În mod normal nu m-aş fi dus niciodată la un film care să se cheme Marţianul. Şi cu atât mai mult la un film 3D care se numeşte Marţianul. Nu sunt mare fan ochelari cu care vezi filme 3D. Cumva nu reuşesc niciodată să văd altceva decât o mare ceaţă şi nu pot cu niciun chip să mă simt prea în acţiunea filmului. Am acceptat totuşi să merg deşi îmi aminteam cum la ultimul film în care acţiunea se petrecea în spaţiu aproape am plâns cu lacrimi de plictiseală pentru că nu ştiam ce să îmi mai imaginez să treacă vremea mai repede să ies de acolo.

Am strâns din dinţi cu gândul la nişte tortilla chips cu sos de brânză care au costat aproape cât biletul la film şi m-am dus, hotărâtă să adorm “întâmplător” în prima jumătate de oră. Dacă se spune că bărbaţii sunt de pe Marte iar femeile de pe Venus, e clar că nu aş fi putut eu să aleg să merg la un film care se numeşte Marţianul.

Dar ce să vezi. Nu doar că n-am mai plâns de plictiseală şi nici n-am adormit după meniul de tortilla chips. Am fost chiar atentă. Şi am început să şi disting ceva în 3D în loc de marea ceaţă pe care o văzusem la alte filme. Ba chiar mi-a şi plăcut. Şi pentru că simt că debordez de sinceritate în seara asta o să recunosc că mi-au dat şi lacrimile de emoţie la unele scene.

Nu au început brusc să-mi placă filmele SF, în continuare prefer poveştile care rezonează într-o oarecare măsură cu realitatea însă ştiu sigur că am învăţat ceva din experienţa asta. Şi anume să nu mai judec filmul după titlu sau după gen sau după 3deism şi să îmi deschid puţin mintea să asimilez o poveste (fie ea şi SF) care s-ar putea să-mi placă.

În continuare nu îmi place să merg la cinema, pentru mine e ca şi cum aş fi într-un mare dormitor în care lumea îşi trage nasul (da, fix lângă unul din ăsta am nimerit), râde necontrolat şi piţigăiat la ceva care nu e de râs, vorbeşte la telefon, crănţăne (da, şi eu am făcut asta) şi comentează cu cele mai idioate comentarii (uneori). Şi dacă există un om foarte foarte înalt într-o sală de cineva, cu siguranţă că se va nimeri să stea fix în faţa ta. Pentru că aşa funcţionează. Ar trebui să poţi întreba la casă când îţi selectezi locurile: Nu vă supăraţi, persoanele care au cumpărat biletele din faţa mea, cam ce înălţime aveau?

Una peste alta, mă bucur că Marţianul a reuşit să mă vindece de trauma pe care mi-o provocare Gravity pe care wow, acum realizez că l-am văzut acum 2 ani şi încă simt acut pierderea celor 3 ore din viaţa mea uitându-mă la Sandra Bullock în boxeri înotând de colo-colo. Îmi cer scuze, anticipat, fanilor Gravity. Cu siguranţă nu l-am înţeles eu cum trebuie de nu am reuşit să conectăm de nicio culoare.

Marţianul m-a convins. Dacă aveţi chef să mergeţi la film cred că încă mai rulează.