Am luat stiloul în mână, am deschis caietul, am scris titlul. Şi am greşit ceva, încă din titlu. În lipsa unui backspace care ne scoate din orice greşeală de tipar, am rupt foaia şi am luat-o de la capăt. Am mai greşit pe ici pe colo câte o literă dar am putut să o repar din condei. Pe ultima pagină însă, am mâncat o literă, CULMEA! din numele meu, atunci când mă semnam, la final de poveste. Norocul meu a fost că n-am scris faţă verso şi atunci a trebuit să rescriu o singură pagină şi nu pe amândouă.

Mai ştiu să scriu de mână? Ştiu. Dar nu sută la sută corect. Şi asta pentru m-am obişnuit aşa mult să scriu anumite litere de mână ca de tipar încât am aproape am uitat care este forma lor corect scrisă de mână. Cam aşa mi se întâmplă şi când scriu de mână anumite cuvinte în engleză şi îmi dau seama că nu sunt convinsă că le scriu bine. Autocorrect-ul din calculator m-a făcut să mă bazez prea mult că umblă cineva din urma mea şi le rescrie corect şi atunci mă concentrez uneori mult prea mult pe ce am de scris şi mult prea puţin pe cum se scrie.

Din gând în gând, m-a purtat mintea spre ideea că am ajuns în unele situaţii să nu mai fim atât de atenţi să ne iasă perfect ceva din prima. Pentru că ştim că avem şi o a doua şi o a treia şansă. Totul se rescrie, totul se repară, nimeni nu e tras corespunzător la răspundere. Avem atât de multe şanse încât, în loc să depunem toate eforturile pe calitatea primei încercări, facem o ciornă din orice primă experienţă care ar trebui să fie de fapt cea mai preţioasă, mai bună şi mai corectă.

Ne ascundem prea mult după scuza că nu trebuie să ne iasă din prima (ceea ce este adevărat) încât nu mai depunem toată munca şi tot avântul încât poate totuşi, de ce nu, să ne iasă din prima. Efortul de a scrie corect o poveste în două pagini de caiet studenţesc, mi-a adus aminte cât de important este să fii prezent şi atent şi să nu greşeşti. Nu aveam toată duminica la dispoziţie doar să scriu şi să rup foi. Plus că nici  nu e frumos să consumi atâtea foi doar din neatenţie. Nu voiam să folosesc nici pic de şters, nici să răzuiesc cu lama greşelile, nici să tai, să pun în paranteză sau orice alte metode mai foloseam la şcoală pentru că ne era lene să o luăm de la început. Voiam să fie un text scris frumos, pe curat. Şi a mers. Am rescris ultima pagină fără greşeală însă aproape că n-am respirat de emoţie cât am scris-o, atât de mult efort am simţit că depun.

Dincolo de scrisul de mână de care ca adulţi avem nevoie tot mai rar, cred că e important să acordăm atenţia cuvenită fiecărui lucru pe care-l facem ca să nu dublăm timpul şi eforturile care sunt şi aşa destul de limitate. Au ieşit găluştele tari în supă? Nu-i nimic, le scot şi fac altele. Am scris un mail cu greşeli? Îl mai citesc o dată şi corectez. Noroc de backspace/delete/ctrl Z/autocorrect şi alte câte mai câte ajutoare. M-am grăbit şi am vărsat ceva pe jos? Nu-i nimic. Şterg. N-a ieşit bine poza? Nu e ca şi cum mai am doar câteva locuri pe film. Smartphone-urile au loc berechet de poze (doar că pierdem momentul, la asta nu prea ne gândim). Şi lista poate continua la nesfârşit. Şi uite aşa, din prea multă blândeţe faţă de noi înşine, consumăm timp după timp să reparăm ce-am fi putut face bine din prima. Sigur că nu e aplicabil în toate situaţiile însă măcar în câteva din ele putem salva un timp care s-ar scurge degeaba. Cu acest gând în minte, să avem un început de săptămână în care să fim un pic mai atenţi şi să vedem, dacă nu cumva, sunt lucruri care chiar ne pot ieşi cum trebuie, din prima.