Skip to content

Devreme rea

March 28, 2015

Astăzi m-am trezit devreme. Adică pe la un opt fără ceva. Asta în condiţiile în care, în general, îmi place să-mi încep sâmbetele de la zece încolo. Poate de la vreme (deşi teoretic ploaia ar trebui să te îmbie la somn) sau de la faptul că am căzut lată aseară la zece jumate sau poate subconştientul meu vrea să-mi lungească weekendurile cu câte o oră două în plus.

Şi dacă de obicei dau drumul la televizor imediat pe canalul 80 (VH1 la mine) acum, după două ore de dimineaţă de sâmbătă (care nu ştiu când au trecut), realizez că televizorul este închis şi nu aud decât ploaia (cu tot alaiul ei de sunete) şi tastele. Atunci când sunt singură, e puţin probabil să nu ascult muzică. Pe stradă sunt mereu cu căştile în urechi (spre disperarea şoferilor care mai ies din diverse parcări şi au drum fix pe trotuarul pe unde am şi eu drum şi care trebuie să meargă în ritmul meu până se enervează şi mă înjură discret cu câte un claxon).

Uneori însă, parcă simt nevoia să fiu mai conectată la zgomotele realităţii decât să ascult muzică. Şi printre zgomotele realităţii mai sunt şi gândurile din capul meu care sunt ceva mai vocale atunci când nu le bruiez eu frecvenţele cu muzica mea. Şi atunci evit să rămân doar eu între patru ochi cu ele şi dau sonorul tare la orice altceva se poate să le acopere.

Sâmbăta dimineaţa era programat şi momentul meu de Anatomia lui Grey însă cum n-am rezistat şi am devorat cel mai recent episod asearaă după cină, azi nu-mi rămâne decât să meditez la el (sau, aşa cum mi-am propus de ceva vreme, să încep să mă uit la primele trei sezoane pe care le-am ratat). Apropo, ieri s-au împlinit exact 10 ani de la primul episod. La cât mai mulţi ani să fie.

În zilele în care iau câte o hotărâre de viaţă bazată pe nişte poze/citate motivaţionale de pe internet sau din vreo carte sau poate dintr-un serial, mă trezesc aşternând dintr-o suflare şi pe blog câte o postare din care reiese cât de stăpână sunt pe propriile emoţii şi cât sunt eu de pozitivă. Şi nu mint deloc. În momentele în care o scriu, chiar sunt şi chiar cred tot ce scriu. Doar că mai sunt şi zile (poate ceva mai multe decât cele pozitive) în care uit cu desăvârşire să ud această plantă uşor veştejibilă care este motivaţia. Şi cu câte zile uit să o îngrijesc cu atât mai greu este să o resuscitez mai târziu. Nu imposibil însă. Din experienţa de până acum, mereu a apărut ceva care m-a făcut să desenez iar floricele şi fluturaşi şi curcubee pe asfalt (metaforic vorbind adică).

Şi când e vreme rea, e vreme destulă de citit şi de gândit şi de meditat şi de ascultat şi de privit şi de vorbit câte în lună şi în stele cu prietenii.

11096724_10152713840752765_1324838991916025812_nPhoto credit: prietena mea, Ella, care se bucură de vreme bună în Veneţia. Enjoy şi mulţumesc pentru poza asta, e perfectă pentru ziua mea începută devreme şi pentru gândurile mele de vreme rea.

Advertisements
No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: