Zilele astea am stat destul de mult în online. Am citit articole, opinii, statusuri, m-am uitat la interviuri, video-uri, bloguri. Multă informaţie şi din ce în ce mai greu de distins ce e real şi ce e manipulare prin dezinformare. Se sharuieşte mult şi la gramadă şi devine din ce în ce mai obositor să îţi creezi o imagine obiectivă asupra unor situaţii şi evenimente. Şi asta pentru că fiecare vede cu alţi ochi şi cu altă minte şi cu o experienţă diferită în spate.

Pe lângă asta, am avansat destul de mult în lectura unei cărţi care m-a prins de la început, Iubeşte şi fii iubit a Domnicăi Petrovai. Asta după ce am abandonat (pus pe aşteptare) alte câteva cărţi (unele lectură obligatorie până la o anumită dată, altele începute de drag dar lăsate în paragină după câteva capitol).

Între timp tot apar diverse reviste, articole, studii de caz din domeniul meu de activitate pe care vreau să le aprofundez, să citesc mai mult despre un anumit subiect, să învăţ, să cresc, să îi ajut pe alţii din toate aceste învăţăminte. Nu sunt lecturi uşoare, necesită timp de citit şi de recitit şi de analizat şi de văzut care este aplicabilitatea şi cum în contextul în care mă aflu.

Mă simt, aşadar, sufocată de enormitatea de informaţie pe care vreau să o acumulez într-un timp limitat, dorindu-mi în acelaşi timp să citesc şi literatură simplă, ficţiune, să am momente de respiro în care să trăiesc pentru câteva ore în poveştile altcuiva.

Continui să cumpăr cărţi, să acumulez articole în bookmark, să dau save la postări/articole/video de pe Facebook la care vreau să revin ulterior. Pare că nu mai e timp deloc şi atunci sunt momente de blocaj în care nu ştiu ce să aleg, cu ce să încep, care e mai important pentru mine în acest moment. Ma trezesc că mă simt vinovată dacă aleg într-o seară să văd un film de 120 de minute timp în care aş fi putut să mai acumulez o informaţie, două, fără să conştientizez pe moment că şi filmul acela, dacă l-am ales, are un rost şi o însemnătate pentru mine. Că mă relaxează, că mă învaţă ceva, că e doar somnifer…depinde de la caz la caz.

Dacă aleg să mă concentrez pe o carte, mi se întâmplă uneori să îmi arunc privirea în sufragerie şi să văd teancul (din imagine) şi să mă sufoce iar gândul la câte dintre ele au câte un semn de carte după zece pagini sau cincizeci.

Şi când deschid o pagină albă de blog ca să aştern nişte gânduri, de multe ori mă întreb…din lista lungă de lecturi pe care o are fiecare, cine mai dă click şi pe postarea mea să citească ceva care poate să îi aducă sau poate să nu-i aducă vreun folos.

Mi se întâmplă uneori şi când e vorba de taskuri (la muncă sau altele din viaţa personală). Să fie atât de multe pe care vreau să le fac încât să nu le aranjez în ordinea potrivită pentru că le-aş face pe toate deodată şi apoi unele dintre ele să nu iasă. Dezamăgirea că nu am putut, că nu mi-a ieşit este mare şi mă ţine, uneori, şi mai pe loc în realizarea obiectivelor concrete.

Ce m-a ajutat însă să mă organizez mai bine în perioada asta a fost conştientizarea. Şi apoi selecţia lucrurilor la care mă pot angaja şi pe care să le şi termin în timpul agreat. Conştientizarea a venit dintr-o conversaţie avută cu cineva de la birou despre care cred că are o capacitatea nativă sau exersată de selecţie a subiectelor de care se poate ocupa, de concentrare, organizare. E de luat în considerare de câte lucruri ne apucăm fiecare şi câte terminăm. Mereu va apărea ceva mai lucios.

Aşa că am început să notez, să planific, să văd cât pot face şi în cât timp, sa renunţ la anumite subiecte (nu fără suferinţă). Am aplicat asta şi când e vorba de lecturi. De câte cărţi mă pot apuca şi câte pot să termin. Şi am ales doar una singură din tot teancul şi nu mă voi atinge de alta (decât s-o şterg de praf eventual) până când aceast nu va fi terminată. Şi tot aşa…

Atâtea întâlniri la cafea pot avea într-o lună, atâtea feluri de mâncare pot găti, atâtea taskuri pot îndeplini, atâtea filme pot vedea, la atâtea evenimente pot participa, atâtea weekenduri pot pleca pe undeva şi lista poate continua. Renunţarea la lucruri pe care ne dorim să le facem (sau amânarea) nu vine fără suferinţă, fără frustrarea că nu suntem în stare, că poate am putea mai mult dacă ne-am concentra mai bine, că poate…..

Însă dacă exersezăm această selecţie de cât putem face într-o anumită perioadă de timp, acceptăm că atât se poate, setăm nişte timpi realişti pentru obiective şi îi anunţăm şi pe ceilalţi impactaţi de ele, dacă suntem sinceri cu capacitaţile noastre şi cu resursele de care dispunem, am fi mai eficienţi, mai concentraţi, mai liniştiţi, am termina, cu siguranţă mai multe lucruri începute decât le terminăm acum când e haos şi aglomeraţie şi teancuri cărţi şi taskuri şi bookmarks nedeschise de luni de zile.

Un gând cu care plec la drum şi care poate vă dă şi vouă de gândit, într-o zi de miercuri ca o zi de duminică.