Dacă vi se pare că n-am mai scris de o săptămână să ştiţi că aveţi dreptate doar într-o măsură. Poate că nu am scris efectiv însă în mintea mea s-au derulat gânduri peste gânduri chiar mai repede decât mi s-au învârtit roţile la bicicletă. Pentru că tocmai s-a încheiat săptămâna bloggerului biciclist, pot lua şi eu mâinile liniştită de pe ghidon şi să le pun pe tastatură, unde mă pricep mai bine. Deşi, între noi fie vorba, nici la bicicletă nu stau chiar rău.

Pentru că traseul şi programul nu îmi permit să Bike2Work, am încercat să profit la maxim de cele trei zile libere câte a avut săptămâna asta şi să pedalez cât alţii în şapte. Ca să îmi crească stima de sine şi să văd cum curge kilometru după kilometru am zis să nu mă bazez doar pe durerile din picioare ci să mi-i număr şi cu aplicaţia i’Velo. Nu mi-a ieşit să-i număr pe toţi pentru că uneori m-a sabotat telefonul şi mi-a mai blocat aplicaţia când mi-era lumea mai dragă sau când îmi era traseul mai lung însă, pentru că am pedalat în echipă, am colegi care pot depune mărturie că n-am stat doar la poză pe bicicletă.

Am început chiar de luni în mare forţă şi m-am ambiţionat să merg la sală cu bicicleta. Am făcut o oră pe un traseu de vreo 20 de minute, începătoare fiind în ale pedalatului prin oraş dar mare amatoare de traversat parcuri în lung şi în lat. În afară de picioare am lucrat şi braţe pentru că na, nu-i tocmai uşor să urci şi să cobori bicicleta borduri de-a rândul acolo unde n-am îndrăznit să mă iau la trântă cu maşinile pe şosele. Apoi, după o clasă intensă de bootylicious, am pornit cu picioarele tremurânde spre Herăstrău pe un traseu total nepotrivit (în prima zi n-am fost doar începătoare în ale pedalatului pe şosea ci şi în ale folosirii aplicaţiei care îţi găseşte cele mai bune trasee). Dar cum biciclistul cât trăieşte învaţă, îmi place să cred că am ieşit din săptămâna asta mai ceva ca după un curs intensiv de mers pe bicicletă.

Am continuat sâmbătă, de data asta în echipă, cu un traseu de acasă până pe Mătăsari (traseu destul de lung şi anevoios) unde era punctul de întâlnire pentru un tur pus la punct de voluntarii de la Bucharest Greeters, “Femei din Micul Paris”. Turul organizat m-a ajutat să învăţ să merg mai bine, mai drept şi mai cu grijă pe marginea străzii şi m-a inspirat să descopăr locuri minunate din Bucureşti şi mi-a stârnit interesul să încep, alături de prietenii pe care reuşesc să-i mai cooptez, (ştiu cel puţin doi cărora le-ar plăcea) să fiu turist pe două roţi la mine în oraş în weekendurile cu vreme bună.

Duminică, încă în plină febră musculară după o sâmbătă începută cu o clasă de sport şi continuată cu vreo şapte ore de pedalat, mi-am propus să nu se vadă deloc durerea din picioare şi să-mi îmbrac cu mândrie my little red dress în cadrul paradei SkirtBike. Cald, aglomerat, oameni nervoşi în jur, nimic nu a contat. A fost o paradă superbă plină de oameni frumoşi. Dar cam scurtă pentru cât îmi propusesem eu să petrec în spatele ghidonului aşa că nu m-am oprit decât să mănânc şi să alung cu succes o stare de rău care se instalase în organismul meu (probabil combinaţie de oboseală cu căldură sau bere rece cu limonadă cu miere). Aşa am continuat să merg pe străzi pe care am mai fost şi pe altele pe care călcat prima oară şi să mă bucur de văi şi să transpir la dealuri cu acelaşi drag de a fi în continuă mişcare.

Ce-am învăţat în săptămâna asta despre mine dar şi despre lume?

• Că atunci când cred că nu mai pot, de fapt mai pot un pic.
• Că atunci când îmi pierd direcţia şi, în primă fază mă vizualizez lipită de asflat, reuşesc să cad mereu în picioare.
• Că nu am talentul să cad de pe bicicletă ci bicicleta are talentul să cadă de sub mine.
• Că ori am învăţat eu foarte bine să am grijă de mine ori cineva are grijă de mine de la distanţă şi m-a ferit de toate micile accidente pe care le-am evitat la limita.
• Că există lume rea dar parcă mai multă lume bună.
• Că încă mai pot merge (şi pe un pic de tocuri pe deasupra) după o zi cu aproape 9 ore de bicicleală.
• Că noaptea e cel mai linişte şi mai frumos şi mai parfumat de tei. Dar frig. Note to self: pedalatul noaptea se va face obligatoriu cu pantaloni lungi şi hanorac.
• Că or fi ele drumurile stricate însă că noi suntem singurii responsabili să ne facem traseul şi să-l găsim pe cel pe care putem să mergem cel mai lin cu putinţă. La fel de adevărat şi pentru viaţă în general.
• Că viaţa e mai frumoasă dacă o petrecem în mişcare şi nu în stare degeaba.
• Că pot să ies elegant/elegantă din orice situaţie care ar fi avut de altfel şanse mari să mă şifoneze.
• Că mi-e drag să zâmbesc la oameni oarecare pe stradă şi mă bucur când îmi zâmbesc şi ei în schimb.
• Să scutur imediat de pe mine privirile şi comentariile gratuite şi răutăcioase care curgeau pe unele străzi ca puful de plopi în plin sezon.
• Să primesc complimente sincere cu un mulţumesc la fel de sincer în loc de o plecare de cap cu sfială cum obişnuiesc să le primesc de obicei. Nu de alta dar dacă lăsam capul în jos riscam să-i accidentez şi pe ceilalţi.
• Să mă uit în spate pe două roţi fără să mă lipesc de primul stâlp. Valabil şi pentru uitatul în trecut fără să-l laşi să-ţi afecteze negativ prezentul sau viitorul.
• Să nu las dezechilibrele celorlalţi să-mi afecteze şi mie drumul dar să fiu totuşi cu ochii în patru dacă cineva ar avea nevoie de ajutor.

Pentru o săptămână întreagă m-am dat jos de pe blog şi m-am urcat pe bicicletă, am luat mâinile de pe tastatură şi le-am plasat strategic pe ghidon, am înlocuit cursa de nouă ore de seriale cu cea de nouă ore pe două roţi. Şi tot pentru o săptămână am exersat nu doar să-mi ţin la propriu echilibrul prin zone neprietenoase ci mi-am satisfăcut şi nevoia de a-mi căuta echilibrul, drumul şi a evita pe cât posibil orice destinaţie pentru a mă regăsi pe mine însămi într-un parcurs încărcat laolaltă şi de bune şi de rele ca mai toate experienţele pe care le trăim şi din care învăţăm.

Articol scris în cadrul concursului Săptămâna bloggerului biciclist, mă puteţi susţine cu like-uri pe reţelele de socializare doar dacă vă place cu adevărat cum mi-am compus parcusul din litere şi cuvinte potrivite, puteţi da share la postare doar dacă vă e drag ce-am scris şi vreţi să citească şi prietenii voştri şi vă mulţumesc!

***photo by Andrei Zdetovețchi Photography