M-am târât cu greu jos din pat de dimineaţă, pe la 10 jumate şi tare aş fi băut o cafea fierbinte şi gustoasă. De curând am realizat că poţi să iei de la Starbucks şi latte cu lapte fără lactoză şi astfel mă pot bucura în sfârşit de gustul cafelei cu lapte fără să am o stare de disconfort după. Nu sunt intolerantă la lactoză pentru că efectele nu sunt atât de grave însă e totusi o stare ciudată pe care o am după ce beau lapte dulce. Deşi vremea de afară nu era foarte îmbietoare, am plecat pe jos să-mi iau o cafea de la Starbucks de îndată ce m-am trezit.

Când am primit cafeaua cerută, am văzut că paharul era murdar de cafea şi numele îmi era scris de cineva care clar n-a avut cele mai mari note la caligrafie în şcoală. Şi, deşi am avut impulsul să cer să toarne cafeaua într-un pahar curat şi să scrie numele cu mâinile şi nu cu picioarele, am ales să nu fac asta pentru că mi s-ar fi părut oarecum absurd, nu e ca şi cum ar fi avut cafeaua alt gust. Şi cu toate astea….poate că ar fi avut. Pentru mine cafeaua într-o dimineaţă de sâmbătă este o experienţă şi un simbol al unei relaxări pe care, spre exemplu, într-o zi de duminică nu o simt la fel.

Dar unde vreau să ajung de fapt. Paharul meu murdar de cafea şi numele scris urât m-a dus cu gândul la o discuţie pe care am avut-o săptămâna asta cu două colege de birou în jurul clientului care cere ce ar trebui să primească în schimbul a ceea ce a plătit şi clientul care acceptă şi jumătăţi de măsură, poate din comoditate, de ruşine sau dintr-o empatie cu cel care a servit (tind să cred că fac parte din aceasta ultimă categorie). Nu sunt mereu aşa. Dacă mă deranjează ceva foarte tare atunci cu siguranţă că voi fi destul de vocală, mai ales atunci când nu văd niciun soi de cooperare cu cel care serveşte. Dar sunt momente în care nu mă deranjează efectiv ceva atât de tare încât să fac mare caz de asta şi să cer altceva sau acelaşi lucru făcut altfel. Nu fac excepţii când e vorba de carnea nefăcută sau roz la mijloc (dacă nu e vită), de fiecare dată o voi trimite înapoi deşi am mai avut momente când, din lipsă de chef sau de lehamite că oricum a durat prea mult, o las aşa şi mănânc ce pot, cu gândul să nu mai revin în locul respectiv. Am învăţat însă să specific clar şi să îi rog în mod special să fie atenţi la carne, o prefer mai degrabă un pic arsă decât crudă. Şi aşa mi-am cam rezolvat problema cu primitul cărnii roz.

Ce voiam de fapt să subliniez este faptul că, fără să cădem în extrema în care găsim nod în papură la orice, dacă e un lucru care ne deranjează şi ne strică “experienţa cafelei de sâmbătă”, e recomandat să spunem şi să cerem ca lucrul pe care l-am plătit să fie la calitatea pe care ar trebui să o aibă pentru că altfel nu facem decât să ne necăjim singuri degeaba şi să spunem în gând replici care mai de care mai inteligente pe care de fapt nu le-am rostit cu glas tare niciodată persoanelor care ne-au servit altfel decât ar fi trebuit.

De ce să ne mulţumim cu pui roze şi pahare de cafea murdare de cafea când am plătit pentru pui gătit şi pahare curate? E greşeala lor că nu sunt suficient de atenţie la nevoile clientului dar împărţim vina atunci când acceptăm să plătim pentru greşeala lor. Dacă sunteţi în categoria celor care mai degrabă “lasă aşa” decât spun ceea ce îi nemulţumeşte, încercaţi să schimbaţi atitudinea şi să cereţi ceea ce vi se cuvine (în ce mai politicos mod posibil). Să vedeţi atunci satisfacţie. Plus că în felul acesta îi ajutăm şi pe ei să îşi îmbunătăţească stilul de lucru şi clienţii viitori (printre care poate te vei număra şi tu) nu vor mai avea nimic de reproşat.