Constat în seara asta, cu surprindere, că mi-ar prinde bine un set nou de semne de carte. Şi asta nu pentru că am rămas fără ci pentru că “le-am pierdut” în multele cărţi pe care le-am început şi nu le-am terminat încă. Spun încă pentru că am de gând să le continui şi să le şi termin la un moment dat, nu le-am lăsat pentru că nu-mi plăceau ci pentru că m-am simţit ca de sărbători, cu masa plină ochi de feluri de mâncare care mai de care şi atunci am început să gust din toate câte puţin. Ba chiar am mai cumpărat două cărţi azi şi nu ştiam pe care să o încep prima oară. Am ales să încep cu cea a lui Dragoş Bucurenci – “Despre curajul de a ne lăsa văzuţi”– apărută de curând la Editura Curtea Veche, o carte la care tot poftesc de când s-a lansat dar tot uitam de ea de fiecare dată când intram în vreo cofetărie librărie.

Încurajând literatura română în continuare, mi-a atras atenţia şi “Ce ne spunem când nu ne vorbim de Chris Simion şi mă uit cu jind la cele două ore care au mai rămas din weekend înainte să adorm, ştiind că greu îmi voi recăpăta concentrarea seara sau dimineaţa, pentru lectură.

Şi dacă tot veni vorba de weekend, deşi regret că s-a încheiat, sunt recunoscătoare pentru câte am reuşit să fac şi să mă mai şi odihnesc pe deasupra. Încercat o nouă sală de sport, gătit şi mâncat curat şi sănătos (cu o mică excepţie constând într-o bucaţică de slănină afumată cu ceapă, sâmbătă seara, pe la 12), citit, băut o cafea cu mine la Starbucks, fost la teatru, văzut Anatomia lui Grey, uitat la La la Land, îmbrăţişat nepoţii mei cei mai iubiţi, dormit până la 10 jumate dimineaţa şi aşa mai departe, câte şi mai câte alte taskuri casnice mărunte.

Deşi nu sunt pregătită psihic pentru săptămâna ce va să vie, mă bucur de aceste ultimele minute de weekend şi încerc să-mi las gândul să de bucure în continuare şi să nu se îndrepte către grijile ce vor să vie şi ele. Mâine. Doar că încă e azi şi de ce nu ne-am bucura de încă azi cu gândul la nu încă mâine?