Ce mai fac, ce-am mai învățat, ce-am mai observat, cu ce m-am mai confruntat și de câte m-am mai bucurat în zilele care par să fie la fel dar care nu seamănă deloc unele cu altele.
De o lună și o săptămână sunt și eu șofer cu acte în regulă. Mi-am dorit mult și m-am străduit tot la fel de mult în ultimii doi ani. Am trecut de la entuziasm la dezamăgire, am schimbat 3 instructori (soarta, nu neapărat voia mea), m-am trezit dimineți devreme și am pierdut weekenduri cu ore de șofat și învățări de legislație și, deși uneori îmi venea să plâng numai să nu trebuiască să mă mai trezesc la ora 6 dimineața, nu am vrut să renunț. Și așa am realizat că dacă-ți dorești ceva cu adevărat, nu îți permiți să renunți. Și deși nu sunt cea mai înverșunată persoană din lume, acum mi-am demonstrat mie însămi că pot. Iar felicitările pe care le-am primit ulterior au fost pentru carnet doar în plan secundar. În plan principal, oamenii dragi mi-au arătat că sunt mândri de mine că nu am abandonat ceva ce mi-am dorit atât de mult.
S-a mai terminat un sezon din Anatomia lui Grey, mai fac o pauză de la învățămintele pline de însemnătate și înțelepciune ale tipologiilor umane din serial și o iau mai ușor cu un altul (ușurel, comic, simpatic, vă povestesc mai târziu despre el). Citisem recent un articol pe un blog legat de Christina și Meredith și cu care dintre ele două ne identificăm noi, femeile din viața reală. Concluzia articolului (sper să-l găsesc să las și link) este că suntem în majoritate o lume de Meredith în timp ce Christine sunt atât de puține. Eu personal nu îndrăznesc să mă văd nici una nici alta. Sunt mai degrabă un intern aspirant și visător, mediocru și admirator al Christinelor lumii. Dacă ar fi să-mi fac vreun implant cu vreo trăsătură predominantă din acest serial de suflet al meu, aceea ar fi încrederea, siguranța în sine, în decizii și acțiuni. Să fii Christina totuși este extrem. Să fii Meredith e ca și cum le-ai avea pe toate. Și spun asta deși Meredith nu este personajul meu favorit din serial. Deși dacă stau bine să mă gândesc nu am un personaj favorit, am trăsături favorite de la aproape fiecare dintre ei.
Între timp m-am atașat de un serial ușurel de vară, Hart of Dixie, pe care am tendința să-l vizionez cam des și să-mi amân/neglijez restul preocupărilor (citit, blog, internet, puzzle, curățenie, gătit, etc). Dar nu-mi pare rău când fac ceva care mă relaxează. Partea prostă este că dacă bifez cam trei episoade pe zi o să-l termin destul de repede. Nu e nicio problemă, dacă nici seriale de văzut nu sunt mai în zilele noastre…
Filme artistice nu prea am mai văzut. Aaaa, doar unul acum vreo trei săptămâni The Other Woman (cel cu Natalie Portman, nu cel cu Cameron Diaz). Frumos filmul, îl recomand dacă nu mai aveți idee la ce să vă mai uitați.
De Olanda v-am povestit, la Eurovision știți pe cine am susținut, despre cărți nu prea am ce să vă zic momentan însă pot să vă recomand un blog care are din plin ce să vă povestească. Dacă vă place de ei (inutil spun dacă pentru că nu are ce să nu vă placă) puteți să-i urmăriți și pe Facebook.
Dacă în timpul săptămânii rareori cobor dintre nori (de la etajul 18 de unde lucrez), în weekend îmi doresc să stau numai cu picioarele pe pământ și să respir aer necondiționat. Ieșiți afară, stați la soare, beți apă, alergați, faceți sport. Sportul fizic este și sportul minții. Ia uitați ce bine s-a distrat Laura într-o seară, în aer liber.
Pentru prietenii cititori care au sustinut-o pe micuța Lucia (cu sufletul sau chiar cu bani), aflați că s-a operat luni acum și că, deși a avut niște zile grele după operație, începe să-și revină ușor-ușor. Cu siguranță că mămica ei ne va povesti multe despre experiența spitalicească din Elveția atunci când va reveni. Momentan mai trebuie să rămână o perioadă destul de lungă internate acolo fiind o operație extrem de dificilă prin care această micuță scumpă tocmai a trecut.
Deși cu ei în gând am început să scriu postarea asta, țin neapărat să le mulțumesc oamenilor buni. Nu pentru ceva anume ci pentru că sunt ei înșiși. Și tot aici mi-aș dori să le spun oamenilor răi să le fie rușine pentru răutatea și lăudăroșenia lor bună de nimic. Deși probabil că nu se vor simți neapărat. Nu cred că oamenii răi conștientizează că sunt răi așa cum nici cei buni nu își asumă meritele bunătății lor infinite. Dar revenind la oamenii buni, aș vrea să spun că-mi sunt dragi cu toții și că le transmit o îmbrățișare caldă pentru simplul fapt că există.
Aveți vreun eveniment important în viitorul apropiat sau o zi de naștere specială? Vă dau o sugestie dulce. Să intrați pe pagina Prăjiturelelor și să comandați ceva de acolo. Felicitări, Ana Maria, pentru minunățiile care-ți ies din mâini și suflet.
Felicitări prietenilor dragi din Iași pentru bebelușa lor scumpă nou născută (știu ei cine sunt, nu le dezvălui acum numele), abia aștept să o văd și să o țin în brațe.
Cu bucurii vechi și noi, mers pe stradă în doi, vă urez să vă trăiți frumos viața vostră cea de toate zilele pentru că, așa cum pare ea monotonă și obișnuită, este cu totul alta și, cu fiecare secundă care trece, se mai petrece câte o minune.
Locul de Parcare al Grijilor şi al Bucuriilor 
[…] mai 2014, se mai termina un sezon şi mă declaram mai degrabă un intern aspirant și visător, mediocru și admirator al […]
Eu am carnet de la 18 ani, dar nu cred sa fi condus mai mult de 2-3 ori in toata viata mea! La inceput pentru ca tata nu a vrut sa-mi dea masina (si atunci i-am strigat sa si-o tina in curte, ca n-am nevoie de ea! 😀 ) si apoi fiindca am avut un accident (nu conduceam eu) de pe urma caruia am ramas cu o frica imensa. Asa ca daca nu ma stiu in stare (si sincer nici nu cred ca-mi place soferia), nu ma bag! Ceea ce le-as sugera unor vecine care n-au nici cea mai mica urma de talent in domeniul asta, dar continua sa invarta covrigul si sa ne tot loveasca masina in parcare!
Felicitari pentru carnet si nu te lasa, mai ales ca-ti place!
Multumesc, Margeluto! Chiar imi place si mi-am pus obiectiv ca in anul acesta de incepator sa make the best of it si sa invat sa ma descurc bine. Usor usor cred ca o sa imi iasa!
Felicitari pentru permis! 🙂
Am vazut mai sus ca i-ai scris Ralucai ca nu ai plecat inca la drum fara copilot, sfatul meu e sa incerci, eu una-s de 100 de ori mai relaxata singura. Si cel mai mult imi place sa conduc singura in masina.
Nu stiu de ce nu ma simt pregatita inca dupa doar o luna cu carnetul in buzunar. Imi trec prin minte tot felul de nenorociri. Dar trebuie s-o fac si pe asta. Multumesc pentru sustinere!
My dear, nenorociri se pot întâmpla si fără vina ta!! Eu nu am avut nici un incident si conduc zilnic!! Normal ca nu ai încredere în tine dupa doar o luna, se numește realism, am văzut inconștienti cu câteva zile de șofat si peste 100/ora în oraș. Cat despre comparația cu alți experimentati, stii prea bine ca tu nu esti ei si ei nu sunt tu!! Încrederea în sine vine la pachet cu experiența, iar dacă nu ai o mașina pentru care sa faci credit sa-i schimbi un far, go for it!!!
Felicitari pentru carnet! 😛
Si eu l-am luat in urma cu un an, cand m-am intors pentru cateva saptamani in tara, dar n-am prea condus pe aici, ca sa capat exxperienta.. Nu imi place sa ma folosesc de masina alor mei pentru asta si nici nu simt ca mai am nevoie de masina, in Antwerpen, cand eu folosesc doar bicicleta, iar in cazuri extreme (ploaie densa, furtuna), transportul in comun.
Dar e bine ca-l am si ca am mai scapat de-o grija. 😀
Am vazut si eu finalul Grey.. Culmea, in tot sezonul n-am varsat o lacrima, ci doar in ultimul episod. Ori nu m-au prins, ori e din cauza faptului ca eu ma uitam la ele doar cand ma apucam seara de calcat hainele. Si la ultimul calcam, de fapt, dar m-am oprit, ca prea multe emotii erau la mijloc. 😛
Sa ai un weekend senin si plin de plimbari in natura, cu omul drag de mana!
Raluca
Multumesc mult, Raluca. Eu ma straduiesc sa conduc in Bucuresti. Inca nu am avut curaj sa ies singura (fara copilot de baza in dreapta) dar sper ca se apropie momentul cand ma voi simti pregatita. Weekend frumos!!
Miha, eu te sfătuiesc așa: ia tu frumos cheile într-o dimineața si îndreaptă-te ușor către cea mai apropiată ieșire din București!! Nu trebuie neaparat sa ieși din oraș, ci doar sa eviti traficul înfiorător!! Doar conducând singura vei capăta încredere în sine!! Eu, cand soțul meu a făcut o boacana si a avut carnetul suspendat, am decis ca sunt în stare sa ma descurc si fără el(doar nu a fost prezent si la Scoala/examen, nu?? 😉 ) si din acea zi am luat mașina singura!! Ba chiar îl conduceam dimineața la serviciu si lucrează afara din oraș!! 🙂 Cred ca stii cat de critici sunt bărbații, mai ales cand vine vorba de condus, nu l-am mai auzit sa spună o vorba! Si uite așa au trecut 10 ani de atunci!!!
Draga Mamica, iti multumesc din suflet pentru sfaturi, chiar am de gand sa le urmez. Apropo de “nu a fost prezent la examen”, mi-a dat o lectie sotul meu intr-o zi cand l-am intrebat ce fac acum. A zis “asa l-ai intrebat si pe politist la examen?”. Si are dreptate, eu trebuie sa fac propriile alegeri (desi nu mi-ar fi stricat putin ajutor atunci) ca sa pot sa invat sa ma descurc bine. Comentariul tau imi da si mai multa incredere ca se poate. Mai ales ca am luat carnetul destul de tarziu la 30 de ani, cand alti prieteni de varsta mea au un avans de 12 ani la condus…
am facut si eu un test online din care reiesea ca sunt Lexie. habar n-am daca e de bine sau de rau:) eu o admiram mult pe Cristina, desi e greu sa fii ca ea in viata reala. felicitari pentru ambitia si munca depusa pentru carnetul de soferi! sper sa-ti placa sa conduci si sa ai o vara frumoasa!
Multumesc! Imi place sa conduc, sper sa devin un sofer bun cu timpul. Sa vedem ce iese. Pana atunci ma straduiesc sa conduc ori de cate ori am ocazia. Chiar daca am copilot in dreapta si nu ies singura inca. Mie mi-a iesit Derek la teste :)) Deci nu cred ca am raspuns foarte atent la intrebari.
http://diana.urbankid.ro/2014/05/cristina.html 🙂
Thanks, il pun si in postare.