În sala de aşteptare a unei clinici:

Fiica: “Ştie că ai ajuns?”

Mama: “Mă cheam ele când se eliberează”.

Fiica: “Crezi că ştiu ele..”

Mama: “Da, cum să nu ştie”

Fiica: “Dacă ar şti ceva, n-ar mai lucra aici” (cu referire la domnişoarele de la recepţia clinicii)

Nu m-am controlat deloc când m-am uitat cu scârbă fix în ochii ei când a zis asta. Fiica, medic sau medic în devenire (ce-am prins din conversaţiile lor şi din cărţile pe care le consulta aşteptându-şi mama). Mi-aş fi dorit să îi spun ceva însă ce să-i spun eu când propria ei mamă s-a uitat cu ruşine la ea şi i-a zis “De ce eşti aşa?”. Şi ea senină “Cum sunt?”. N-ar fi meritat să-mi bat capul să-i spun eu cum e, o cunoşteam de 2 secunde. Dar au fost 2 secunde în care parcă am aflat totul despre ea.