Am visat azi noapte că eram la New York (un oraș pe care îmi doresc foarte mult să-l văd dar pe care încă nu am reușit să-l planific în lista de priorități). Se făcea că urma să mergem să ne plimbăm prin centru iar eu îmi căutam prin bagaj hainele potrivite. Nu găseam nimic, doar haine vechi de zece ani, nimic bun. Deja intrasem în panică, mă gândeam la ce status o să pun pe social media la o poză cu mine la New York. Dar cum să pun pe social media o poză cu mine dacă nu port ceva drăguț și potrivit ocaziei?

*sursă foto

N-am mai ajuns să ies în oraș, visul a luat cu totul altă turnură, însă nu e asta ideea principală a ceea ce mi-am propus să vă povestesc. Sigur că visul (acest vis, nu toate, poate unele au alte semnificații) este o descărcare/download a ceea ce am văzut cu o zi în urmă (poze din New York și alte vacanțe, timpul pe care l-am petrecut pe social media și timpul în care m-am abținut să fac asta etc., poate imagini dintr-o carte pe care o citesc, sau filmul la care mă uitam până să mă culc, cine știe, toate la un loc).

Am adormit aseară, de fapt cu gândul să scriu această postare despre obiective, intenții, rezoluții. Mă întreb când am început să le spunem rezoluții? Că am căutat în Dex și nu mi s-a părut o definiție tocmai potrivită. Ok, hotărâri, să zicem, dar în rest…nu am văzut să aibă fix semnificația pe care le-am dat-o, an de an la final și la început. Dați click aici pentru toate definițiile, eu am ales doar una.

Ce legătura are asta cu visul meu cu New York-ul? Păi are. Ar putea reprezenta un obiectiv sau o intenție de setat într-un viitor mai apropiat. New York-ul nu e la o aruncătură de băț și e nevoie de planificare cu mult timp în urmă (în mare parte planificare financiară). Fie asta, fie timpul petrecut pe social media. Sau poate că timpul petrecut cu gândul la validarea a ceea ce postez. Și apoi alt timp petrecut în a mai șterge din ele în momentele în care nu mai simt nevoia de validare. Sau când mă supără tare faptul că simt nevoia de validare, depinde de moment.

Am văzut zilele astea dar și de-a lungul anilor, postate pe social media, mai multe tipuri de atitudini în fața rezoluțiilor de an nou: nu mai pun niciun obiectiv, fie ce-o fi; setare clară de intenții pentru anul următor; nedumerirea de ce să ne punem obiective acum între 31 și 1, e tot o noapte, ce treabă are; pe alocuri un pic de cinism față de perioada asta, alteori o tristețe, alteori speranța și bucuria unui nou început, anii 20 cum am mai văzut prin unele postări (ca și cum am avea șansa să dăm ceasurile înapoi și să o luăm de la capăt).

Tot felul de stări pe care, de fapt, le-am observat în atitudinea mea din anii ăștia în care am avut suficientă conștiință cât să mă uit măcar la ideea setării unor hotărâri/decizii/obiective/intenții/rezoluții. Am avut o atitudine diferită față de momentul obiectivelor, dictată de starea mea emoțională la momentul respectiv.

La trecerea dintre 2017 și 2018, sora mea ne-a propus să ne scriem obiectivele pe o hârtie, să le lipim și să le punem toți într-un borcan și să le deschidem anul următor. În primul an nu am avut inspirația să fac o poză la obiective, așa că după câteva luni, în afară de vreo două pe care le car cu mine an de an, nu mai știam ce am pus. Așa că, la final de 2018, am constatat că nu atinsesem mare parte dintre ele. Pe unele le atinsesem așa … din greșeală. Poate că le pusesem oricum cu gândul să fie ceva simplu de atins. Sigur că am făcut alte lucruri și așa mai departe, scuze există (unele plauzibile, altele nu prea).

La trecerea dintre 2018 cu 2019, am scris alte rezoluții. Nu chiar cu totul altele. Vă spuneam că sunt unele pe care le tot reportez la nesfârșit. Sau până când le voi atinge. Sau până când voi accepta că nu pot, să vedem care din ele. De data asta am făcut poză la foaie, înainte să o lipesc, cu gândul să mă uit totuși pe parcusul anului la ele, că altfel le uit sau le trec cu vederea. Vă las pe voi să ghiciți de câte ori m-am uitat la poză. Nu e greu, mai ales dacă vă spun că habar nu am ce mi-am propus și nici cât am atins din ce nu am habar că mi-am propus. Urmează să deschidem curând…ce rost are să mai sa sap acum după poză.

La trecerea dintre 2019 și 2020 nu am scris rezoluții. Încă. Dar voi scrie. Păstrăm ritualul din anii trecuți și am așteptat să revină sora mea în București ca să ne reunim. Plus că simt nevoie să văd lista veche înainte să o scriu pe cea nouă. Deși am în minte câteva obiective pe care le voi înfăptui anul acesta.

Acum, de ce cred că trecerea dintre ani (poate nu fix noaptea aceea, mă refer la toată perioada asta de vreo două săptămâni) poate reprezenta sol hrănitor pentru rezoluții, obiective, intenții? Pentru că multe. Eu vorbesc mai jos doar despre două (cuprinzătoare):

• Luăm pauză. Ne tragem sufletul de Crăciun, ne vedem cu oameni dragi, stăm, ne golim mintea, citim, facem multe lucruri din cele care ne plac. Și atunci mintea limpede e mai deschisă la a identifica direcția, la a planifica măcar primii pași. Aici e momentul în care ne dăm timp să reflectăm, să ne aducem aminte, să ne imaginăm cum ar fi, să setăm intenții cât mai clare pentru noi. Mai ales dacă avem dorințe mari, care necesită planificare minuțioasă. Obiectivele nu se ating de la sine. Mai ales dacă nici nu mai ai habar care sunt (cum nu mai știam eu ce-am scris pe listă).
• Suntem obosiți, enervați, sătui, epuizați. Am citit multe postări pe rețelele de socializare în perioada aceasta în care oamenii au spus că 2019 a fost un an greu. Suntem din ce în ce mai vulnerabili să spunem ce n-a fost bine, ceea ce reprezintă un pas mare spre a fi autentici și reali în online și în offline. Sau poate căutăm neintenționat alinare de la ceilalți, fiecare cu motivele sale, absolut valide pentru fiecare. Și cum ne punem noi obiective dacă suntem toate cele de mai sus? (obosiți, enervați, sătui, epuizați) Poate că nu le formulăm prea clar în starea respectivă și nici cea mai bună idee nu este să stăm să enumerăm ce nu mai vrem în loc de ce nu vrem. Însă pentru mine este un exercițiu bun și să observ ce mă obosește, ce mă enervează, de ce m-am săturat, ce mă epuizează. Și după ce fac asta, să mai elimin din ele, să îmi construiesc obiectivele și ținând cont de asta. Adică în loc să mai pun peste ele alte obiective, alte intenții, să mai văd la ce renunț. Ca să fie loc. Altfel nu-mi vine să îmi mai setez nimic, pentru că simt că nu e loc de ele.

E duminica de dinainte de începerea oficială și în forță a anului de muncă. Nu am deschis încă Facebook-ul să văd cât stres generează ideea asta pentru o grămadă de lume. Sper că nu foarte multă. Unii vor afirma că sunt gata de atac și încărcați pozitiv și că abia așteaptă toate provocările anului. Alții se vor simți mai obosiți decât atunci când am plecat din vechiul an. Unii cu panică, alții cu speranță. Unii cu nici de unele, doar cu o stare neutră sau plictisită. Și astea sunt doar câteva așa, fiecare știe că ce-i în sufletul lui este un amalgam de stări care se mai și schimbă de la o oră la alta, pe măsură ce apune soarele de duminică.

Am reciclat o poză (cea de mai jos) din 2017 spre 2018, dintr-o postare de an nou pe care o puteți reciti aici. Doar că m-am tăiat pe mine din poză. Credeam că editez doar pentru postarea asta dar uite că s-a editat și în cealaltă și m-am scos din amândouă. E ok, nu sufăr după ea. Oricum eram filtrată și abia semănam cu mine. Aș fi putut să aleg ceva de anul acesta. Dar apăream și eu cam în toate. Mai puțin în cele cu mâncarea (reușită doar parțial) și cea cu pisica mirosind paharul de prosecco (o las pe aceea pentru altă ocazie).

Și după o postare lungă cu de toate, să trag și concluzia: susțin setarea de obiective/intenții/rezoluții și cred că trecerea dintre ani este un sol hrănitor în care sădim sămânța pentru a le îndeplini. Cu mintea și inima deschise, să găsim echilibrul între ce putem într-un an (și să mai adăugăm ceva în plus, doar puțin) și ce putem în mai mulți ani. Cu înțelegere față de noi, însă nu atât de multă înțelegere cât să ne lăsăm pe tânjală cu toate. Fiecare își va simți  propriul echilibru interior. La mulți ani!

Și dacă simțiți să împărtășiți cum ați intrat în anul nou, cu sau fără obiective, mi-ar plăcea să-mi povestiți în comentarii!