Pentru că puţinii dar valoroşii mei cititori m-au tot întrebat, într-o formă sau alta, în ultima perioadă, pe când o nouă postare le va fi adusă spre încântare şi inspirată de prietena mea “ziaristă” Andreea Arhip cunoscută şi ca bloggeriţa Arhipa, m-am aşezat degrabă la laptop să aştern cuvinte potrivite.

Am început, cam cum începeam şi în studenţie să învăţ pentru examene, să spăl vasele din chiuvetă. Nu e mediu propice pentru creaţie dacă sunt vase în chiuvetă. De fapt mint, pentru cine mi-e prieten pe Facebook, e clar că am început cu un selfie. Şi, în timp ce făceam acel selfie, am observat cu coada ochiului că sunt rufe la uscat care sunt deja uscate. Aşa că le-am strâns. Când să mă aşez din nou concentrată în canapea, sună telefonul. Comanda de mâncare. Nu sunt uşile numerotate şi nu ştia la care uşă să bată.

Încep totuşi relatarea prin a spune că titlul postării nu-mi aparţine deşi sunt total de acord, am mai spus-o şi altă dată că m-am apucat de scris pentru că-mi face bine. Ulterior mi-am dat seama că face bine şi altora să citească ce scriu. Şi asta m-a motivat şi mai mult. Scrisul face bine este un proiect pe care l-am îndrăgit de când l-am descoperit. Ce înseamnă acest proiect? Înseamnă că timp de 365 de zile, aici veți găsi textele unor regizori, actori, scriitori, profesori, artiști plastici, oameni de știință sau de media. 365 de autori vor scrie despre educație! Pentru educație! Şi, ca să o citez cu totul pe Andreea, “sunt sigură și că vom reuși să adunăm bani ca să formăm Fondul de granturi educaționale care să poată să ridice un gard de școală, să mute toaleta din curte în interior, să ducă în excursie niște copii care n-au ieșit niciodată din satul lor, să aducă o bursă unor elevi care merită. Pentru că știu ce înseamnă să nu ai și știu ce înseamnă să îți dorești.”

DA! Şi eu ştiu ce înseamnă să nu ai şi ştiu ce înseamnă să-ţi doreşti. Şi mai ştiu că mulţi vor rezona cu mine atunci când voi spune cum dădeam eu puţinii bani primiţi cadou de ziua mea ca să cumpăr culegeri obligatorii pentru şcoală. Şi totuşi mă simt norocoasă că-i aveam şi pe aceia. Pentru că prea mulţi nu-i au. Asta m-a motivat să mă implic şi în proiectul Viziune într-un ghiozdănel al Asociaţiei Aura Ion, proiect pentru care alerg duminică un semimaraton. Mi-am atins targetul de donaţii şi le mulţumesc din inimă tuturor celor care au donat însă dacă nu aţi avut încă ocazia, nici acum nu e târziu,  mai puteţi contribui cu oricât de puţin aici.

Buuuun. Am făcut o pauză pentru mâncat şi încă una să răspund la un comentariu pe Facebook în care sora mea, scriitoare şi ea, mă întreba despre ce scriu. I-am răspuns că scriu despre educaţie. Şi asta fac, într-o formă sau alta.

V-am povestit deja un pic despre proiectul Scrisul face bine dar mai bine luaţi voi şi citiţi din scoarţă în scoarţă pe site tot ce îşi propune să facă pentru că eu deja am palmele transpirate de emoţie şi inima-mi bate tare de bucurie şi mândrie că şi eu, chiar eu, am fost invitată să fac bine prin scris în cadrul acestui proiect prin care “ne dorim să motivăm oameni, să încurajăm ideile bune și să facilităm implementarea proiectelor educaționale eficiente care, în mod obișnuit, nu ar avea acces la fonduri. Cu alte cuvinte, „să facem bine”.”

Şi uite aşa schimb macazul unei postări despre care ştiam cum începe dar despre care nu aveam nici cea mai vagă idee cum se termină şi gândesc cu voce tare despre ce să scriu. Nu acum. Pentru proiect. Poate despre lipsurile pe care le-am avut şi care m-au ajutat să fiu şi mai ambiţioasă şi mai perseverentă? Despre oamenii care m-au inspirat să pun mâna pe carte? Despre nopţile din faţa calculatorului traducând literatură sau despre weekendurile petrecute dând meditaţii la engleză care m-au ajutat să mă descurc decent prin facultate? Despre ce m-au învăţat experienţele la locurile de muncă prin care am trecut şi prin care încă mai sunt şi despre cum învăţ zi de zi ceva nou care mă duce mai departe? Sau despre toate laolaltă care m-au format omul care sunt astăzi şi despre toate pe care încă le învăţ pentru ca fiecare zi care trece să mă transforme într-o versiune şi mai bună a mea? Vom vedea. Va fi o surpriză. Este şi pentru mine o surpriză în ce direcţie va vrea sufletul să dicteze degetelor. Ce ştiu sigur este că dacă e cu suflet, n-avem cum să nu facem bine!

Până data viitoare…vă urez să faceţi bine! Şi dacă aveţi insomnii la noapte sau sunteti online shopperi compulsivi, cumpăraţi şi nişte … educaţie. Pentru cei care au mai puţin acces la ea.