Skip to content

La căpătâiul țării mele

June 12, 2018

După o zi luni pe drumuri, o noapte nedormită și o zi de marți în care am muncit pe rupte, este un efort supraomenesc să-mi mai țin ochii deschiși. Tot ce aș vrea să fac este să dorm. Să dorm să mai uit de mitinguri roșii în tricouri albe prin mormane de mizerie, de propagande, de discursuri mincinoase, de oameni răi și profitori și manipulatori care stau la cârma țării nu să o conducă ci ca să-i mai pună, zi după zi, încă un bolovan și încă unul până la scufundarea completă din care va mai răsări, poate, un … steag tricou alb care se va duce la fund și el, în cele din urmă, împreună cu toată mizeria pe care a generat-o.

Dar nu mai pot să dorm, am o stare de priveghi care nu mă lasă să pun geană pe geană. Nu după ce am văzut filmări întregi de la mitingurile de sâmbătă cu toți amârâții pământului veniți să aducă ofrande mâinilor care îi fură și care ne fură. Atâta știu ei, atâta pot ei, ce ușor sunt ei de manipulat cu o excursie la București, o sticlă de apă și miros de mici cu bere. Cu câte măști de zâmbete false îi întâmpină cei care nu fac decât să mascheze scârba față de cei pe care i-au păcălit atât de ușor. Cum murdăresc ei portul și cântul și poezia românească. Altă dată mă înfuriam. Ori comentam până rămâneam fără glas, ori stăteam efectiv cu gura căscată de nevenire a crede că e real.

De data asta mi-a venit să vomit. O greață profundă fizică m-a cuprins. Apoi am plâns. Cu lacrimi. Să văd oameni mânați ca vitele, spălați pe creier de foamea care i-a adus unde sunt. Am plâns și pentru ei. Dar mai tare am plâns pentru noi. Câți sunt, Doamne… a tunat și i-a adunat. Ce mulți sunt, Doamne! Și cât de înfometați și de asmuțiți….și cât de naivi și de creduli cu tot ce aud și cu tot ce văd în realitatea distorsionată care le-a fost creată și la care se închină ca la cel mai de preț altar?

Poate cel mai bun articol pe care l-am citit în ultima vreme este ”Dincolo de adevăr”, de Andreea Vrabie, îl regăsiți în cel mai recent număr DoR. Și este despre cum a luat amploare fenomenul de fake news și care sunt soluțiile pe care le avem la îndemână ca să nu ne înecăm cu totul într-o lume inundată de știri care nu sunt nici știri, nici false și nici adevărate. Dar și mai mult de atât…cum să nu-i înecăm și pe alții prin like, love, share, comment de conținut fals și prost.

Mă gândeam acum. Când dai share la o informație falsă (cu bună știință sau neștiință) este aproape la fel ca atunci când împarți mâncare stricată. Doar că să vă explic de ce prima este mai gravă. Dacă îți dă cineva mâncare stricată, vomiți două zile, bei un Smecta și-ți trece. Însă informația, odată ce a infestat creierul și întreg organismul uman….se transformă în credință. Ia acum să văd….cum mai vomită omul credința aia falsă pe care și-a creat-o din share-ul tău… De unde știe ce e acrit dacă nu miroase? De unde știe că-l mănâncă pe dinăuntru dacă nu-l doare fizic?

Dezinformarea digitală include știri de actualitate, precum și articole pseudoștiințifice, teorii ale conspirației, mesaje transmise pe WhatsApp sau conținut video care informează greșit intenționat.

Pe ei cine să-i mai învețe ce e aia adevăr și ce e aia manipulare dacă în tot satul și comuna toți au aceeași credință despre cine le dă pensie și ajutor social și cine le ia banii și slujbele și le trimit copii la muncă în afară? Cum să iasă ei din bula și din comunitatea lor dacă ei sunt bombardați permanent numai cu ”știrile” care contează pentru ei.

La începutul internetului, toată lumea credea că accesul la mai multă informație, ne va face, automat, mai bine documentați. Însă atunci când ești depășit de volumul de informație, cum se întâmplă în zilele noastre, ai nevoie de ajutor în filtrarea ei.

Cine le mai face lor filtru de informație dacă sunt deja atât de încipați și îndobitociți? Nu au avut parte de o educație de bază…cum să mai aibă abilitatea să învețe să distingă binele de rău din presă, de pe Facebook, de la televizor, de la radio cârciuma din sat?

Este educația media, ca metodă de dezvoltare a gândirii critice o soluție pe termen lung? Este! Dar pentru ei este prea târziu. Și din păcate… pentru că este așa de târziu pentru ei și ei sunt atât de mulți… devine târziu și pentru noi atunci când protestăm pe lumina stinsă iar ei protestează cu scena deschisă.

Pentru a schimba o convingere, totul trebuie să pornească din noi, să fim motivați și dispuși să depunem efortul necesar. Schimbarea nu se poate face cu forța; de aceea războiul comentariilor din social media nu duce, în general, nicăieri.

Nici războiul comentariilor din social media nu duce nicăieri dar nici nici comentariile aruncate pe stradă către acești oameni nu-i va învăța nimic. Se vor face una cu gunoaiele. Te vor scuipa în față, îți vor da un brânci să te duci cu camera ta de filmat cu tot și cu întrebările tale. De ce-au venit acolo? Să se plimbe… că n-aveau ce să facă acasă, să-l apere pe sărmanul Liviu din ghearele pușcăriei, să facă ei ”dreptate” acolo unde justiția reală este cu mult mult peste puterile lor de înțelegere.

Eu sunt o naivă. Încă. Încă mai cred că pot să fac educație în săli de cinema cu adolescente care vorbesc în gura mare la telefon în timpul filmelor. Încă mai cred că pot să învăț oamenii să vorbească frumos, să nu țipe, să nu arunce tone de coji de semințe pe scara blocului, să nu mai asculte muzica la maxim la casetofonul din portbagaj la 2 noaptea în parcare. Încă mai cred că pot să îndrum oamenii să citească mai mult, să se documenteze și abia apoi să aibă o opinie. Cu un ochi râd cu unul plâng. Revin la ideea că ei sunt prea mulți și noi prea puțini.

În încercarea de a înțelege fake news, am trecut de la a fi convinsă că este doar o panică recentă și că vorbim despre un fenomen care a existat dintotdeauna, la anxietatea provocată de toate modalitățile prin care o informație poate fi manipulată și amplificată online, la cinism, pentru că atunci când nu mai poți avea încredere în nimic din ceea ce citești nu-ți mai vine să crezi nimic și renunți la a te mai implica în viața societății.

Doamne ferește ca toți naivii care cred că încă mai pot educa și schimba lumea să devină cinicii care nu mai cred nimic și nu se mai implică în nimic. Doamne ferește ca naivii de azi să devină resemnații de mâine.

În România de azi, suntem divizați de zeci de tabere mai mult preocupate să fie în opoziție, decât să găsească căi de comunicare. Uneori, în cadrul aceleași familii. Și nu fake news ne-a adus în situația asta, ci doar au profitat de o breșă și au adâncit și mai mult distanța dintre noi.

Ce-am mai plâns azi. Ba de bucurie pentru reușita Simonei empatizând cu sentimentul ei de copil muncitor care a primit merit și recunoaștere pentru ce-a muncit, ba am plâns de tristețe uitându-mă la mizeria care ne sufocă țara.

…am plâns cum plângi la căpătâiul cuiva drag atunci când simți că se duce și că infecția e prea mare, coma este prea profundă. Și în loc să te mai înfurii… plângi cu jale. Nu cu resemnare. Cel puțin nu încă. Dar cu jale. Ne moare țara și oamenii din ea au cam obosit și nu mai știu ce să facă… să aducă salvarea sau să aprindă lumânarea?

 

*citatele cu care este presărat articolul au fost preluate din ”Dincolo de adevăr”, de Andreea Vrabie, articol pe care îl regăsiți în cel mai recent număr DoR.
Advertisements
4 Comments leave one →
  1. June 13, 2018 10:19 am

    “tabere mai mult preocupate să fie în opoziție, decât să găsească căi de comunicare.”Este cel mai crud adevar al Romaniei! Nu dorim împreuna desi dorim același lucru!

  2. Elena Barbu permalink
    June 13, 2018 7:27 am

    Dear, dacă tu ești naivă, that make two of us. Și eu atrag atenția celor care aruncă ambalaje pe jos, îi rog pe cei care folosesc la un volum depășit diferite organe în conversație să și le țină în pantaloni.. Chiar cu riscul, după cum mi-a atras atenția fi-miu cel mare la un moment dat, de a risca un conflict fizic.
    Dar mă plac așa, asta sunt și nu m-aș putea schimba. Ba chiar continui să cred că îi pot schimba pe ceilalți. Cum spunea cineva pe o pancardă duminica asta :”Nu puteți distruge voi cât putem spera noi!”

    PS: Nu suntem totuși singurele naive, se tot umple piața de oameni ca noi; sooner or later..

    • June 13, 2018 7:32 pm

      Asa sa fie, Elena, cum zici. Sa se umple piata de oameni ca noi si sa aducem schimbarea in loc sa aprindem lumanarea cu resemnare.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: