Skip to content

Nu ştiu altfel să mă port decât aşa cum mă port eu

April 19, 2015

Nu ştiu altfel să mă port decât aşa cum mă port eu

Nu ştiu altfel să iubesc decât din tot sufletul meu

…Aşa sunt eu

M-am trezit cu piesa asta în minte şi o fredonez în gând de atunci. Am ascultat-o prima oară lunea trecută la recitatul Alexandrei Uşurelu şi nu ştiu de ce mi-a luat o săptămână întreagă să o ascult din nou, mai ales că acolo mi-a tresărit sufletul când am auzit-o şi am recunoscut-o ca fiind o piesă care mă va însoţi pe repeat multă vreme de acum încolo. Unele melodii au cuvinte atât de potrivite între ele încât mă întreb dacă s-au aşezat spontan în ordinea asta sau cineva a stat şi a căutat zile întregi să le pună la locul lor. Poate că puţin din amândouă.

De vreo două sau poate chiar trei săptămâni mă uit la Anatomia lui Grey de la primele sezoane. Şi am un nou personaj preferat, un personaj pe care cred că acum câţiva ani nu-l plăceam deloc. Aşa mi se mai întâmplă şi în viaţa reală, să ajung să plac foarte tare pe cineva care mă enerva în trecut. Şi parcă ai vrea să-ţi ceri cumva iertare şi nu ştii dacă mai are sens. Dar asta e altă poveste. Ideea este că am ajuns să fiu ataşată foarte mult de un personaj considerat robotic de ceilalţi. Un personaj foarte sigur de el, conştient de propriile abilităţi şi talente, hotărât şi cu o traiectorie a vieţii extrem de precisă. Şi mai ales un personaj implicat emoţional în puţine momente şi situaţii, un personaj care plânge foarte rar şi foarte rar este prins în postura de om trist şi neconcentrat. Cine urmăreşte serialul ştie deja că mă refer la Christina.

Şi sunt multe momentele în care mi-aş dori să fiu Christina cea care “kicks ass” şi cea care “rocks”, Christina “the robot”. Şi când îmi imaginez că aş fi aşa, aproape că simt că mi se ia o piatră de pe umeri şi că mă gândesc că poate viaţa ar fi mult mai bună şi mai liniştită dacă n-am îngrămădi atâtea emoţii şi atâtea sentimente în absolut tot ce facem, dacă am putea gândi mai des mai clar şi mai concentrat şi nu ne-am lăsa afectaţi atât de tare de grijile sufletului.

Dar ştiu că oricât am încerca nu putem să schimbăm cu totul ceea ce suntem. Pentru că altfel n-am mai fi noi ci altcineva. Putem să mai îndreptăm câte ceva, dar nu să fim altcineva. Iar în contextul în care de când mă uit la serial îmi tot doresc să fiu Christina, nu cred că melodia Alexandrei mi-a poposit în minte întâmplător ci doar cât să-mi amintească faptul că oricât aş încerca, nu ştiu altfel să mă port decât aşa cum mă port eu şi nu ştiu altfel să iubesc decât din tot sufletul meu pentru că aşa sunt eu…

Advertisements
3 Comments leave one →
  1. April 20, 2015 7:39 am

    Da, în competiția cu noi înșine, e ok să încercăm să ne căutăm versiuni mai bune, însă asta nu trebuie să nască nici un sentiment de genul complexelor. Defilăm așa cum suntem, mândrii, fără să ne pese de cei din jur – ce lume frumoasă ar fi. 🙂

  2. April 19, 2015 9:31 pm

    Nici nu ai nevoie să te porți altfel sau să iubești altfel… Ce am fi dacă am încerca mereu să fim altceva? Eu cred că am fi nimic, un nimic plin de regrete.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: