Duminică dimineaţă, trezită din somn la 11, când mulţi dintre prieteni au postat deja poze de la sală, alergări, bicicleală, plajă, cafea, mic dejun şi alte cele. Vocea unui copil strigă de cinci sute de ori “tati, hai în parc” şi tati ignoră stând de vorbă cu alţi oameni. Zgomot de zi lucrătoare, cineva e pus pe treabă în cartier. Scot capul pe geam şi-mi beau cafeaua deja de prânz. Miros românesc de şniţele de la un etaj inferior. Şi totuşi în această realitate în care n-am chef nici să mă întind după telecomandă să deschid televizorul şi dau scroll pe Facebook să văd cine s-a mai căsătorit azi noapte sau poze de la cine a mai fost pe la vreo nuntă, reuşesc să mă reconectez la o altă realitate pe care am trăit-o pentru scurt timp în vacanţa mea italo-siciliană şi să vă povestesc, dacă veţi avea vreme de citit între două băi în mare sau între două peisaje mirifice de munte, câte ceva din ce am privit, gustat, auzit, mirosit, experimentat pe bucata de pământ sicilian pe care am călcat. Poate aşa vă inspir şi pe voi pentru o vacanţă viitoare în caz că aţi rămas în pană de idei de locuri de văzut. Deşi mă îndoiesc, la cât de mică spunem că e lumea, de fapt ne dăm seama că este chiar prea mare de văzut şi de experimentat în doar o viaţă de om.

6 zile. Vreo 2000 km făcuţi cu maşina (mai mult sau mai puţin). Cazaţi în Troina din ospitalitatea unchilor mei dragi care au contribuit enorm la reuşita vacanţei noastre şi cărora nu-mi ajung mulţumirile să le mulţumesc. Am explorat într-o măsură mai mare sau mai mică: Catania, Etna, Paterno, Acireale, Palermo, Taormina, Etnaland şi evident comuna care ne-a cazat, Troina.

Am mâncat. Contrar obiceiului meu zilnic, am mâncat. Fructe de mare, pizza, paste, îngheţată, cremă dulce de fistic, mortadella, prosciutto, ruccola, arancini, pâine. Nimic de pui, doar o dată porc, gătit în casă de unchii mei. Fructe de mare gustos preparate, nu cred că erau mereu proaspete (adică necongelate) dar nu m-a deranjat, aveau un gust mai bun decât ce am mâncat eu în alte părţi. Risotto cu fructe de mare, paste cu fructe de mare şi, vedeta vacanţei pentru mine, mix de fructe de mare prăjite. Pizza este bună, nu cu mult diferită de ce mănânc oricum şi aici pentru că am renunţat de ceva timp să mai mănânc pizza noastră românească cu de toate. Deşi aici mă cam feresc de pâine (nu că nu mi-ar plăcea) acolo nu aveai nicio cale de scăpare pentru că pâinea era pe masă la orice masă şi îţi trebuia o voinţă de fier să nu întinzi mereu mâna să mănânci la aperitiv. Se mănâncă multă pâine în Sicilia şi în Italia în general înţeleg. Şi e tare bună, crocantă la exterior, uşor pufoasă la interior.

Am băut cafea din aproape toate restaurantele unde am poposit. Cele mai mici ceşcuţe de cafea văzute, câte un strop de cafea în fiecare ceaşcă, suficient cât să se evapore daca uitam să o beau în primele minute. Aşa că, deşi se presupune că era foarte tare, beam câte două, trei, patru într-o zi. Mă ajutau poate să rezist la câte şi mai câte drumuri aveam de făcut în fiecare zi.

În Catania atracţia principală a fost piaţa de peşte. În rest ne-am plimbat pur şi simplu pe străzi şi am observat viaţa de zi cu zi, mâncarea, oamenii (printre care şi ceva români).

Plaje. Iubesc marea şi atunci am căutat orice ocazie să o văd şi să o simt din toate unghiurile. Nu neapărat să stau la plajă deşi am stat iar pielea mea poate să confirme asta. Plajele nu erau neapărat pe gustul meu, mult pietriş, puţin nisip, unele prea înguste şi aglomerate, altele destul de murdare. Însă eu m-am bucurat de ce îmi place mie cel mai mult şi anume să privesc marea şi să-i simt mirosul. Impresionante peisaje cu mări!

Etna. 3000 m altitudine. Deşi peisajele pe care le vedeam de sus îmi tăiau respiraţia, am simţit că acolo mi-am umplut cel mai mult plămânii de aer şi mi-am golit mintea de stres. O experienţă de urcat cu telecabina, cu un 4X4 şi apoi încă un pic pe jos care a meritat fiecare cent din cei 63 de euro cât a costat.

Am avut o tentativă să mergem în Corleone însă era cam departe și am aflat cu dezamăgire că nici măcar nu au fost acolo filmările la Nașul.

Aș mai merge în Sicilia? Oricând. A fost o locație care-mi va rămâne mereu la suflet și îmi propun să revin, poate nu în viitorul apropiat însă cândva, cu siguranță.