Şi poate că nu avem nevoie de o zi anume în an să iubim mai mult sau să ne simţim mai îndrăgostiţi, în care să luăm cine cu lumânări şi să satisfacem nevoile comercianţilor de vânzări record în luna februarie. Poate nu avem nevoie nici de o zi în care să ne dăm mărţişoare sau de una în care să ne spunem “la mulţi ani”, sau în care să ne punem cadouri în ghete sau sub brad. Poate nu avem nevoie de o zi specială nici ca să ne costumăm şi nici de una în care trebuie să fie un pretext să dăruim sau să primim flori. Şi nici de o zi în care să vină iepuraşul să ne aducă ouă colorate de ciocolată şi cadouri. Poate n-avem nevoie de nimic din toate astea dar aşa-i că-i tare frumos că le avem?
Iubiţi când vreţi, sărbătoriţi ce vreţi dar încercaţi să nu îi mai huliţi pe alţii care sărbătoresc altfel decât voi. Nu sunt un fan al pernuţelor roşii în formă de inimioară şi nici a trandafirilor roşii vânduţi la suprapreţ de Sfântul Valentin şi nici nu susţin datul în cap tot anul dar pupatul de 14 februarie dar sincer mă bucură faptul că există o sărbătoare pentru iubire. N-am sărbătorit-o niciodată în vreun fel anume şi nici nu cred că o să o fac vreodată însă nu mă deranjează deloc cei care o fac, fie ea cât de ne-românească şi ne a noastră ar fi.
Sărbătoriţi cât vreţi şi când vreţi şi cu cine vreţi dar sărbătoriţi ceva, viaţa asta nu e numai muncă să grijă şi tristeţe.