Skip to content

O poveste și alte povestiri

August 17, 2019

E sâmbătă. 10.44. Până la ora asta, am băut cafeaua, am terminat de citit o carte. O carte cu care m-am culcat în gând și la care m-am dus direct dis de dimineață, ca un copil care are voie iar la desene animate. Nu am lăsat-o jos până când nu am terminat-o deși era genul de poveste cu care aș fi vrut să mai stau o perioadă.

Nu m-a tentat de la început neapărat și, judecând după copertă, nu era chiar în capul listei mele de preferințe. Nici descrierea de pe spate nu m-a dat pe spate. Roman de debut…am mai citit din astea. De multe ori sunt încercări semi-eșuate de a spune o poveste. Chiar dacă povestea promite.

Cu atâtea preconcepții în minte, deschiderea de a primi povestea nu era foarte generoasă, așa că am judecat-o nu doar după copertă ci și după primele rânduri. Dar apoi m-a surprins. Pentru că m-am prins care e ideea de fapt. Și ideea aceasta a rezonat în mine mai mult decât ar rezona poate în tine, cititorule care vei pune mâna pe această carte și poate nu îți va spune nimic. Sau poate că te va surprinde și pe tine, nu știu.

O femeie care are, aparent, mai tot ce și-ar fi putut dori cineva vreodată. O carieră de succes, o locuință la care mulți nici n-ar îndrăzni să viseze, o relație stabilă cu un bărbat scos din reviste, o familie, prieteni. Ce nu știa ea la acel moment este că acel „cineva” nu era ea. Și nici nu-și dă singură seama de asta. E nevoie ca mama ei care tocmai se stinsese să-i amintească asta, condiționându-i primirea moșterii de îndeplinirea a zece dintre obiectivele pe care și le setase când avea paisprezece ani.

Ridicol, ați putea gândi. Și așa a gândit și ea. Cum să îți mai dorești la treizeci și patru ceea ce ți-ai dorit la paisprezece. Dar pentru că mamei ei nu i s-a părut deloc ridicol, eroina noastră s-a pus pe treabă, mai mult sau mai puțin împinsă de la spate. Ce-a ieșit, sau cum i-au ieșit lucrurile, citiți în carte, nu am de gând să o povestesc aici și să umplu postarea de spoilere, fie că veți citi sau nu cartea.

Pe ce simt nevoia să mă concentrez este lista aceea. Pe care cu siguranță că o are fiecare dintre noi, scrisă sau nescrisă. Și de care uităm, de cele mai multe ori, pentru că apar alte lucruri pe care credem că ni le dorim și pe care le trăim, o perioadă sau toată viața, fără să ne mai aduce aminte de lista reală de dorințe. Și sunt cam slabe șansele să ne scoată și nouă cineva lista șifonată din coșul de gunoi și să ne pună față în față cu ea ani mai târziu. Așa că ne rămâne nouă sarcina asta. Să răscolim prin amintiri și să ne dăm seama despre ce ne dorim, de fapt, să fie viața noastră.

Cel mai mult a rezonat cu mine partea profesională a listei și, deși nu scriu (încă) prea multe despre viața mea profesională, pot să spun că această poveste mi-a alungat din îndoieli, mi-a mai pus niște argumente la ceea ce știu deja că e ceea ce trebuie (doar că uneori mă ia valul și grijile și preocupările și mai uit că sunt pe drumul meu, ba îmi vine să mă întorc, ba să mă abat, ba să fac un popas să-l reiau altă dată).

Oare ne-am dorit să avem grijă de un animăluț și am uitat? Oare ne-am luat cu statutul și cu poziția și munca neîntreruptă în direcția în care credeam noi că este social potrivit să mergem și nu mai știm de fapt cum și când să oprim ceea ce ne face atât de nefericiți dar atât de fit în societate? Oare nu cumva am cultivat relații și prietenii de dragul de a le avea și aduna și am uitat cum să păstrăm vie relația adevărată de prietenie cu oamenii pe sufletul nostru?

Oare ne-am hrănit neîncrederea în noi înșine și de a fi noi înșine și neputința de a face lucruri pe care suntem perfect capabili să le facem din fricile noastre care au crescut din fricile celor din jurul nostru?

Măcar un lucru știu sigur că n-am să mai fac: n-am să mai subestimez puterea pe care o poate avea o poveste ascunsă între coperțile unui roman de debut, vândut la un chioșc de ziare și mutat cu superficialitate dintr-un loc în altul pe noptieră până când te apuci de el, doar pentru că nu ai altceva mai ”shiny” și mai demn de timpul tău la îndemână!

Dar totuși lista… cum ne recreem singuri lista de dorințe de la paișpe ani și cum știm dacă am devenit ceea ce-am dorit sau dacă ne-am deturnat singuri din alte dorințe, de a fi acceptați, de a impresiona, de a demonstra, de a depăși o condiție, de a….multe de spus aici.

11:45, sâmbătă. Nu mi-a luat chiar o oră să scriu aceste rânduri, m-am mai întrerupt, am mai șters, am mai rescris, am mai stat de vorbă, am mai făcut câte o poză la pisică… Deși îmi place să dorm până târziu, tare mă bucur de o zi de sâmbătă în care mă trezesc natural și odihnită la 7.30 și simt, la ora prânzului, că a trecut deja o zi întreagă.

Ah, era să uit: eu zic că dacă aveți chioșcuri de ziare prin preajma casei astăzi, dați o fugă și luați această carte. Poate ar fi frumos să vă spun și ce carte: Mâine e o nouă zi, de Lori Nelson Spielman, apărută la Editura Litera în colecția Blue Moon.

Advertisements
No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: