Nu am fost niciodată o persoană care să se dedice total unor cauze umanitare. Deși m-am născut cu o capacitate de empatie aproape copleșitoare pentru cei aflați în suferință, probabil mi-a lipsit curajul să mă implic trup și suflet, pe termen lung într-o cauză anume. Cumva câte ceva-urile pe care am încercat să le fac pentru unii sau pentru alții nu știu dacă au ajutat cine știe cât la întregul de suferință care necesita alinată într-un anume context. Cunosc oameni (pe unii mai de aproape, pe alții mai de departe) care au dat mereu aproape de tot pentru cauzele pentru care au luptat. Și știm că sunt multe. Știm că sunt bătrâni, copii, bolnavi, animale, proiecte de mediu și câte și mai câte care au nevoie de implicarea noastră a tuturor ca să poată să supraviețuiască.

Și gândul că tot ce putem da noi este mereu prea puțin ne cam trage înapoi de la a mai da ceva oricât. Asta până când auzi câte lucruri au făcut niște oameni competenți și implicați cu toate puținurile de la fiecare. Dar gândul că în lumea asta se învârt sume de bani care nu încap nici măcar în imaginația mea (și eu chiar am o imaginație foarte bogată) și că tot în același timp sunt oameni care mor de foame și de boli care sunt incurabile doar pentru că nu există bani de tratament, gândul că lumea asta e atât de dezechilibrată, gândul ăsta mă frustrează și mă întristează și mă umple de nervi.

Trăiesc însă cu speranța că putem face lumea asta un pic mai bună fie că dăm cuiva o farfurie de mâncare, fie că renunțăm la o sumă de bani din salariul nostru, fie că donăm din timpul pe care-l avem să organizăm un proiect de voluntariat. Fiecare poate să încerce să salveze orice are mai aproape de suflet. Este fizic și financiar imposibil să încercăm să salvăm fiecare pe toată lumea. Dar trebuie să ne străduim să dăm la o parte gândul că 10 leii noștri sunt prea puțini și să nu mai decidem să nu-i mai dăm deloc doar pentru motivul ăsta, că oricum n-ar schimba nimic.

Încep categoria de promovare cauze umanitare pe blog (câte unul pe lună, aștept propunerile voastre pentru lunile următoare) cu Hospice Casa Speranței. Dacă nu aveți răbdare să citiți pe site cu ce se ocupă vă povestesc eu faptul că Hospice are în grijă oamenii pentru ale cărori vieți medicina nu mai poate face nimic. Sunt oamenii care sunt trimiși acasă cu gândul că vor muri, că niciun tratament nu a dat rezultate. Ce face Hospice pentru ei? Are grijă atât de sufletele lor (prin consiliere psihologică pentru ei și pentru familiile lor) cât și de trupurile lor (asigură îngrijire medicală și alinarea durerilor fizice). Are grijă și de mințile lor prin grupuri de sprijin și activități creative. Hospice nu este un loc unde oamenii se duc să moară ci un loc unde oamenii se duc să învețe să continue să trăiască și după aflarea diagnosticului.

Deși rareori îmi aduc serviciul pe blog, îi invit pe colegii mei (cei peste două mii de colegi) să susțină fundația Hospice și să alerge pentru Hospice la Maratonul din 5 octombrie (contactați-mă pentru detalii). Și ca să fiți în formă pentru alergare eu zic să exersați cu o seară de dans, pe 11 Septembrie în Club Mojo (let me know dacă vreți să cumpărați bilet, petrecerea nu este doar pentru colegi ci și pentru prietenii și familiile lor, este loc pentru toată lumea… sau pentru vreo 300 de persoane din toată lumea mai exact). Am trimis și invitații pe Facebook la eveniment, dacă ați primit invitație de la mine să știți că chiar am vrut să vă invit pe voi, am selectat lista manual și cu atenție, nu am trimis la grămadă la toată lumea. Deci, cu cine mă văd joi în Mojo?

And remember, fiți buni cu ceilalți fără să uitați să fiți buni și îngăduitori cu voi înșivă!

Weekend cu gânduri bune vă urez!