Atunci când mă gândesc eu să iau un proiect nou de tradus, urmează să trec, inevitabil, prin câteva etape: entuziasmul de început când mi se pare mega interesantă cartea (toate cărţile par interesante până să te apuci efectiv să diseci fiecare frază pe care o ai de tradus), etapa “ce-o fi fost în capul meu să mă ţin în casă atâtea weekenduri în faţa laptopului”, etapa de predare când zic “Doamne, credeam că nu mai termin” şi etapa cea mai frumoasă din toate, atunci când văd cartea proaspăt ieşită din tipar cu numele meu scris mic mic acolo într-un colţ la traducător şi mi se face inima mare mare de mândrie.
Astăzi am primit o carte la care am lucrat astă iarnă, pe la începutul anului, o carte la care mi-a fost foarte drag să lucrez, fiind puţin diferită de beletristica pe care o traduc eu de obicei. Cartea se numeşte “How Children Succeed” iar titlul din română (care nu-mi aparţine, eu l-aş fi văzut uşor altfel) este Secretul Succesului şi mi-a dat de gândit. Eram conştientă de faptul că nu doar IQ-ul este responsabil de succesul în viaţă al cuiva însă credeam că este cel puţin factorul esenţial. Se pare însă că cercetări de neuroştiinţă, psihologie şi economie au arătat clar că de fapt cel mai important factor este reprezentat de un set de trăsături de caracter precum perseverența, curiozitatea, conștiinciozitatea, optimismul și autocontrolul, ce sunt modelate nu doar de către familie, ci și de către școală. În acest sens a fost creată o şcoală specială pentru copiii proveniţi din familii defavorizate şi cu mai puţin acces la educaţie în care trăsăturile de caracter erau predate efectiv la fel ca materiile care se bazau pe cunoştinţe cognitive.
Aşa am reflectat eu mai bine la ideea că şi dacă natura/genetica nu te-a înzestrat cu IQ-ul cel mai cel, ai în continuare şanse să fii un om de succes dacă reuşeşti să îţi cultivi prin învăţare un set de trăsături de caracter care să te tragă un pic mai în sus decât te-ar duce în mod normal doar capul.
Recomand lectura în principal părinţilor dar nu strică nimănui să vadă o altă perspectivă asupra educaţiei în general. Cartea nu este scumpă, ba chiar costă mai puţin decât un prânz la restaurantul de la parterul clădirii unde lucrez dar cu siguranţă că oferă mai mult food for thought decât ai putea cumpăra cu 20 de lei.
[…] că anul trecut am co-tradus o carte la Editura Litera şi între timp am rătăcit-o împrumutată prin cine ştie ce bibliotecă de nu-mi aduc aminte […]
O vreau! O voi cauta! Felicitări!
Multumesc!
Felicitari, abia astept s-o citesc si eu!
Pare interesanta aceasta carte, probabil sunt idei similare cu cele din aceasta prezentare despre “grit”:
Da, chiar apare in subtitlul cartii termenul “grit” si este aproape leitmotivul cartii.