Pe parcursul vieţii noastre, avem ocazia să întâlnim o multitudine de oameni. Cu unii vom interacţiona temporar sau ocazional iar cu unii vom lega prietenii. Pe perioada mai lungă sau mai scurtă sau de o intensitate mai mare sau mai superficială. E cam ca în viaţa amoroasă. Cu unii oameni ai nişte mini-relaţii, cu alţii doar nişte aventuri iar cu unul anume îţi petreci tot restul vieţii. Prietenia însă permite şi chiar încurajează poligamia deci putem avea liniştiţi mai mulţi prieteni. Deşi e tare frumos să existe şi acest bff cum ar spune americanii (best friends forever = cei mai buni prieteni pentru totdeauna).

În prietenie, ca şi în relaţiile amoroase, trebuie să existe un nivel de compatibilitate fără de care nu se poate crea legătura. Şi sigur că vor exista momente când vom vrea să ne împrietenim cu cineva care nu dă semne că ar vrea să se împrietenească cu noi şi viceversa. Câţi dintre noi n-am trecut la un moment dat în viaţă printr-o dezamăgire în … prietenie? Nici poziţia celui căutat nu mi se pare foarte comodă. Sunt tare curioasă dacă aţi fost pus în faţa faptului de “a da papucii” unui prieten pentru că lipsea compatibilitatea şi sentimentul de apropiere şi potrivire (prieteneşte vorbind) şi cum aţi procedat.

Aşa cum unii colegi de grădiniţă ajung să se căsătorească între ei (după ce au fost împreună o viaţă, mai întâi colegi şi apoi prieteni şi apoi iubiţi), aşa sunt şi copii care se cunosc de-o viaţă şi menţin această prietenie până la maturitate. Unele căsnicii, respectiv prietenii, sunt de succes. Tind să cred că majoritatea nu sunt, în special pentru că oamenii cresc diferit şi evoluează în direcţii uneori opuse. Şi mai tind să cred că o relaţie reuşită se construieşte la maturitate, când amândoi au ajuns la un grad de evoluţie în care ştiu cam ce-şi doresc de la viaţă şi de la oameni şi de la interacţiunea cu oamenii (cu excepţiile de rigoare, repet, nu cred că e o regulă general valabilă ci doar o majoritate).

Se spune că dacă nu ţi-ai făcut prieteni până la o anumită vârstă, nu prea mai ai şanse să îţi faci ulterior. Deloc adevărat, aş spune eu. La orice vârstă te poţi intersecta cu cineva pe-o lungime de undă. Suntem mulţi, suntem unici şi diferiţi între noi însă sunt atât de mulţi oameni cu care am putea avea ceva în comun încât mi se umple sufletul de bucurie când mai cunosc câte o astfel de persoană. Şi sper să continui să cunosc. Nu poţi să spui niciodată că ai prea mulţi oameni dragi în preajmă.

Şi tocmai pentru că sunt atât de mulţi oameni pe lumea asta de care ne putem bucura şi pe care-i putem bucura cu felul nostru de a fi, de ce să pierdem timpul în prietenii menţinute din obişnuinţă? Şi iar vin cu o comparaţie cu relaţiile amoroase. Sunt destule relaţii defecte care durează pentru că nu are nimeni curajul sau tragerea de inimă să le pună punct. Aşa sunt şi multe prietenii care există şi se continuă pentru că unuia sau altuia i se pare cam ciudat să se despartă de un prieten şi speră ca relaţia să se răcească în timp. Doar că uneori nu se răceşte, mai ales dacă există unul care e foarte “îndrăgostit” şi tot trage de celălalt să păstreze relaţia şi celălalt o păstrează din… milă.

Iubiţi-vă mult, ar spune Mircea Radu în încheierea emisiunii “Din dragoste”. Eu aş încheia totuşi cu  împrieteniţi-vă mult! (doar dacă vreţi)