Skip to content

Despre frici și alți demoni

October 25, 2020

De la ultima postare încoace, am reușit să reduc puțin de tot accesul meu la social media dimineața și seara, când internetul este închis din voința proprie. În majoritatea serilor și dimineților am reușit să mă țin de plan. Mi-am eliberat astfel și niște timp și niște loc în cap. Nu mult, e un început.

Citesc, de câteva săptămâni, Gândește ca un călugăr, Jay Shetty, apărută în română la Editura Litera și, apropo, văd că e redusă acum cu 45%. Fără vreo intenție de reclamă, am observat acum că este și, dacă vă interesează cartea, poate vă interesează și cât costă, trăim vremuri mai grele.

O citesc de câteva săptămâni nu pentru că ar fi un munte de carte, nu e așa de groasă, ci pentru că sunt zile în care mi-e mai greu să primesc informația și sugestiile de acolo. Unele sunt potrivite pentru mine, altele nu, fiecare alege ce simte din ea. Dar e un conținut care este, pe cât de simplu, pe atât de valoros pentru dezvoltarea noastră personală, pentru a trăi în echilibru cu noi înșine dar și cu ceilalți.

Mi-a atras atenția și am și notat acest pasaj despre temeri și cum detașarea de ele ne permite să le abordăm. Sigur, ușor de zis. Însă, așa cum tot Jay mi-a reamintit într-un alt pasaj, nu se poate fără efort. Reflectez la asta de ceva timp, mai ales când identific din ce în ce mai multe situații în care nu reușesc să fac ce mi-aș dori să fac de frica a ceva ce-mi închipui că s-ar putea întâmpla dar și de frica de a depune efortul care s-ar putea dovedi în zadar dacă… (o listă lungă de dacă-uri în care nu intru acum).

Când te panichezi, începi să anticipezi consecințe care nu s-au întâmplat încă. Temerile ne transformă în scriitori de ficțiune. Pornim de la o premisă, de la o idee, de la o temere – ce se va întâmpla dacă… După aceea o luăm razna și ne închipuim posibile scenarii viitoare. Când anticipăm rezultate viitoare, frica ne ține în loc și ne face prizonierii propriilor închipuiri. Filozoful roman stoic Seneca a observat că: Fricile noastre sunt mai numeroase decât pericolele pe care le întâlnom, și suferim mai mult în închipuire decât în realitate. ”

Atunci când nu citesc cum să gândesc ca un călugăr, mă pierd în câte un roman de ficțiune cum ar fi Biblioteca de la miezul nopții (Matt Haig, Editura Nemira), Te-am iubit deja în visul meu (Holly Miller, Editura Nemira) sau Cea care se întoarce (Donatella Di Pietrantonio, Editura Polirom), o carte pe care am început-o chiar aseară.

Alba, cea care mă însoțește în fiecare seară la citit

Am observat în toate trei cărțile acest tipar al fricilor și anxietăților. Și nici nu le-am căutat eu în mod special. Mi-au căzut la propriu în mână. Așa e când ai o soră care citește și dă mai departe.

În Biblioteca de la miezul nopții o avem pe Nora căreia îi este frică să mai trăiască. Culmea că, alegând să încheie socotelile cu viața, nimerește într-un loc care-i permite să trăiască mai multe versiuni de viață până când o găsește pe cea potrivită ei. E înfricoșător cât de mult ni se poate schimba viața pornind de la cea mai mică alegere pe care o facem până la cea mai complexăm. Sunt atâtea variante de noi care ar fi putut exista. Sau care există deja în universuri paralele, cine știe.

În Te-am iubit deja în visul meu îl avem pe Joel care visează ce urmează să li se întâmple oamenilor pe care-i iubește. Joel trăieste în frica permanentă de a nu scăpa ceva și a nu putea salva la timp pe cineva drag de ceva foarte rău care i s-ar putea întâmpla și despre care el a visat. Din acest motiv are frica de a iubi, frica de a se atașa, frica de a spune celorlalți despre darul și blestemul lui, frica de a-și mai face meseria, frica de a trăi efectiv altfel decât paralizat de frică. O carte absolut minunată dar și foarte tristă. Eu am reflectat și încă reflectez mult la această poveste.

Cea care se întoarce, o carte abia începută aseară (după ce am închis accesul la internet) și pe care o mai deschisesem cu două seri în urmă și am închis-o fără să citesc mai mult decât coperta. Așa e cu cărțile. Le vine timpul când le vine timpul. Aici avem această fetiță de 13 ani care nu are nume (adică o fi având dar până acum nu l-am aflat) care, după ce trăise de bebeluș cu părinții adoptivi, este brusc returnată părinților biologici, fără nicio explicație. Frica de abandon, frica de a pierde tot și de a trăi o viață care pare să fie a altcuiva. Sunt foarte curioasă ce motiv ar fi putut să aibă acei părinți adoptivi să o dea înapoi, foarte curioasă și încerc din răsputeri să nu judec sau să fac supoziții. Dar sincer nu înțeleg sub nicio formă nici cum poți să returnezi/abandonezi un animal de companie darămite un copil pe care l-ai crescut.

E o perioadă în care apar frici noi, se activează frici mai vechi, precauția (uneori exagerată) ne blochează să facem ce-am vrea să facem. Nu am eu niște soluții rapide de tratat frici și nici nu există soluții rapide. Există efort și voință și dorință de a depăși și specialiști competenți care ne pot însoți în acest demers.

Ce pot să spun este că e un moment la fel de bun ca oricare altul să ne recunoaștem fricile și să căutăm ce funcționează pentru noi pentru a le diminua și a nu le mai permite să ne controleze viața și alegerile într-un mod nesănătos. Pentru că, normal că frica ne este în același timp și prieten și dușman. Că dacă nu ne-ar fi frică ne-am arunca de pe prima stâncă să vedem cum se simte sau nu ne-am mai uita în stânga și în dreapta înainte de a traversa strada.

Ție de ce ți-e frică și ți-ai dori să-ți fie mai puțin frică sau chiar deloc frică?

No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: