Cunosc mulţi oameni interesanţi (prieteni, colegi, membri din familie) care fac o mulţime de lucruri interesante şi vizitează locuri şi au o viaţă cu activităţi variate însă, pentru că nu apar poze cu toate astea online, lumea nu ştie de ele. Cine este această lume şi de ce ar trebui să ştie ce fac ei cu vieţile lor? Îi admir cum sunt şi mă întreb cum ar fi să pot fi şi eu aşa. Doar că nu pot şi nu are sens să mă chinui să fiu ceva ce nu sunt. Mie îmi place să fac poze pe unde merg şi să le şi arăt, nu doar să le ţin să le mut de pe un laptop pe altul odată la câţiva ani. Mi-a zis cineva recent că poate fi o dovadă de narcisim faptul că pun poze cu mine în care arăt bine. Ar putea fi aşa sau ar putea fi total contrariul. Îi mai admir şi pe oamenii care nu au nevoie constantă de confirmări externe pentru ce sunt şi cum sunt, oameni care nu caută să fie plăcuţi de ceilalţi sau în centrul atenţiei celorlalţi. Nici asta nu am învăţat încă deşi ştiu că ar aduce mai multă linişte şi relaxare în mintea mea. Confirmările celorlalţi sunt o parte importantă din vieţile unora dintre noi. Şi sigur că s-ar ridica o greutate mare de pe umeri dacă n-am mai avea nevoie de ele dar parcă nu ştim cum şi de unde să începem să nu le mai dorim.

Pentru că merg destul de rar în vacanţe sau locuri noi, am tendinţa să postez poze cu mine acolo. Ca să simt eu că am marcat momentul şi că i-am acordat importanţa pe care o are pentru mine. Poate când o să merg pe undeva o dată la două-trei luni n-o să mai simt nevoia să fac asta. Iar când o să am mai multă încredere în mine n-o să mai caut confirmări şi încurajări şi complimente de nicăieri. Tot cineva-ul care mi-a zis de narcisism mi-a mai spus că oamenii deştepţi nu au cum să aibă stimă de sine scăzută. Ba le mai scad şi lor puterile din când în când doar că se pricep foarte bine să o ascundă.

Lucrez totuşi către ziua în care, măcar din când în când, atunci când voi merge în locuri minunate, în loc să bag mâna în buzunar scot telefonul să pozez, să postez sau să dau check in, să admir, să înregistrez mental şi în suflet, să zâmbesc şi să mă bucur că sunt acolo. Şi apoi să plec, să mă mai uit o dată înapoi şi să-mi doresc să-mi amintesc, peste ani, c-am fost acolo şi ce sentiment am păstrat din locul acela atât de minunat.