Skip to content

Povestea DoR-ului meu

December 28, 2017

23 Decembrie. Dădeam scroll pe Instagram. Văd o poză postată de Decât o Revistă în a cărei descriere aflam ce primim dacă ne abonăm la DoR. La final de postare, scria “un abonament la noi e şi un cadou de sărbători foarte potrivit”. Aşa că le-am ascultat sfatul şi am făcut un cadou de sărbători unei persoane care, doar din când în când, îmi este dragă. Adică mie. Am pus mâna pe card şi am dat comanda. Astăzi am primit-o la birou şi m-am bucurat ca un copil la poalele bradului de Crăciun când am văzut că aveam în revistă inclusiv un bilet personalizat, scris de mână. Deşi treabă era de făcut, am profitat şi am mai aruncat câte un ochi în DoR şi în timpul programului şi apoi m-am pierdut între paginile revistei la metrou, în drum spre casă.

Despre ce este DoR, m-a întrebat cineva la birou şi am răspuns scurt şi fără să stau pe gânduri, despre oameni. Şi aşa mi-am dat singură ideea să vă povestesc şi eu de ce este DoR-ul aşa de preţios pentru mine şi ar trebui să fie pentru cât mai mulţi oameni. Pentru că este despre oameni. Atât despre cei care scriu poveştile cât şi despre cei care sunt personaje reale din aceste poveşti reale, scrise cu grijă. Şi pentru că o colegă dragă mie de birou  (tot cea care mi-a mulţumit că le dau ocazia să fie mai buni) mi-a mai mulţumit o dată pentru că citez “ne ajuţi să nu mai fim ignoranţi”, am zis că voi profita de orice ocazie să povestesc orice mă minunează pe mine şi care s-ar putea să vă minuneze şi pe voi.

Am ascultat povestea DoR acum vreo trei săptămâni în podcast-ul Pe bune de care vă povesteam aici. Citesc de mai multă vreme articole DoR pe internet însă doar ocazional am cumpărat revista printată. Şi trebuie să recunosc că mi-a fost ruşine că citesc ceva scris şi muncit de cineva dar nu plătesc pentru asta. Ăsta a fost motivul principal pentru care am comandat abonamentul pe un an, să am poveşti să-mi ajungă. Pentru că dacă noi luăm poveştile aşa de-a gata în loc să le cumpărăm, s-ar putea poveştile la un moment dat să înceteze să mai apară. Şi ar fi păcat. Mare păcat. Aşa că vă încurajez şi pe voi să cumpăraţi aceste poveşti care sunt, pentru mine, hrană curată pentru suflet.

Şi mă întorc la acel scris de cineva. Aceste cineva-uri care scriu, nu apar la televizor, nu sunt nume care să-ţi sune cunoscut la prima auzire. Şi poate nici la a doua. Însă eu le citesc cu mare grijă numele de mai multe ori pentru că sunt nume ale unor oameni care merită reţinuţi şi recunoscuţi pentru munca lor. Nu apar în concerte şi nu le cere nimeni autografe (deşi eu mi-aş dori să am la fiecare articol şi o semnătură scrisă de mâna autorului) şi nici nu îi recunoaşte lumea pe stradă. Însă eu ştiu sigur că de acum înainte le voi recunoaşte numele pe oriunde le voi mai vedea. Aşa cum s-a întâmplat să recunosc în acest număr din DoR, numele Ioanei Moldovan, fotojurnalistul care a vorbit la TEDx şi datorită căreia am astăzi mai mult curaj. Sau cum am recunoscut numele Andreei Vrabie, gazda podcastului Pe Bune. Sau numele Danielei Groza, fotograf, a cărei poveste am ascultat-o tot în podcastul Pe Bune. Sunt oameni pe care am început să-i admir şi, recunosc, să-i urmăresc şi pe Facebook (a se citi să le dau follow, nu friend request, nu am îndrăznit până acolo) pentru că ştiu că am multe de învăţat de la ei şi că şi datorită lor voi creşte într-un om ceva mai bun decât sunt astăzi.

Am reuşit să las DoR-ul din mână doar cât să scriu aceasta postare pe care nu aş vrea s-o mai lungesc. Mai bine puneţi mâna şi citiţi revista scrisă de oameni cu un dar de scris de care sper şi eu să mă molipsesc.

 

 

 

Advertisements
2 Comments leave one →
  1. January 3, 2018 12:31 pm

    vazusem si eu coperta revistei la o prietena online dar nu am intrebat ce e cu ea, simteam doar ca e ceva deosebit la cum se bucura ea ca o primise.
    zilele trecute am descoperit o pe rafturile imedio intr un centru comercial. au fost cei mai bine 25 de lei investiti de sarbatorile astea. fara exagerare.
    am sa scriu si eu despre ea, chiar merita sa fie cumparata.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: