Când am timp, în weekenduri, îmi place să iau o carte și o cafea și să mă uite Dumnezeu printr-un parc sau cafenea printre poveștile care mi se dezvăluie în fața ochilor, minții și a sufletului.

Ieri am luat cartea și cafeaua și m-am așezat în Piața Victoriei, în față la guvern. Mi s-a părut cel mai potrivit loc în care să mă aflu la momentul respectiv. Protestul meu, protestul nostru, în tăcere. Am petrecut în Piață vreo 5 ore după care am mers acasă să mă schimb și am revenit când s-a lăsat întunericul și când piața s-a umplut de cei mai frumoși și mai minunați oameni pe care cu siguranță că-i mai vedem și în restul zilelor, la birou, la metrou, în parcuri, cafenele și poate la munte sau la mare. Dar să-i vezi atât de mulți, împreună, pentru același scop, mă emoționează și plâng singură și fără să dea ei cu gaze. În caz că s-au gândit că nu avem de ce plânge, avem destul, nu e nevoie să ne ajute ei să stimuleze glandele lacrimale.

După ce am ascultat piesa de la Vama, În țara în care m-am născut, pe repeat vreo 2 zile de când am descoperit-o, ieri noapte, stând pe jos în Piața Victoriei, mi-am imaginat cum ar fi să-l aud cântând-o chiar acolo, împreună cu o sută de mii de oameni cântând cu el. Și mi s-a făcut pielea de găină numai de la imaginea asta creată de mine. De ce nu s-ar întâmpla și în realitate, în seara asta sau în orice altă seară. Pentru că e clar că protestul nostru va fi unul continuu, că nu plecăm, că rezistăm, că suntem mulți, că suntem puternici.

Ce-ar fi dacă în loc de pancartele cu muie (care oricum vorbesc pe limba lor și nu pare să îi deranjeze câtuși de puțin) am începe să ne punem protestul în versuri și pe muzică? Pașnic, cu zâmbete, cu lacrimi de emoție, grupuri grupuri de oameni talentați care știu să exprime în versuri și pe note ce ne doare. Știm cu toții că cele mai mari dureri au scos cele mai frumoase melodii posibile. Și promitem că o să îngânăm și noi, cei mai puțin talentați cu voci, atât cât putem.

Astăzi de dimineață am ascultat pe repeat o piesa superbă care m-a transpus iar în piață, Noapte la mare, noapte la munte. Ce frumos ar fi să o văd pe Anastasia așezată în Piața Victoriei sau în orice altă piață din România, cântând piesa asta!

Cum ar fi să vină Dan Teodorescu cu chitara și să ne încânte cu melodiile de pe albumul Politica (scos acum cam 15 ani, perfect actual din păcate…) dar și cu melodiile de dragoste absolut minunate cu care ne bucură de ani de zile.

Hai o noapte în Piață să nu hulim, să luăm o pauză de la strigat muie cuiva care e obișnuit să ia și a devenit imun la ea ca la antibiotice ci să ne cântăm dragostea de țară și dragostea unii față de ceilalți.