Mă uitam azi la o poză recentă cu nepotul meu bebeluş, cum stătea el comod în scoica lui cu o jucărie în braţe şi am gândit cu voce tare, când îi arătam colegei mele poza, “cum o s-o simţi el aşa fără nicio treabă şi nicio grijă?”. Asta după o zi lungă la birou în care aş fi invidiat temporar şi deloc rău intenţionat pe oricine care nu avea vreo treabă sau vreo grijă. Cine mă cunoaşte deja de ceva timp, ştie că nu tânjesc în niciun fel după copilărie şi că viaţa de adult mi se pare mult mai potrivită pentru mine însă în momentul acela simţeam nevoia de linişte şi nevoia ca măcar pentru câteva ore să aibă altcineva grijă de grijile mele în locul meu.

Şi cum nimic nu se întâmplă întâmplător şi degeaba, în drum spre casă, mergând în şir indian prin zăpadă, m-am nimerit în spatele unui grup format dintr-un tată şi doi fraţi (de vreo 4 respectiv 7 ani) cu chef de vorbă şi conversaţii de oameni mari. S-a nimerit că tocmai atunci mi se terminase melodia din căşti şi n-am dat drumul la alta pentru că m-a captivat discuţia care avea loc în faţa mea. Băiatul mai mare zice ceva de oameni care nu au treabă şi primeşte ca replică de la băiatul mic că nu există oameni care să nu aibă treabă şi că toată lumea are vreo treabă sau alta. Băiatul mare îi zice că bebeluşii nu au treabă, moment în care băiatul mic îi spune că şi bebeluşii au treabă să mănânce. Se pare că nu a fost considerată suficientă treabă asta cu mâncatul că vine înapoi o replică legată de faptul că bebeluşii bolnavi n-au treabă pentru că nu mănâncă. Şi contra argumentul nu a întârziat să apară, bebeluşii bolnavi au şi mai multă treabă să stea cuminţi la spital cât le fac doctorii injecţii. De aici au început alte poveşti între ei cum au văzut la ştirile protv despre un bebeluş care a murit imediat ce a fost născut iar tatăl a stopat discuţia şi a încercat să afle cum de au ajuns ei să se uite la ştirile protv şi, deşi micuţii s-au dovedit a fi foarte discreţi, bănuiesc că un tataie o să primească o muştruluială zdravănă pentru că se uită la ştiri de faţă cu nepoţii. Nu ştiu dacă tatăl era foarte pregătit pentru aşa o discuţie la ceas de seară în zăpadă şi nici dacă a procedat corect însă le-a spus doar să nu mai creadă toate prostiile de la protv şi să îl atenţioneze pe tataie să schimbe postul de pe ştiri când sunt şi ei prin preajmă.

Aş mai fi mers în spatele lor de curiozitate a discuţiei dar ar fi fost cel puţin ciudat având în vedere că eu ajunsesem deja în faţa blocului.

Rămân totuşi la lecţia pe care mi-a dat-o, fără să vrea, băieţelul mic şi anume că nu există oameni care să nu aibă nicio treabă şi, completez eu, oricât ni s-ar părea nouă că unii au o treabă mai mică decât a noastră şi sunt poate mai fericiţi şi mai liniştiţi, nu e întocmai adevărat. Niciunul dintre noi, încălţat cu propriii pantofi, mai comozi sau mai incomozi, n-are de unde să ştie exact cât de comozi sau incomozi sunt pantofii oamenilor de lângă noi, chiar dacă ar putea să mimeze, în aparenţă, voit sau din întâmplare, o lejeritate care nouă doar ni se pare.

***sursă photo – Youtube