Prima oară când am văzut un puzzle adevărat, adică unul de peste 1000 de piese, am zis că eu nu voi putea să fac niciodată unul. Apoi nașa noastră m-a întrebat dacă nu vreau să-mi împrumute unul ca să văd cum e. Trebuie să fiu sinceră și să spun că am acceptat cam cu inima îndoită, cu gândul că va prinde praf și eu nu voi avea răbdarea și perseverența să-l fac. N-a fost așa, m-a prins foarte repede și, în scurt timp am reușit, împreună cu soțul meu să-i dăm de capăt. Apoi am zis că vom lua unul cu o imagine mai potrivită intereselor noastre (cel împrumutat era cu personaje Disney, drăguț dar nu pentru noi :D) însă n-am mai reușit să luăm. Surpriza a făcut că am primit unul cadou de acest Crăciun. Unul frumos și mare (1500) pe care, dacă mă urmăriți pe Facebook, l-ați văzut deja terminat. Am lucrat cu plăcere la el și, deși mă mai enervam uneori când nu reușeam să leg piesele între ele, nu m-am dat bătută și satisfacția a fost pe măsură atunci când am pus ultima piesă.

Dacă știți că sunteți pasionați de puzzle-uri sau dacă sunteți dar nu ați aflat încă, vă împărtășesc două informații prețioase pe care le-am primit și eu de la nașa mea și respectiv de la o prietenă dragă de-a mea: 1. Există un suport magic pentru puzzle care vă ia pentru totdeauna grija constantă cu privire la ce loc din casă îl ții blocat atunci când ai un puzzle în curs de desfășurare. Nu e chiar cel mai ieftin accesoriu însă dacă știți că este o pasiune pe viață (sau măcar pentru următorii câțiva ani) merită din plin. 2. Există lipici pentru puzzle în caz că unul dintre ele vă este atât de drag încât nu mai vreți să-l desfaceți ci să-l păstrați într-o ramă.

Gândindu-mă la ocupația în sine de a face un puzzle mi-am dat seama că seamănă izbitor de mult cu nenumărate alte activități din viața noastră pe care ne dorim să le facem dar nu reușim sau nu credem că avem cum să reușim, activități care necesită răbdare și iar răbdare și iar răbdare și, cel mai important, doza aceea de încredere, fie ea cât de puțină, care nu te lasă să renunți. Când ai o asemenea activitate, despre care crezi ca nu vei reuși să o duci la bun sfârșit dar totuși încerci, etapele sunt foarte asemănătoare cu acelea ale unui puzzle:

• n-aș putea să fac asta
• la ce-mi trebuie
• n-am răbdare
• ia să încerc totuși
• n-am nicio șansă, nicio piesă nu pare să se potrivească cu alta
• nu pot
• parcă se leagă ceva-ceva
• n-am răbdare
• SIGUR lipsește o piesă (asta e cea mai frecventă)
• hai că se conturează
• și încă ceva
• și ușor ușor
• iar m-am blocat
• o las baltă
• n-am timp
• n-am energie
• hai să mai încerc totuși să mai pun măcar o piesă
• și încă o piesă
• pănă la ultima piesă, satisfacție maximă

Deși nu sunt cea mai încrezătoare persoană din lume, cred cu tărie că în orice activitate (realizabilă, nu mă refer să îți propui să zbori la propriu dând din mâini) pe care ți-ai propus-o, există șansă 100% de reușită dacă o iei pas cu pas și nu te dai bătut atunci când ai făcut câte un pas greșit (așa ca atunci când pui câte o piesă aiurea la puzzle dar care părea că se potrivește perfect acolo și îți dă peste cap totul, cam acela e momentul în care crezi că lipsește o piesă). Am momentan un ”puzzle” foarte greu de făcut pentru mine (pentru alții e chiar ușor însă pentru mine e ca un puzzle alb negru de 5000 de piese) și nu știu de pe acum când va veni momentul în care voi așeza la locul ei ultima piesă. Știu doar că, deși trec des prin etapele de mai sus, n-o să mă las bătută orice ar fi! Voi aveți ”puzzle-uri” vechi la care mai puneți din când în când câte o piesă sau la care ați renunțat temporar și le-ați dosit prin cămăruțele inimii voastre?