Skip to content

Fii sincer. Fii direct. Nu-ţi cere scuze!

August 2, 2014

“I don’t really hide much. I’m essentially an open book, and honestly, I’ve always been that way. Since I can remember, I have always been the one at the cafe telling my co-workers everything — from bad blind dates to new business ideas. Partially that was to pass the time but also it’s because I cherish the input of family and friends. After all, nothing prompts people to open up quite like doing so first.”

“Nu-mi stă în fire să mă ascund. Sunt în fond ca o carte deschisă şi sincer, mereu am fost aşa. De când mă ştiu am fost cea care le povestea colegilor la masă orice – de la întâlniri nereuşite la idei noi pentru serviciu. În mare parte făceam asta ca să treacă timpul dar şi pentru că pun preţ pe părerea familiei şi a prietenilor mei. La urma urmei nimic nu-i face mai mult pe oameni să fie deschişi decât să te deschizi tu primul.

Citatul de mai sus este un bun început pentru ceea ce vreau să vă povestesc şi l-am tradus pentru că ştiu că am şi cititori care nu vorbesc limba engleză dar pe care poate i-ar putea interesa. De-a lungul anilor am avut nenumărate discuţii cu oamenii pe care îi cunosc sau pe care i-am cunoscut pe tema deschiderii faţă de ceilalţi. Nu am fost un copil timid şi, deşi am avut parte de destule respingeri la viaţa mea, nu m-am retras în dulapul despre care vorbeşte Ash Beckham în prelegerea ei (pe care o puteţi asculta aici şi care m-a determinat să pornesc şi pe blog discuţia asta pe care am tot purtat-o doar în offline). Mereu mi-a plăcut să povestesc şi să-i aud pe alţii povestind şi n-am înţeles niciodată de ce oamenii se ascund. În mare parte Ash vorbeşte despre homosexualitate însă de fapt  se referă la tot felul de motive pentru care oamenii se ascund de ceilalţi (greutăţi financiare, boli, dezamăgiri, suferinţe, probleme de familie, divorţuri, despărţiri, neîncrederi şi multe altele).

Pentru că eu n-am reuşit niciodată să-mi argumentez temeinic punctul de vedere, am fost uimită şi fericită de faptul că am găsit un articol care să exprime exact ce cred şi eu însă cu argumente ceva mai bune decât “nu înţeleg de ce eşti aşa de ascuns şi închis în tine”. Şi sigur că au fost  vreo doup lucruri de-a lungul anilor de care m-am ascuns şi eu (nu mai este cazul acum) ca de exemplu faptul că am un al doilea prenume vechi de o mie de ani pe care-l car după mine fără să aibă vreun sens la mine în buletin sau faptul că am fost nemulţumită de culoarea pielii mele (nu mai este cazul acum). Şi oricare referire la oricare dintre cele două mă făcea să îmi fie ruşine şi să evit orice discuţie pe tema asta. Din fericire faptul că sunt o persoană deschisă m-a făcut să ies şi dulap cu ambele şi să le accept şi să nu mă mai deranjeze niciun comentariu pe tema asta. Ba chiar eu sunt cea care porneşte glumele care mă au ca personaj principal.

Am cunoscut şi încă mai cunosc şi interacţionez cu oameni aproape zilnic şi nu ştiu aproape nimic despre ei. Şi mi se pare ciudat. Pentru că în normalitatea mea, oamenii sunt deschişi unii cu alţii, oamenii spun ce simt şi ce fac şi ce păreri au. Şi pentru că normalitatea mea nu coincide cu normalitatea oamenilor cu care ajung din anumite conjuncturi să colaborez în diferite contexte, ajung uneori să mă întreb dacă e ceva în neregulă cu faptul că eşti deschis. Am întâlnit foarte des comentariul “cum poate să spună atât de uşor lucruri atât de personale unor oameni pe care îi vede prima oară”. Şi mi-am dat seama că eu nu pot să spun “da, nu ştiu cum” pentru că eu nu vă nimic în neregulă cu asta. Şi pentru că eu sunt exact la fel. Sigur, nu mă apuc să-mi strig pin-ul de la card sau parolele de email la megafon pe stradă, cred că aţi înţeles că nu la astfel de lucruri personale mă refer.

Mai în glumă mai în serios, am avut momente dese în care am zis “gata, nu mai vorbesc nimic, nu mai comentez nimic”. Şi nu m-a ţinut nici 5 secunde. De ce? Pentru că dacă n-aş mai comenta, n-aş mai vorbi, n-aş mai povesti, n-aş mai glumi în toate felurile şi cu toate conotaţiile, n-aş mai fi eu. Iar eu vreau să fiu în continuare eu pentru că, deşi mă cert des şi îmi reproşez şi mă judec şi am aşteptări ridicate de la mine, la finalul zilei, când pun capul pe pernă, îmi dau seama că măcar puţin tot îmi place de mine şi nu am absolut nicio pornire să mă schimb, să fiu altfel.

Din prelegerea pe care v-0 recomand să o vedeţi (durează 9 minute doar), am fost captivată în mod special de ultimele două minute în care Ash spune care sunt cele trei sfaturi care îţi garantează drumul afară din dulap (s-a prins toată lumea că vorbim despre un dulap la figurat şi nu un dulap pe bune, da?):

1. Să fii sincer! Dacă vrei ca cineva să fie sincer cu tine, trebuie să ştie prin ce treci şi tu.

2. Fii direct! Nu are sens să le spui părinţilor tăi că s-ar putea să fii homosexual pentru că le dai speranţa că poate nu e aşa; rupe plasturele, spune ce vrei să spui exact aşa cum este chiar dacă vor mai fi nişte răni de bandajat ulterior.

3. Nu îţi cere scuze! Dacă spui adevărul, nu îţi cere niciodată scuze. Da, cere-ţi scuze pentru ce ai făcut însă nu îţi cere niciodată scuze pentru cine eşti. Şi sigur că unii vor fi dezamgiţi însă asta e problema lor. Sunt aşteptările lor, nu ale tale. Singura poveste care contează este cea pe care vrei tu să o scrii. Şi poate că vei crede că eşti singur însă nu eşti. Dar trebuie să ieşi din dulap şi să spui ce problemă ai. Altfel nu vei şti că au şi alţii greul tău, nu vei putea fi ajutat, nu vei avea cum să schimbi nimic.

Şi concluzia pe care o ştiam şi tot încerc să o exprim de ani de zile şi pe care m-am bucurat foarte tare să o aud în prelegere a fost că un dulap nu este sub nicio formă locul potrivit în care să locuiască un om.

be authentic be direct be unapologetic

Advertisements
4 Comments leave one →
  1. mamica permalink
    August 2, 2014 4:48 pm

    Draga mea, aceasta deschidere vine odată cu maturizarea, câștigi acea “self-confidence”, sau, pur si simplu, înveți sa nu-ti mai pese. Înveți sa nu mai dai doi bani pe cei care sunt, oricum, pasageri în viața ta. Încrederea în sine închide sau deschide usile dulapului.
    Pe de alta parte, din prea multă deschidere risti de multe ori(mie mi se întâmpla încă…) sa fii interpretat greșit. Iar sinceritatea ta sa fie luată drept…well, you got the picture!!
    Înveți, cu timpul…

    • August 3, 2014 7:56 am

      Aici m-am referit doar la sinceritatea fata de cine esti tu, nu si fata de ceilalti. Pentru ca am stabilit deja ca oamenilor nu le place sa fii sincer cu ei. In clipa in care tatonez putin terenul si incerc sa spun ce parere am despre ceva simt deja iritarea in jurul meu. Iar eu nu fac exceptie de ala asta, om sunt si eu. Dar cu privire la mine, nu am problemele sa spun chiar cu riscul sa fiu luata drept…. 🙂 La increderea in mine trebuie sa mai lucrez insa la iesit din dulap cred ca m-am descurcat destul de bine 🙂

Trackbacks

  1. Despre oamenii care (se) ascund | călădor
  2. Despre oamenii care (se) ascund |

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: