Anatomia lui Derek

Dacă nu aţi văzut cel mai recent episod din Anatomia lui Grey dar aveţi intenţia s-o faceţi, zic să vă opriţi aici cu cititul articolului pentru că e spoiler. Nu că n-ar fi fost internetul deja plin de spoilere înainte chiar să se difuzeze episodul. Doar că erau puţin distorsionate. Ne dădea impresia că Derek moare într-o prăbuşire de avion. Ceea ce ar fi fost prea de tot având în vedere că se mai prăbuşise şi altă dată cu avionul şi supravieţuise.

Mi-a plăcut acest serial şi rămâne în topul preferinţelor mele chiar dacă moare Derek şi plâng fanele după McDreamy mai ceva ca după Bobby din Dallas. Nu-mi pare rău atât de personaj cât îmi pare de serial cu totul, un serial pe care l-am apărat până în pânzele albe când se făceau tot felul de miştouri pe seama lui şi i se aducea o comparaţie uşor jignitoare cu Tânăr şi neliniştit. Mie mi-a plăcut mereu (nu degeaba m-am uitat la primele cinci sezoane în doar o lună de zile) şi mi-a plăcut până într-al unşpelea ceas sezon până când am văzut episodul de joia trecută.

Pe Derek îl loveşte un tir în timp ce face o întoarcere pe mijlocul străzii şi îşi caută telefonul prin maşină în acelaşi timp. Serios? Salvezi patru persoane dintr-un grav accident de circulaţie şi apoi întorci maşina în mijlocul drumului fără să te asiguri? Nu cred aşa ceva. Iar spitalul acela unde a fost şi tratat ca la un cabinet de medic de familie care te lasă să aştepţi pe gol în speranţa că ori îţi trece ori mori şi atunci nu mai e nevoie să te trateze.

Şi Meredith. Probabil că au vrut să construiască momentul ceva mai dramatic prin simplitatea lui. Poate dacă urla şi îşi smulgea părul din cap minute în şir n-ar mai fi avut efectul unei suferinţe în tăcere. Chiar ăsta a fost primul meu gând când s-a terminat serialul. Că îngrijorarea şi aşteptarea şi apoi reacţia lui Meredith când a aflat vestea au fost printre cele mai reale momente din episod.

Şi probabil că următorul episod (care se anunţă lung, de două ore, season finale cel mai probabil) va fi trist. Foarte trist. Atunci vor afla toţi că a murit şi probabil că va fi şi înmormântarea. Şi sigur că e doar un serial şi nu avem de ce să suferim aşa de tare de pe urma lui. Însă pentru mine nu e doar un serial. E o poveste pe care o urmăresc de şapte ani şi care mi-a fost dragă în toate formele ei. Şi când văd că e o poveste care se strică, parcă am şi eu un nod în gât. Nici nu ştii cum e mai bine, să dureze şi să se strice sau să se termine cât e de bine? Extindeţi întrebarea la ce mai vreţi voi din viaţa asta.

Advertisement

2 comments

  1. Ai dreptate, extrem de stupid episodul. Înţeleg că actorul dorea să plece, dar totuşi, cred că finalul personajului Derek ar fi trebuit pus în scenă altfel, într-un mod mai credibil. Dacă ar fi fost trimis pe Marte de Casa Albă, cu siguranţă ar fi părut mai plauzibil decât accidentul ăla super forţat.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.