Aşa cum v-am promis deja la ultima campanie de fundraising pe care am făcut-o, până în toamnă, la următorul semi-maraton, nu vă mai cer să donaţi bani. Doar că n-am menţionat că nu vă mai cer să donaţi nimic aşa că de data asta cer altceva de la voi, ceva mult mai preţios decât banii şi anume timp. În primul rând vă cer timp să citiţi până la capăt acest articol şi apoi să hotărâţi voi singuri dacă simţiţi nevoia să dăruiţi timp şi pentru experienţele despre care voi vorbi aici.

Joi am avut o zi plină la muncă, am stins lumina târziu în birou şi m-am lăsat atât de furată de toate câte s-au petrecut încât atunci când m-am întins în sfârşit în pat şi am început să mă uit absentă pe Facebook … m-a lovit. Joi, pe 8 iunie, am fost invitată să particip la un eveniment de mulţumire organizat de Hospice Casa Speranţei cu ocazia împlinirii a 25 de ani de existenţă. Confirmasem că merg, îmi doream din tot sufletul să merg şi totuşi m-a luat valul activităţilor pe care le-am mai avut în ziua respectivă şi am uitat. Iar eu nu uit lucruri, cel puţin nu lucruri atât de importante. Şi am plâns de nervi şi nu vedeam mai bine tastele să-i scriu Anei să-i spun cât de rău îmi pare…

Săptămâna trecută sora mea mi-a trimis un email cu o invitaţie la un eveniment pe care ea nu o putea onora pentru că avea deja ziua ocupată de alte activităţi. Am citit mailul superficial dar i-am răspuns totuşi că merg. Am omis să răspund să confirm faptul că merg şi atunci a luat Laura iniţiativa şi a răspuns pentru mine, scriind în mail faptul că sunt prietenă Hospice de ceva ani. În momentul acela am recitit mailul cu atenţie şi am văzut că evenimentul se ţinea la Adunaţii Copăceni unde ştiam foarte bine că Hospice face tabară, spital pentru copii şi centru de zi de tratament pentru copiii aflaţi în grija lor şi pentru familiile copiilor. Şi am ştiut încă o dată că trebuie să fiu acolo şi am fost.

Tot din graba zilelor nu am apucat să-i spun Anei că merg şi nici să o întreb dacă va fi şi ea acolo. A fost mai bine pentru că aşa am avut ocazia să-mi cer iertare şi ea, cu o îmbrăţişare, să-mi transmită că m-a iertat, că n-am venit la sărbătoarea lor. Dar nu-i nimic. Sunt recunoscătoare că am avut şansa, atât de repede, să fiu iar alături de ei.

Pentru că îmi place să am cât mai mulţi prieteni, pe lângă Hospice, m-am împrietenit şi cu Asociaţia Aura Ion şi cu lucrurile minunate care se întâmplă acolo la care iau şi o parte, atât cât pot. Am început o discuţie cu Ana legată de cât de frumos este atunci când ONG-urile lucrează împreună şi se susţin unele pe altele. Coincidenţă sau nu, îmi place să cred că nu are cum să fie întâmplător faptul că turul de centru Hospice de la Adunaţii Copăceni mi l-a făcut cu bucurie şi entuziasm o fată pe numele ei Aura.

Ce anume face Hospice la Adunaţii Copăceni puteţi citi în detaliu aici şi tot aici puteţi citi cum anume puteţi fiecare dintre voi ajuta. Ce-am făcut eu astăzi la Adunaţii Copăceni? Am participat la Telus Days of Giving, o iniţiativă de voluntariat globală a companiei Telus International. Evenimentul a început cu primirea voluntarilor (cam 350 la număr) şi activităţi de voluntariat (vopsit foişor, plantat copăcei, vopsit copăcei, montat paturi donate de Ikea şi cam orice mai era nevoie de făcut prin gospodăria lor), discursurile ţinute de vicepreşedintele marketing, vicepreşedintele de operaţiuni şi CEO Telus International Europe for Romania (veniţi în Romania special pentru acest eveniment) dar şi discursul CEO Adjunct şi Fundraising Director la Hospice Casa Speranţei. A urmat un moment artistic oferit de copiii aflaţi în grija Hospice. Un moment minunat în timpul căruia am avut noroc de ochelarii de soare să nu se vadă lacrimile care s-au mai putut abţine până acasă. Apoi s-a tăiat panglica pentru inaugurarea casei noi, casă reunovată în totalitate cu fonduri Telus. După prânz au urmat alte acţiuni de voluntariat şi apoi am plecat spre casă cu inima încărcată de emoţie şi cu promisiunea că voi reveni acolo cât mai curând.

După toate lucrurile pe care le-am auzit la eveniment, m-am trezit spunând cu glas tare că dacă într-un oarecare viitor îmi voi schimba jobul, voi căuta să lucrez într-o companie cu departament de Corporate Social Responsibility şi cu buget de social corporate responsibility. Când am ajuns acasă şi am citit comunicatul de presă primit alături de un goodie bag generos, am rămas cu gura căscată când am aflat cât de mulţi bani şi cât de mult ore de voluntariat a investit Telus în proiecte caritabile în România. Sunt sume cu 6 cifre (în euro) şi ore de ordinul milioanelor. Dacă unii pot, de ce alţii nu pot/vor? Rămân deocamdată cu întrebarea pentru că nu este subiectul articolului de astăzi.

Şi ajung uşor uşor şi la timp şi la ce facem noi cu timpul nostru mai scurt sau mai lung pe care-l avem pe lume? Cât din el avem de dat şi cât de păstrat? Vorba vine de păstrat pentru că poţi să pui bani la saltea însă inutil de spus că economisirea timpului este doar o iluzie. Timpul nu se economiseşte ci se foloseşte cu folos sau cu mai puţin folos, e alegerea noastră.

Dacă vreţi şi puteţi să faceţi bine, donaţi timp unei cauze aleasă de sufletul vostru, oricare ar fi ea. Eu m-am împrietenit cu Hospice şi cu Aura Ion. Voi cu cine alegeţi să vă împrieteniţi? Căutaţi la voi în suflet care este cauza căreia începând de astăzi (nu de luni) veţi începe să-i donaţi timp? Nu ştim cât timp avem pe pământ. N-a ştiut nici Aura Ion cât timp are dar ştiu sigur că atât cât a trăit a dăruit timp pentru ceilalţi. Nici pacienţii de la Hospice nu ştiu cât timp vor avea însă un lucru dureros de cert pentru ei este că e mai scurt decât ştim noi acum că este pentru noi. Aşa că vă invit, pentru că încă aveţi certitudinea timpului, să le dăruiţi şi lor din timpul vostru!

Pentru că am povestit şi despre Aura, mai jos aflaţi şi cine a fost Aura şi de ce, în memoria ei, această asociaţie face toate lucrurile minunate pe care le face.

Şi pentru că aţi donat timp să citiţi până la final, vă mulţumesc! Mulţumesc Laura pentru că ai dat mai departe invitaţia ta, mulţumesc Radu Rotaru de la Geometry Global Bucharest pentru că ne-ai facilitat această experienţă de astăzi şi că te-ai ţinut de capul meu să nu uit de ea, ca şi cum ai fi intuit fără să ştii că acum două zile am uitat de un eveniment important Hospice.