Skip to content

Timp pentru filme

August 15, 2018

Am văzut în ultimele luni câteva filme despre care nu am scris însă de care poate v-ați bucura și voi (de unele mai mult decât de altele) în caz că nu ați apucat încă să le vedeți și poate că v-ar fi pe plac.

Mamma Mia 2! Here We Go Again. Văzut de 2 ori. Ambele la cinema. L-aș urmări oricând, cu drag, și a treia oară. Poate nu iar la cinema că deja mi-am adus contribuția. Despre film a scris Laura dar și Moviecore. Ce pot eu să spun este că e un film pe care l-am văzut cu zâmbetul pe buze și cu lacrimi în ochi și că m-a făcut să redescopăr și să ascult pe repeat melodii ABBA pe care le știam dar ale căror versuri nu le-am perceput niciodată așa de profund cum le-am simțit acum. Dacă nu ați văzut primul Mamma Mia din 2008 vă recomand să începeți cu acela. Și apoi să ascultați, cu atenție melodiile ABBA și poate veți descoperi, așa cum am făcut-o și eu, minunata lume nouă a melodiilor de demult.

Lion. Văzut de două ori. Prima dată în avion. A doua oară acasă. L-aș mai vedea și o a treia oară. Un film simțit și plâns aproape de la început până la final. Merită investiția de timp și de șervețele.

Book Club. Văzut la cinema, între fete. Simpatic, amuzant, relaxant, pe ici pe colo emoționant. În funcție de stare se mai poate lăsa și cu lacrimi.

The Big Sick. Văzut acasă. Inspirat din realitate. Actorul principal își joacă de fapt propria poveste. Și cu plâns și cu râs, merge văzut și de două ori deși eu l-am văzut doar o dată.

Adrift. Văzut la cinema. Inspirat din fapt real însă pus în scenă destul de slab. Nu ca aș fi eu vreun critic de film însă am observat destul de lucruri care m-au deranjat. Povestea însă emoționanță. Merge văzut mai degrabă în avion sau acasă, nu știu cât merită un drum la cinema.

Love Building. Românesc. Văzut online, săptămâna asta. Am tot auzit de el însă nu știu de ce n-am fost curioasă până acum când era recomandat în cartea pe care o citesc acum.  Despre cupluri, relații. În principiu dramă. Dar are și elemente de comedie destul de multe. Haz de necaz.

Dacă aveți niște timp de petrecut în fața unui film și nu vă face cu ochiul niciunul de mai sus, aruncați o privire pe Moviecore, nu aveți cum să nu găsiți acolo ceva pe gustul vostru.

 

 

Advertisements
No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: