Nu ştiu câţi dintre voi aţi auzit despre Satul Mădălinei sau, dacă aţi auzit despre el, dacă aţi avut răbdare să ascultaţi acest podcast în întregime. Eu l-am mai văzut sharuit pe Facebook din septembrie de când a apărut însă, aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori, doar când ai starea necesară, dai click şi apoi nu te mai poţi desprinde până nu asculţi cu totul. Cam ca atunci când ai o carte despre care ştii că-ţi va plăcea foarte mult dar totuşi o laşi să se pună praful de pe noptieră peste ea până când se produce click-ul, intri în stare şi apoi nu-ţi vine să te mai culci până nu o termini.

Satul Mădălinei este o poveste audio produsă de DOR, în şase episoade despre dragoste, sărăcie şi costurile altruismului. Aşa cum este descris pe site, totul începe de la o întâlnire şi o întrebare: o expertă în protecția copilului cunoaște o fată de 18 ani, care cerșește la metrou cu un nou-născut în brațe, și se întreabă: oare poate un sat virtual de oameni binevoitori să ajute o mamă tânără să iasă din sărăcie? Mirela Oprea decide s-o ajute pe Mădălina Solomon să-și schimbe realitatea în care trăiește; mobilizează un grup de zeci de donatori să-i construiască o casă și o viață nouă. Vor reuși?

Vă las pe voi să ascultaţi şi să descoperiţi răspunsul la întrebarea de mai sus dar şi alte răspunsuri la întrebări pe care poate vi le-aţi pus sau pe care poate veţi începe să vi le puneţi de acum încolo. Întrebări pe care mi le-am pus şi eu şi care se învârt cam în jurul a: Care este soluţia pentru sărăcia din ţară? Cât de mare este procentul de oameni din ţară care trăiesc la limita subzistenţei şi ce putem noi să facem pentru ei? Cât de mult ajută contribuţia noastră individuală la un singur caz versus cât ar ajuta dacă am pune mână de la mână să schimbăm un sistem defect care nu are nici voinţa şi nici capacitatea să ajute acolo unde este nevoie de ajutor? Cum ar supravieţui aceşti oameni dacă nu ar exista organizaţiile non guvernamentale şi oameni care să se implice în ele? Care este rolul statului în incluziunea persoanelor defavorizate? Şi întrebările pot continua la nesfârşit.

„Trăim într-o perioadă în care inegalitatea din societate e foarte profundă”, spune Ana Maria Ciobanu. „Satul Mădălinei ar trebui să dărâme niște stereotipuri pe care le avem despre săracii care nu vor să muncească, despre statul care încurajează nemunca, despre câți bani cheltuim pentru săraci. Mi-ar plăcea ca cei care ascultă povestea să înțeleagă că sărăcia în care trăiesc niște sute de mii de oameni din țara asta e extrem de profundă și perpetuată din generație în generație. Și asta nu e normal într-un stat cu o Constituție care promite să aibă grijă de toți cetățenii ei, indiferent cât de confuzi, de tineri sau de minori sunt când devin părinți.”

Simt să scriu despre asta acum, în preajma sărbătorilor, când oamenii sunt mult mai implicaţi în cauze sociale decât în restul anului dar, aşa cum am mai scris şi cu alte ocazii, săracii nu mănâncă doar de Crăciun şi de Paşte. Ce se întâmplă cu aceşti oameni în perioadele în care nu vine nici Moş Crăciun şi nici iepuraşul de Paşte? Cine îi ajută să iasă din sărăcie, nu cu ajutor temporar ci cu educaţie şi continuitate şi sprijin. Vă spun eu că tot oamenii, tot asociaţiile non guvernamentale. Doar că poate auzim mai puţin despre ele.

Cum eu însămi am o prietenă care ajută constant în “satul ei” dar nu apare pe niciun site şi nu e nicăieri publică această contribuţie continuă la schimbarea de vieţi pe care o are ea. Dar asta nu înseamnă că ea nu există şi îmi dă speranţă că, deşi văd aproape imposibilă schimbarea totală a unui sistem, sunt oameni care salvează pe alţi oameni de la o viaţă trăită în sărăcie.

Mai am un coleg despre care am aflat de curând că are grijă de familii extrem de sărace, continuu, nu doar din când în când. De ce nu ştim mai multe despre aceşti oameni? Pentru că sunt de o bunătate şi de o modestie încât nu se gândesc să facă în vreun fel publice contribuţiile lor. Le fac eu acum, fără să spun exact cine sunt ei, pentru că sper că asta o să inspire şi pe alţi oameni să facă o schimbare de percepţie asupra lumii în care trăim şi să contribuie.

De multe ori vrem, avem putere să contribuim dar nu ştim de unde să începem. Dacă vrei să începi, întreabă-mă, şi eu te pot îndruma. Dacă vrei să începi de la a asculta Satul Mădălinei, atunci m-aş bucura, sigur vei găsi acolo multe dintre răspunsurile la întrebările pe care poate nici nu ţi le-ai pus încă.

Sau poţi să începi de la secţiunea “Suplimentar” de pe site-ul dedicat Satului Mădălinei din DOR. Vei găsi acolo studii, statistici, proiecte, cauze concrete. E un bun punct de început în a te informa şi a alege apoi unde vezi mai potrivită contribuţia ta.

Şi mă întorc iar la sistem. Ameliorăm nişte simptome, ajutăm parţial, cât ne lasă timpul şi contul bancar. Şi este minunat că putem să facem asta. Dar sistemul rămâne în continuare suferind de o boală incurabilă pe care nici cei mai dedicaţi filantropi nu au reuşit încă să o vindece.

E o după-amiază de duminică. Afară e frig, tocmai s-a oprit ploaia şi a dat aşa un soare cu dinţi. Dacă stai în pătură cu un ceai în braţe, dai scroll pe Facebook din plictiseală sau te uiti câte două-trei secunde pe toate canalele tv, lasă-le deoparte, închide ochii şi începe această călătorie sufletească în Satul Mădălinei.

„E o provocare că am construit povestea într-o formă cu care nu suntem obișnuiți”, spune Ana, care e și naratorul acestei povești. „Dar față de o poveste scrisă, e mult mai puternic să o auzi pe Mădălina. Să fie vocea ei, să auzi momentele alea pe care le povestește, în care e umilită de autorități. E mult mai obiectiv. E ca și cum îți spun: ia bucata asta și judecă tu.”