce momentul acela a fost cel mai iubit.

O singură explicaţie am. Au votat şi câinii vagabonzi din România. Doar aşa pot înţelege cum de ei au primit atât de multe voturi de la public. Trebuie să fi votat câinii vagabonzi.

Şi ca să închei aşa cum am început, într-o notă microbistă, au câştigat, ÎN OPINIA MEA (e absolut inutilă încercarea cuiva de a mă convinge contrariul) câinii şi în niciun caz “steaua” (a se citi un cel mai cel talent impresionant). Şi iar sunt necăjită de rezultatul votului poporului. Când am văzut câştigătorul am rămas uimită de cât de prost informată am fost: nici măcar nu ştiam că dresorul e în finală, atât de nesemnificativ a fost pentru mine momentul lui.