Am ieşit aseară din casă la o plimbare prin jurul blocului pentru că în casă era insuportabil de cald. Pe măsură ce mergeam am observat o bătrână care căra multe bagaje. Şi prin multe, să ne înţelegem, muuuulte. Mai căra din ele, se întorcea după celelalte şi tot aşa. Cam vreo 12 la număr, dacă nu mai multe. Am urmărit-o puţin cu privirea şi, când am văzut că tot merge şi merge, am făcut ce era omeneşte şi anume să o întrebăm unde merge şi dacă are nevoie de ajutor. Nu părea să vrea să ne spună unde merge doar că mai are un pic şi se opreşte într-un loc cu lumină de unde va veni cineva să o ia. Am făcut împreună cu ea câteva drumuri până când ne-a spus că rămâne acolo şi aşteaptă să vină să o ia cineva. Înţelesesem că se chinuie aşa cu ele de departe şi chiar au mai ajutat-o şi alţi oameni pe drum. Înainte să plecăm ne-a întrebat dacă suntem încă la şcoală, voia sa ne ureze succes la învăţătură. Lucru care ne-a flatat evident pe amândoi care suntem trecuţi demult de pragul celor 30 de ani.

Azi de dimineaţă, în timp ce alergam după autobuz, am zărit-o cu coada ochiului pe bătrâna de aseară. Ceva mai încolo de locul unde o lăsasem, tot plină de bagaje, dormea pe ele. Nu cred că venise nimeni să o ia şi nici nu ştiu dacă cineva avea de gând să vină să o ia. Am continuat să alerg după autobuz deşi primul instinct a fost să mă opresc să văd care e povestea ei şi ce s-a întâmplat.

O zi plină la birou. Aproape că uitasem cu totul de ea când, în metrou, în drum spre casă, m-am gândit iar. Şi aşa a început să se scrie singură această postare despre bagajele noastre de toate zilele din care am tras şapte concluzii magice şi valoroase pentru mine care sper să fie măcar un pic valoroase şi pentru tine, cititorule de postare şi cugetare:

1. Fiecare dintre noi duce în viaţa asta în spate bagaje. Uneori mai grele şi mai multe, alteori mai uşoare şi mai puţine. Sau orice combinaţie dintre cele patru.
2. Vor fi momente în care oamenii din jurul nostru se vor oferi să ne care bagajele o bucată de drum iar noi îi vom lăsa. Să ne mai odihnim spatele.
3. Indiferent câtă bucată de drum vom lăsa oamenii din jurul nostru să ne care bagajele, când se lasă seara, tot noi suntem cei care vom dormi pe ele (sleep on it cum ar spune americanul).
4. Atunci când suntem de cealaltă parte a bagajului, putem să cărăm o perioadă bagajul altcuiva însă la un moment dat va trebui să ne oprim pentru că nu e nici pe de parte o dovadă de egoism conştientizarea că nu putem salva pe toată lumea în fiecare moment.
5. Când simţim că nu mai putem să cărăm bagajele, luăm o pauză de cărat. Nici nu trebuie să vină cineva să ni le care şi nici noi nu trebuie să le cărăm.
6. La un moment dat ne vom da seama dacă e cazul să cărăm toate bagajele după noi sau mai putem lăsa treptat, câte unele, pe drum.
7. Când ne simţim prea uşori şi ni se pare că nu avem de cărat niciun bagaj, poate că de fapt suntem suficient de puternici să le acceptăm şi să le cărăm fără efort.