Acum opt ani, melodia Portugaliei de la Eurovision mi s-a lipit aşa de tare de suflet încât chiar şi după atâta timp, atunci când primesc un apel, telefonului meu tot a Flor de lis, Todas as Ruas do Amor sună.

Anul ăsta, spre deosebire de alţi ani, Eurovisionul nu a mai fost Revelionul meu, n-am mai fost atât de conectată la el însă l-am lăsat să se desfăşoare în fundal în timp ce eu făceam alte treburi prin casă.

Atunci când a început să cânte Salvador Sobral, reprezentantul Portugaliei, m-am oprit din ce făceam şi l-am ascultat fascinată. Nu pentru că au zis că are o problemă de sănătate ci pentru că, prin simplitatea lui, acel cântec mi-a adus un sentiment cald de bucurie şi linişte.

Poate că lumea l-a votat din empatie şi din milă pentru că au zis că e bolnav. Sincer nici nu-mi pasă. Nu trebuia să fie neapărat o melodie câştigătoare ca să-mi atragă atenţia. Pentru mine nu tre’ să se rupă scena în două de show sau să urle cineva de să se audă până la Dumnezeu că are voce.

Dacă eu m-am oprit din ce făceam, m-am aşezat jos, şi am stat trei minute şi patru secunde în faţa televizorului fără să mă gândesc la altceva, doar ca să ascult cu sufletul un cântec frumos, atunci nu mai contează nici de ce l-au votat şi nici de ce a câştigat. O gură de aer proaspăt plină de emoţie e acest cântec şi da, mă bucur că Eurovisionul a fost câştigat de o melodie altfel.

Dacă încă n-aţi avut ocazia să ascultaţi melodia, o găsiţi în diferite forme pe youtube.  Enjoy!