Skip to content

Ancora noastră cea de toate zilele

January 16, 2017

Azi dimineaţă, ora 8 şi jumătate, acea oră în care coborâtul din metrou la Unirii 2 ca să ajungi la Unirii 1 se dovedeşte a fi o luptă pentru supravieţuire. Tendinţa este să dai din coate că altfel nu ai cum, eşti efectiv tras înapoi de mulţime ca în nisipuri mişcătoare (n-am fost în nisipuri dar nu ştiu de ce am o senzaţie că ar putea să semene). Care erau şansele ca în timp ce unul încerca să coboare şi altul încerca să urce, firul de la fularul unei domnişoare să se prindă de nasturele minuscul de la buzunarul din spate a pantalonilor soţului meu. Am simţit că ne va linşa lumea însă brusc, în toata agitaţia aceea, cineva a vorbit pe un ton foarte calm şi a spus “staţi, s-a agăţat cineva aici, rezolvăm imediat”. Mulţimea, parcă scoasă total din ritm de acel ton calm în haos, s-a oprit brusc. Situaţia s-a rezolvat şi fiecare dintre noi şi-a continuat drumul. Lecţia de azi: în unele momente, calmul îi bagă în ceaţă şi îi potoleşte pe oamenii agitaţi mai ceva ca orice privire aruncată ca o săgeată. La urma urmei, duc şi ei cam aceeaşi luptă ca tine, dimineaţă de dimineaţă. M-am ruşinat de propriii nervi dar am învăţat. Mâine, cu altă atitudine.

Seara, la întoarcere, era să trag o doamnă după mine când, capătul cordonului de la geaca mea îşi găsise loc să se aşeze fix în buzunarul doamnei de lângă mine. Dacă n-ar fi avut o formă uşoară de ancoră aş fi acuzat bietul cordon de o tentativă de furt din buzunare. Am zâmbit şi mi-am cerut scuze, a zâmbit şi doamna şi a spus că nu e nimic şi parcă s-a restabilit iar binele în lume pentru câteva secunde.

Care erau şansele ca într-o zi începută cu senzaţia că atârn în gol de un fir de păr şi terminată cam tot aşa doar că de data asta cu firul mai subţiat, să se agaţe cineva de tine şi parcă să te aducă măcar cu gândul, dacă nu cu picioarele, pe pământ.

Morala zilei….când simţi că nu mai ai de ce să te agăţi, se agaţă sigur ceva de tine şi nu te lasă să se scufunzi ca un bolovan sau să te tot duci în văzduh, nevăzut ca un balon cu heliu sau un lampion lansat doar ca să cadă mai apoi în mare.

Mi s-a prins ancora de mal şi azi, chiar dacă, aparent, doar sub forma unui biet capăt de cordon de geacă.

img_2344

Advertisements
No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: