Ieri participam la un seminar despre o viaţa bună şi cu sens trăită în sincron cu performanţa profesională şi conştientizam, într-un anume moment al sesiunii, că avem capacitatea să fim programatori ai propriei minţi şi să o îndepărtăm de gândurile rele şi de tristeţe atunci când avem senzaţia că vrea să alunece în direcţia respectivă. Trebuie doar să ne concentrăm suficient de mult gândul pe ceva atât de interesant pentru noi încât să ne scoată din starea negativă. Şi azi, fără să ştie că meditam la asta dar venită parcă să-mi confirme îndoiala informaţiei de ieri, o prietenă îmi povesteşte că ea, ori de câte ori are câte un gând neplăcut, se gândeşte la mare, că e la mare, că miroase marea, că vede marea, că aude marea. Şi funcţionează de minune. Acum mai trebuie să ne găsim cu toţii “marea” noastră la care să ne trimitem mintea în vacanţă câte o clipă şi nimic mai mult.

Şi uite aşa mă gândesc că n-ar fi rău ca din când în când să luăm toate gândurile negre şi să le colorăm puţin câte puţin. Nu o să putem să le colorăm din prima, negrul nu este o culoare uşor de estompat cu altceva. Cred că de asta ne şi lăsăm aşa des păgubaşi. Încercăm să colorăm tot negrul dintr-un singur strat, fără prea mult efort şi apoi ne dezumflăm că nu ne-a ieşit şi revenim la gândurile negre fără să ne gândim că poate trebuie mai multe straturi de culoare, aplicate în mai multe etape, în fiecare zi şi în nuanţele potrivite.

Şi când apar grijile şi dezamăgirile şi ne vine să ne luăm câmpii, mai bine ne luăm gândul cu totul şi să-l ducem pe mare sau pe câmpii colorate cu flori parfumate şi ceruri senine cu tristeţi puţine.