Skip to content

Din toate câte puțin

September 20, 2014

N-am mai trecut pe aici de două săptămâni. Însă voi ați trecut (sau cel puțin așa arată statisticile) iar faptul că m-ați așteptat nu poate decât să mă bucure. A venit toamna și abia dacă am remarcat (dar am început să mă îmbrac ceva mai bine dimineața), a început școala (și odată cu ea și Eliza, care e cam de-0 seamă cu blogul ăsta). E aglomerat peste tot, suntem mulți și de toate felurile și tare suntem grăbiți. E aglomerat rău și la mine în cap și în suflet și nu mai reușesc să o las mai moale și să-mi ascult gândurile. Și să le pun pe-o pagină de blog. Dar astăzi m-am trezit la prânz (deși m-am culcat aseară pe la unșpe jumate) și mă lupt cu mine să ignor praful și să las să treacă măcar o sâmbătă fără să trebăluiesc ceva.

Am vrut să vă povestesc de faptul că m-am uitat la 26 de episoade din Private Practice într-un weekend (în timp ce am făcut diverse treburi casnice) și că mi-a plăcut mult serialul și toate personajele lui. Acum că s-a terminat și mi-e dor de ele nu știu dacă să o iau de la capăt (am început să mă uit doar de la sezonul 5). Aștept cu nerăbdare să încearcă Anatomia lui Grey și Parenthood. Și Hard of Dixie și Mistresses, când or mai începe. Și între timp mă gândesc de care serial mai nou să mă apuc.

De citit n-am mai avut poftă și, de câte ori vorbesc cu cineva în continuare avid de lectură, mă simt ca un bolnav de stomac fără poftă de mâncare de luni de zile. Nu știu de ce nu pot, nu am stare, nu am răbdare. Dar nu mă îngrijorez, știu că o să treacă, e doar o pauză. Nu vreau s dau vina pe muncă și nici nu vreau să recunosc încă faptul că începe ușor ușor să mă dezumanizeze și pe mine. Pentru că e doar o perioadă și apoi o să fie iar bine.

Am mai terminat un puzzle superb (cu cine sunt prieten pe Facebook știe deja) și mă gândesc dacă să mă apuc de altul sau să iau o pauză și de aici.

puzzle

Mi-e dor de oameni mei pe care-i văd prea rar, mi-e dor de oameni pe care am avut ocazia să-i văd zilnic și n-o mai am și uneori mi se pare un vis urât că nu mai sunt acolo și simt că nu i-am prețuit îndeajuns, că n-am învățat destule de la ei. Și eu, om sociabil din naștere, simt că nu mai vreau să mai cunosc niciun om nou, că nu mai am răbdare să mă mai descopăr, să mai povestesc și să mai râd și să mă mai încred și să-mi mai dau cu vreo părere. Simt că am cam obosit și da, sper să fie doar o perioadă.

Am mai văzut și niște filme în perioada asta de când nu ne-am mai văzut. Două de Woody Allen (la care dacă m-ai fi întrebat dacă am văzut vreun film de el aș fi spus că probabil nu, abia când am deschis pagina lui de IMDB am realizat câte văzusem de fapt deja) despre viață și relații. Vi le recomand, sunt multe de reflectat și de învățat de acolo și, deși filme vechi (unul este chiar mai mare decât mine), sunt atât de actuale în subiectele pe care le tratează: Annie Hall și Husbands and Wives (Soți și Soții). Cititorii mei vorbitori de engleză sper să aibă răbdare să citească pasajele de mai jos din Annie Hall, un film incredibil de citabil. Și le scriu mai jos și pentru mine, să nu le uit nici eu.

Alvy Singer: I feel that life is divided into the horrible and the miserable. That’s the two categories. The horrible are like, I don’t know, terminal cases, you know, and blind people, crippled. I don’t know how they get through life. It’s amazing to me. And the miserable is everyone else. So you should be thankful that you’re miserable, because that’s very lucky, to be miserable.

Alvy Singer: [addressing the camera] There’s an old joke – um… two elderly women are at a Catskill mountain resort, and one of ’em says, “Boy, the food at this place is really terrible.” The other one says, “Yeah, I know; and such small portions.” Well, that’s essentially how I feel about life – full of loneliness, and misery, and suffering, and unhappiness, and it’s all over much too quickly.

Și cam de o lună încoace cred că țin în note un citat din The Agriest Man in Brooklyn, „the only normal people are the ones you don’t know too well”/singurii oameni normali sunt cei pe care nu-i cunoști prea bine. Și tot am vrut să vă scriu că mi-a plăcut foarte mult acest film însă n-am avut tragere de inimă să scriu. E cu Robbin Williams și joacă excepțional (nici m-aș fi așteptat la altceva de la el) și așa ce m-am întristat să văd, după ce el a murit deja, că joacă un personaj care are o boală incurabilă, care încearcă să se sinucidă și care chiar moare într-un final. E un film pe sufletul meu totuși, emoționant dar și amuzant pe ici pe colo, nu e rău deloc dacă aveți chef de un film în weekendul în care orele trec parcă mai repede decât niște ore obișnuite (ai clipit, mai trece o oră).

Am început Vocea României și tare mult îmi place. Și mereu mă minunez, oare câți oameni mai sunt în țara asta care să cânte atât de frumos. Mulți se pare, foarte mulți. Deja am pus ochii pe niște preferați însă nu vi-i zic momentan, să vedem ce se mai întâmplă. Atunci când se puteam în pauzele de Voce, m-am mai uitat și la XFactor. Acolo încă nu e mare lucru de văzut, sunt preselecțiile la grămadă.

După vreo trei ani de când ne știm virtual, m-am întâlnit și personal cu Oana Kovacs, unii dintre voi îi știți cu siguranță blogul. Acolo am câștigat eu ședința foto de love/trash the dress cu OCPhotography (unde am câștigat nu doar niște poze frumoase ci și doi prieteni dragi și simpatici). După o oră de stat la povești la Gara de Nord, o oră mult prea scurtă pentru câte poate am fi vrut să povestim, mi-a părut rău că nu e mai aproape. Nu știu câți ani vor mai trece până când va mai veni ea la București sau voi merge eu în Timișoara însă cu siguranță că sper să nu se piardă legătură în timp (deși știu că o sperie relațiile la distanță 😀 ). Dacă-mi dă voi, editez postarea ulterior și pun și selfie-ul făcut cu ea.

Later edit: Și a spus Daaa!

photo

Și, dacă nu v-ați plictisit încă de citit postarea asta, să încheiem totuși cu o melodie.

 Și (asta e mai mult pentru colegii mei) dacă ați avut răbdare să ascultați și melodie, ne susținem și noi alergătorii la Maratonul din 5 octombrie? Intrați pe Galantom să vedeți cum îi puteți ajuta să strângă suma target pe care și-au propus-o.

Advertisements
3 Comments leave one →
  1. September 26, 2014 10:48 am

    Da, Private practice de la primul la ultimul sezon. A fost o usoara greseala sa ma uit in timp ce eram insarcinata pt ca erau multe drame cu sarcini, dar e fain sa stii 🙂

  2. cristina o permalink
    September 20, 2014 9:16 pm

    Parca simteam nevoia de “explicatiile” astea in ceea ce te priveste, dar nu te regasesc sa stii. Astept o revenire!!!!

Trackbacks

  1. București | Oana Kovacs

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: