Skip to content

Antrenament de fiecare zi

March 21, 2020

Sunt câțiva mușchi pe care mi-i antrenez intens de câteva zile. Uneori iese mai ușor, alteori merge mai greu, cert este că încă fac destulă febră musculară, ceea ce mă face să cred că încă nu am intrat într-o rutină care să-mi permită să antrenez mușchii fără efectele secundare ale febrei (musculare, nu am altă febră, stați fără grijă; și dacă aș avea, nu aș avea cum să o dau mai departe, pentru că stau în casă).

Îmi încep antrenamentul dimineața cu mușchiul înțelegerii. Fac multe repetări ca să pot înțelege anumite comportamente iraționale ale altor oameni care interacționează în continuare în persoană, deși nu este nevoie. Adică au tot contextul să stea în casă și totuși nu o fac. De exemplu faptul că vine pensia, intră salariul și dacă stau acasă și/sau muncesc de acasă. Sau antrenez mușchiul înțelegerii față de angajatorii care nu permit angajaților să lucreze de acasă deși se poate. (acolo unde nu se poate, nu se poate, dar la unii se poate și totuși nu o fac).

Apoi îmi mai antrenez mușchiul de selecție a știrilor false și alarmiste care îndeamnă oamenii cu mușchii mai slabi la comportamente iraționale.

Antrenez și mușchiul compasiunii față de comportamentele iraționale reieșite din nevoi de bază sau din anxietatea necunoscutului în ceea ce privește viitorul.

Fac câteva repetări care să anteneze și mușchiul empatiei, deși nu foarte multe, pe acesta cred că-l am cel mai dezvoltat. Mai ales că e cea mai în siguranță metodă să porți pantofii altcuiva fără să fii nevoit să intri în contact chiar cu pantofii respectivi. Sau șosetele, mai nou, avem din ce în ce mai puțină nevoie de pantofi zilele astea. Ceea ce este ok, eu îmi găsesc oricum mai ușor de cumpărat șosete decât pantofi. Ce să-i faci, picior mic.

Cel mai mult și mai mult, seara la culcare, antrenez mușchiul recunoștinței: că am posibilitatea să stau acasă și să muncesc de acasă, că chiar și dacă nu voi mai avea venituri în următoarea perioadă, cel puțin unul dintre noi va avea. Că am o casă plăcută în care să stau cu toate condițiile (chiar dacă n-am balcon sau grădină în care să ies, astea ar fi fost așa, bonus), că eu și ai mei suntem încă sănătoși (și că facem tot ce se poate să rămânem așa), că am cărți de citit și chiar dacă nu aș fi avut sunt suficiente materiale în online, că am mâncare pe masă, că am o pisică minunată care ne bucură zilnic și care se bucură și ea de prezența noastră acasă în fiecare zi, că avem mâncare să îi punem și ei pe masă (uneori și ton, cam des, nu e chiar cel mai sănătos pentru ea, însă e cam cum sunt dulciurile pentru noi), că nu am pofte ieșite din comun și că reușesc să dozez dulciurile pe care le consum (am exclus deja din cumpărături Oreo, se pare că dacă-l am în casă nu pot trăi cu el, trebuie să-l dau gata) și să-mi păstrez greutatea chiar și în condițiile în care nu mai fac la fel de multă mișcare ca înainte, că am posibilitatea să fac mișcare în casă (am și TRX-ul care ajută destul de mult la antrenamentele structurate), că am o grămadă de familie și prieteni cu care pot vorbi și povesti în online. Și multe multe altele!

IMG_20200315_175745_resized_20200321_025416725

Acum na, dacă am scăpat și eu o poză pe Facebook cu un antrenament (se mai acceptă câte un post din vanitate în vremuri de pandemie, nu vreau să fiu chiar așa de dură cu mine), nu vă imaginați că fac asta dimineața, prânz și seara, trag de mine uneori, alteori nu trag de mine și nu lucrez deloc, încă nu am intrat într-o rutină de mișcare.

Și lista de antrenamente poate continua.

Sunt și zile de repaos când abia abia dacă pot să le antrenez pe cele de mai sus. Dar nu sunt zile de repaos total, totuși. Și pentru asta sunt recunoscătoare.

IMG_20200318_124243_resized_20200321_025359869

Mai sunt și mușchi care par mai în formă decât oricând și pe care încerc să-i mai relaxez. De exemplu, mușchiul furiei, față de oamenii care deliberat aleg să-i supună la risc fix pe cei dragi, părinți care nu respectă niciun fel de măsură și își expun propriii copii la risc, care nu ascultă și ies pe afară în locuri aglomerate, total neprotejați și în ieșiri absolut irelevante și care nu sunt absolut necesare pentru supraviețuire.

Sunt multe jurnale de pandemie în online, nu țin neapărat să fac și eu o rutină din a scrie lucruri pe care poate nu le mai citește nimeni, dar mai scriu și eu aici ca să-mi aduc aminte peste ani. Pentru că da, indiferent cât de greu ne este și încă ne va mai fi, îmi exersez mușchiul speranței că vom exista împreună și peste ani, dacă facem astăzi ceea ce trebuie, împreună și totuși separat!

 

 

 

 

 

 

2 Comments leave one →
  1. March 21, 2020 10:26 pm

    Foarte frumos!

Leave a Reply to pogaciblog Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: