Skip to content

Şapte

August 1, 2015

Au trecut şapte ani fix de când scriam prima postare pe blog. Ce ştiam eu atunci că un lucru început dintr-o glumă şi dintr-o joacă mă va însoţi ani de-a rândul şi îmi va înregistra trăirile, grijile, sentimentele, nedumeririle, bucuriile şi toate celelalte dintre ele. Nu ştiam nici că voi aduna atâtea cuvinte în atâtea ordini diferite şi nici că îmi va trezi câte o emoţie aparte fiecare amintire din trecut pe care am ocazia să o recitesc aşa cum am perceput-o la cald în momentul în care am simţit-o.

S-au schimbat multe de când aveam eu douăzeci şi patru de ani şi scriam aproape în fiecare zi, despre orice aveam chef (întâmplări, oameni, cadouri, flori, filme, seriale, muzică, dezamăgiri şi tristeţi). Şi nu au fost puţine situaţiile în care am putut să descarc prin cuvinte aşternute aici tot felul de emoţii care îmi făceau mai mult rău decât bine şi m-am eliberat spunând poveşti cu tâlc despre ceva în încercarea mea de a mă elibera de cu totul altceva. Poveşti din acelea care par că se referă la ceva dar de fapt numai tu ştii la ce se referă de fapt. Acum sinceră să fiu încă mai fac asta însă ceva mai rar.

Mă uit în urmă la ultimii şapte ani din viaţa mea povestiţi într-o formă sau alta în paginile acestui blog şi retrăiesc toate momentele fericite în timp ce răsuflu uşurată că am putut depăşi cu succes momentele grele şi că am învăţat exact ce trebuia din ele.

Mai răsfoiesc iar luni şi ani din viaţa mea şi zâmbesc de drag de oameni şi de situaţii şi de întâmplări şi de cărţi şi de filme care m-au crescut şi m-au bucurat şi mi-au dat putere şi energie atunci când am avut cea mai mare nevoie.

Şi când mă gândesc la voi cei care mă citiţi sau la cei care m-au citit o perioadă şi îmi dau seama că am făcut bine că n-am scris doar pentru mine într-un caiet pe care să nu-l mai deschid poate niciodată. Am făcut bine că am împărtăşit şi am comunicat în felul ăsta cu atâţia oameni, unii pe care-i cunoaşteam şi alţii cu care m-am cunoscut doar aşa, printre rânduri şi comentarii de blog. Şi sunt recunoascătoare pentru toţi oamenii aceştia şi pentru toate gândurile şi zâmbetele de drag pe care le-am schimbat în toţi aceşti ani şi în anii care vor urma.

Şi apoi mă gândesc la simpaticii mei prieteni haioşi şi uşor ironici care unii îmi spun sau alţii îmi spuneau că ştiu tot ce fac eu doar dacă citesc pe blog sau îmi deschid pagina de Facebook şi le mai transmit o dată faptul că ştiu doar atât cât vreau eu să ştie (evil smile), nu dau tot din casă, există un colţ de suflet şi o bucată din mine care nu se scrie în cuvinte online. Dar pe care unii din ei ajung un pic mai aproape de ea însă când ne dăm jos din online şi ne privim faţă în faţă.

Intru în al optulea an de blog cu drag de fiecare gând aşternut până acum în şapte şi cu pofta de scris şi de povestit pentru încă şapte de acum încolo. Sau mai mulţi, cine ştie ce planuri mai are viaţa cu noi sau ce planuri mai avem noi cu viaţa. Să ne citim cu bine!

Advertisements
2 Comments leave one →
  1. Cristina O. permalink
    August 4, 2015 11:15 am

    La multi, multi ani inainte! Si nu doar inca 7! Imi doresc si iti doresc sa ajunga si Diana sa citeasca articolele scrise de nana ei cu acelasi drag cu care le citesc eu!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: