Muzicale

Bohemian Rhapsody săptămâna asta. A Star Is Born acum vreo două săptămâni. Mamma Mia 2 astă vară. La La Land acum vreo doi ani. Filmele muzicale mă bucură nespus şi-mi dau o trăire aparte pe care nu ştiu cum s-o explic.

Am un tatuaj cu un portativ. Port la gât un medalion cu o notă muzicală. Mă întreabă lumea dacă ştiu să cânt. Nu ştiu, ăsta e răspunsul. Mi-ar fi plăcut, dar nu ştiu.

Dar cert este că ştiu să ascult. Şi simt profund ce ascult. Şi după ce văd un film muzical, ascult altfel muzica din el. Înţeleg altfel povestea din spatele versurilor şi a liniei melodice. Şi asta pentru că nu exista o singură poveste. Devine altă poveste de fiecare dacă când o ascultă cineva diferit. Devine o altă poveste chiar şi când o ascultă aceeaşi persoană în diferite etape ale vieţii.

The Great Pretender ascult acum. Bruiez discret melodia cu sunetul tastelor în timp ce scriu. Cu câteva săptămâni înainte să văd Bohemian Rhapsody făcusem o obsesie pentru I Want to Break Free, o ascultam şi de zece ori într-o zi (sau mai mult).

Pentru mine Bohemian Rhapsody este un film fenomenal. Dar n-ar fi fost la fel dacă povestea din spate ar fi fost inventată, dacă Freddie ar fi fost un personaj imaginat şi nu un om. Un om pe care pământul nu-l mai are fizic de 27 de ani dar care e mai viu ca niciodată cu fiecare notă şi fiecare vers pe care ni le-a lăsat moştenire.

Oare unde se duc artiştii când se duc? Şi de ce atâţia dintre ei se duc aşa de curând? Only the Good Die Young

Love of My Life în surdină. Tastez cu grijă, să nu deranjez melodia. Mai bine n-aş mai tasta deloc.

Mai bine aş asculta Bohemian Rhapshody Under Pressure. It’s a Hard Life. I Want to Break Free dar totuşi The Show Must Go On. Thank God It’s Christmas curând.

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.