Mai bine de jumătate de sâmbătă noapte petrecută la nuntă. Mă trezesc duminică de dimineață la ora 9 (pentru că vreau să lucrez un pic astăzi) și, primul lucru pe care-l deschid este ochii Facebook-ul. Când s-au adaptat și ochii la lumină, văd o înșiruire de poze cu cafele care mai de care mai cochete și băute în locații care mai de care mai maritime sau montane. Deși tânjesc după cafea băută în aer liber și curat și soare și zile lipsite de griji, undeva departe, astăzi mă bucur de o cafea pe terasă la Starbucks, băută scurt, în timp ce mai devorez o poveste, sau două, din Caractere atipice.

Pentru că de vreo lună de zile am și card Starbucks (care s-a golit tot in ritmul în care se golesc și ceștile de cafea), am zis să nu ies din casă fără să mi-l încarc, ca să mai adun niște stele. Ce-o să fac cu atâtea stele …. logica spune că o să beau și mai multe cafele. Inițial am zis că asta-mi mai lipsește în portofel, încă un plastic pe lângă toate celelalte de la farmacii, magazine de cosmetice și altele asemenea. Partea bună însă este că poți să plătești cu el și în lipsa lui. Adică dacă intri în contul tău și găsești acolo numărul cardului. Da, da, știu, asta ne mai lipsea, încă un cont și încă o parolă.

Prima dată când am băut o cafea la Starbucks, nu locuiam în București iar în orașul meu natal încă nu se deschisese. A fost o încântare să beau o cafea cu de toate însă am realizat rapid, de la prima gură, că nu-mi place cafeaua cu de toate ci doar cu cafea, apă și lapte. Apoi am dus-o pe prietena mea acolo și…. nu i-a plăcut deloc pentru că nu suportă cafelele cu lapte iar, no offence, Americano de la Starbucks, opinie pur personală, este o cafea cu gust de carton și cam atât.

Beau cafea de la Starbucks uneori în weekend, nu mereu, și-mi place. Nu vreau să pornesc o discuție despre câte alte cafele mai bune sunt în alte părți pentru că, atunci când ies în oraș, știu cam pe unde mă pot bucura de gust bun de cafea. Am acest Starbucks la o aruncătură de băț de casă și, deși recent i s-a alăturat prietena Gloria chiar vizavi, tot nu mă tentează să schimb obiceiul.

Acest post nu este reclamă, este experiența mea de Starbucks drinker cu ștate vechi, nu sunt plătită în cești de cafea să scriu deși, recunosc, cardul l-am primit la lansare și nu era complet gol, în calitatea mea de blogger (sau, ca să fiu sinceră, în calitatea mea de soră de blogger cunoscut). De când s-a isprăvit ce-am primit pe el, am reîncărcat singură, lucru pe care o să-l fac și de acum înainte.

Să aveți zile cu soare și dimineți cu cafele cu stele oriunde vă aflați în această perioadă de minivacanță (cine o are să-i priască, cine nu, să nu tânjească)!