Intru zilnic pe blog deşi sunt într-o perioadă în care nu-mi arde de scris şi nici cuvintele nu prea se leagă. Văd cu bucurie că totuşi mai sunt persoane care citesc din postările vechi şi mai şterg din praful care se pune atunci când eu nu am stare de povestit. Şi nici acum nu am, ba chiar nu ştiu ce să fac să pun pauză la timp şi să mai prelungesc măcar un pic weekendul acesta care oricum a fost mai lung cu o zi. Sau cu un an dacă vreau să fac o glumă jalnică la care poate că am râs şi eu cândva.

În general prefer să scriu atunci când am o stare de speranţă, de optimism, să iasă o poveste care să motiveze sau să bucure. Azi nu am stare deloc de o astfel de postare. Dar parcă nici nu-i vine să poluez eu acum atmosfera de rezoluţii de an nou din online cu hatereala mea doar pentru că sunt eu obosită. Şi mă simt atât de obosită încât primul gând care-mi vine în minte acum este să dorm pentru că atunci când dorm nu mai am nicio grijă care să mă deranjeze. Şi nu-mi doresc nimic altceva de la anul ăsta care a început (nu că ar fi aşa mare lucru că s-a schimbat din 16 în 17 sau că sâmbătă era un an şi azi e altul) decât un pic de linişte. Şi poate să apuc să mai citesc o carte cap coadă că momentan am vreo patru începute şi nu reuşesc să mai duc niciuna până la capăt. Nu că n-ar fi timp pentru că scroll pe Facebook fără sens se pare că am timp să dau. Linişte, cred că tot asta ar rezolva şi partea cu cartea şi multe altele. Şi cam atât.