La şase ani şi un pic, cu ochelarii pe nas, agenda pe braţe şi creionul în mână, picior peste picior şi cu seriozitatea unui reporter, mi-a pus întrebări ca de la om mare la om mare. Eu am răspuns, ea şi-a luat notiţe. Că-mi plac filmele de comedie şi serialele. Că îmi place muzica pop si cea de dragoste şi uneori chiar şi populară. Că-mi place să merg pe bicicletă, cu două roţi (fără ajutătoare) şi dacă ar fi să-mi aleg o bicicletă cu model aş alege una roz  cu brioşe (nici acum nu ştiu de ce am zis asta dar sună tare simpatică o bicicletă desenată cu cupcakes colorate). Şi-a mai notat că-mi place să scriu pe blog gânduri despre bucurie. Asta după ce m-a întrebat dacă scriu gânduri despre tristeţe sau despre bucurie. Aş fi răspuns că despre amândouă şi uneori mai degrabă despre tristeţe dar de ce să înveţe ea de la mine să scrie prima oară cuvântul tristeţe când mai are atâţia ani de bucurie care o aşteaptă înainte?

Şi în timp ce ea mă întreba şi mă ruga să răspund rar ca să aibă timp să scrie, eu pictam un coş cu ouă, decoraţiune de Paşte. Şi a fost timp de calitate. La propriu. Creşte draga noastră Eliza şi creşte frumos de tot.