De când mă știu, mi-am dorit să merg în Olanda să văd miliardele de lalele. Când am stabilit că ne petrecem vacanța ”mare” a  lui 2014 în Olanda, nu am avut nicio clipă în minte lalelele ci faptul că vom petrece liniștit, timp de calitate cu oameni dragi. Lalelele erau doar un bonus iar vizitatul și colindatul țării în lung și în lat doar o parte secundară a vacanței. Am avut însă timp berechet să le facem pe îndelete pe amândouă. N-au fost lucruri pe care mi-aș fi dorit să le fac și nu le-am făcut, locuri unde mi-ar fi plăcut să merg și n-am mers sau mâncăruri pe care mi-aș fi dorit să le mănânc și nu le-am mâncat. În afară de câteva emoții legate de prinderea avionului la întoarcere (vă povestesc mai târziu dacă se va ivi ocazia în șirul gândirii), totul a decurs așa cu mi-am dorit.

Sigur că a fost minunat în parcul cu lalele și sigur că merită să mergi în Olanda chiar și pentru o zi petrecută acolo. Și sigur că nu m-a deranjat nici faptul că am prins o zi cam ploioasă și cam răcoroasă. Deși erau ceva kilometri de mers prin toate aleile cu flori, n-am simțit durere de picioare sau plictiseală și niciunul dintre zâmbetele din poze nu e doar pentru poze ci e bucurie adevărată pentru momentele trăite acolo. Numai imaginați-vă o sedință de nuntă sau Love the Dress în parcul acela. Numai imaginați-vă. Poate data viitoare când voi merge, îmi ascund și rochia de mireasă prin bagaj 😀

Un alt obiectiv turistic la care am insistat să merg și care nu m-a dezamăgit a fost Madurodam-ul din Haga olandeză, un loc în care poți să vizitezi toată Olanda dintr-un foc. În miniatură, ce-i drept. Însă este cu atât mai frumos și mai util cu cât, într-un timp foarte scurt, poți să vezi multe și să afli și mai multe despre o tară care, deși nu e mai mare decât Moldova noastră, are concentrate multe minunății pe metru pătrat.

În Amsterdam am avut ocazia să fac două lucruri pe care am regretat că nu le-am făcut în Londra: să vizitez Madame Tussauds și să mă dau în London Eye. Sigur că nu au London Eye în Olanda însă au o roată oarecum similară în care m-am urcat (cât eram în aer am avut o sămânță de regret) și am putut să privesc Amsterdam-ul de sus. La Madame Tussauds mi-a plăcut foarte mult. Figurile de ceară mi s-au părut extrem de bine realizate iar uneori, de la distanță, nu-mi dădeam seama dacă  unii erau turiști sau eram personalități de ceară. N-am rezistat tentației și m-am pozat în tot muzeul. Mai jos, eu cu George Clooney, la o cafea 😀

Eu în aer (titlul pozei ar putea fi ”râd dar nu e râsul meu”)

Deși nu ne-am plimbat foarte mult foarte mult prin el, Rotterdam-ul mi s-a părut cel mai frumos oraș din cât am apucat să văd din Olanda. Noroc de Euromast că am apucat să-l văd în toată splendoarea lui, de sus.

Nu știu cum ne-a fost norocul însă ne-am nimerit acolo fix în perioada cu ziua Regelui, sărbătoare națională de maximă importanță pentru olandezi. Mi s-a părut foarte frumos și interesant să văd o mare de portocaliu revărsându-se pe străzi în ziua respectivă. Ar trebui să ne alegem și noi o culoare în care să ne îmbrăcăm de ziua României 🙂 Am ajuns și la talcioc-ul care se organizează doar o dată pe an, de ziua Regelui, talcioc de unde ai ocazia să cumperi, de la alți oameni, lucruri care mai de care mai bune la prețuri de nimic. Răbdare și timp să ai și nu ai cum să nu pleci de acolo cu ceva util. Important este să nu te lași purtat de val și să te umpli de lucruri pe care să vrei la rândul tău să le vinzi anul  următor.

Și acum îmi las gândurile să povestească alandala (că nu mai reușesc să le structurez pe categorii) ce impresii am mai adunat. Îmi plac trenurile lor că sunt multe, confortabile și mereu la timp. Nu sunt, ce-i drept, nici cele mai ieftine, însă dacă prinzi vreo ofertă (cum am avut noi norocul să fie chiar când am vizitat noi), poți vizita țara în lung și în lat cu bani puțini. Bilă neagră pentru faptul că, într-un tren care mergea la aeroport, comunicarea faptului că din cauza unei defecțiuni trenul face cale întoarsă și nu mai merge la aeroport s-a făcut doar în olandeză și nu și în engleză. Oare eram noi doi singurii turiști din tren? Pentru că doar noi mai stăteam liniștiți jos și ne întrebam așa în treacăt de ce nu mai merge nimeni la aeroport și coboară toți în gara aceea mică. Și, deși olandezii vorbesc în general engleză, noi i-am întâlnit fix pe cei doi care nu vorbeau (un controlor de tren și un șofer de autobuz). Noroc de ceilalți pasageri care ne-au ajutat și facilitat comunicarea și noroc de inspirația de moment și de alinierea planetelor, că altfel nu am fi prins avionul sub nicio formă.

(fix în clipa asta cântă Olanda în prima semifinală Eurovision, ce coincidență; și mai e și printre favoritele mele)

Plimbându-mă pe străzile Olandei m-am întrebat dacă mai există biciclete pe lume sau le-au cumpărat olandezii pe toate. Sau m-am mai întrebat dacă au mai multe lalele sau mai multe biciclete. Da, i s-ar potrivi și numele de țara bicicletelor. Clar. Sigur că e descurajat în acest fel mersul cu mașina (mai ales că pe unele străzi care au fost atât de strâmtate din cauza pistelor pentru biciclete se trece cu mașina pe rând prin unele porțiuni) însă uneori mi se pare puțin cam mult. Ca pieton cel puțin nu știam unde să mă mai uit să nu mă ia pe sus o bicicletă. Bicicliștii sunt regii șoselelor. Și e destul de ușor să fii biciclist acolo. Pentru că ai banda ta peste tot (nu doar prin bucățele de oraș la noi, unde banda de bicicliști ocupa trotuarul în loc să fie pe stradă). Când am ajuns în gara la Utreht, deși alergam să prindem trenul către aeroport, n-am putut să nu stau câteva secunde cu gura căscată în fața uriașei parcări de biciclete.

Despre mâncare nu am mare lucru ce să spun. Deși nașa noastră s-a străduit să ne facă una dintre cele mai cunoscute mâncăruri ale lor (care mie mi-a plăcut pentru simplul motiv că îmi plac cartofii și crenvuștii), ei nu au mari mâncăruri. N-am putut să nu remarc faptul că găsești peste tot cartofi prăjiți cu maioneză iar KFC-ul nu are sos de usturoi (sau cel puțin la cel din Amsterdam nu era). Am mai mâncat niște waffe delicioase în Amsterdam (cu ciocolată topită și frișcă) la care nu vroiam să renunț nici dacă mi se făcea greață după, atât erau de delicioase.

Cu oameni olandezi nu am interacționat deci nu am ce să comentez legat de asta. Am fost în magazine, majoritatea știu engleză cât să te înțelegi bine cu ei. Produsele din magazine sunt cam ca la noi. Unele mai scumpe, altele mai ieftine (n-am putut să nu remarc faptul că era vreo 3 euro o pungă imensă de ruccola în timp ce la noi dai vreo 7 – 8 lei pe o trei fire). Plus că unele salate se ieftineau drastic după-amiaza. Era o pungă 50 de cenți (la noi e 9 lei poate să prindă și mucegai, românul nu lasă la preț, preferă să arunce). Mi-a rămas gândul la o înghețată îmbrăcat în ciocolată topită pe care am mâncat-o cu nașa mea când am prins un moment în care am fost singure la cumpărături (a fost pe ascuns și acum am divulgat eu tot … a fost delicioasă iar momentul de complicitate foarte haios :D)

Să vă zic și de cartierul roșu? Hai să vă zic. E un impact să vezi fetele afișate în geam ca la magazin mai ales că în țările în care prostituția nu e legală (adică în majoritatea țărilor), subiectul este unul tabu. Ceea ce nu înseamnă că nu se întâmplă. Lucru care mă face să cred că mai bine să se întâmple legal cu analizele și taxele la zi decât ilegal, fraudulos și nesănătos.

Și poate că unii dintre voi citesc și citesc la postare sperând să spun ceva și de iarba olandeză dacă tot mi-am numit postarea așa. Ce să zic? E foarte verde și îngrijită dar tot mai verde și mai bună mi se pare iarba din țara noastră. Că așa sunt eu mai atașată de iarba asta. Dar asta nu înseamnă că nu-mi doresc să vizitez în continuare alte câmpii 🙂 Voi la ce credeați că se referă titlul?

Cam atât am avut de povestit, dacă îmi mai amintesc ceva important, revin.

Nu în ultimul rând, mulțumim din suflet ospitalității olandezilor româinilor noștri dragi din Olanda, care ne-au primit cu atâta drag în casa lor.