Atunci când am început să folosesc cont Netflix rareori mă uitam la ceva, chiar mi se părea că nu am timp de așa ceva. Adică preferam să-l folosesc altfel, că doar tot 24 de ore au la dispoziție și cei care se uită și cei care nu se uită la filme sau seriale. Nu am fost foarte early adopter nici la Netflix, nici la Uber sau la aplicații de comandă de mâncare, deși acum le folosesc atunci când este necesar.

Am renunțat la cont o perioadă și dar nici când l-am reluat nu pot spune că ne-am încadrat în categoria de binging. Cu mici excepții, când dădeam de câte un serial care chiar mă prindea. Nu doar pe Netflix, mai urmărim și pe HBO Go.

Uneori nu simt nevoia să mă uit deși tot aud de diverse seriale mișto și am o idee de FOMO (fear of missing out – teama de a nu pierde ceva, de a nu rămâne pe dinafară cu un subiect).

De regulă nu prea-mi vine să mă apuc de seriale cu multe sezoane pentru că e prea mult de recuperat și mă simt blocată într-o singură poveste săptămâni în șir. Dar mai fac și excepții, cum ar fi cu The Crown, pe care până nu l-am terminat, a făcut parte din rutina de fiecare zi și a mai și „mâncat” și câte o oră două din cele alocate pentru somn.

Și cu New Amsterdam am avut dubii. Deși sunt două sezoane acum disponibile, primul sezon are 24 de episoade. Am văzut vreo 8 episoade într-o lună sau ceva de genul, apoi nu știu ce m-a apucat că l-am făcut parte din rutina zilnică și l-am dat gata în zilele mai libere din perioada Paștelui. Mi-a plăcut mult și abia aștept următorul sezon. Eu am o afinitate pentru serialele cu doctori în general însă acesta este diferit și mă provoacă să mă gândesc foarte în profunzime la sistemul de sănătate, la decizii de leadership (bune sau proaste), la reguli și încălcarea lor, la riscuri la locul de muncă, la curaj și asumarea responsabilității, la boală și la fragilitatea vieții, la sănătatea mintală, la grija față de sine, a forțarea pentru performanță și așa mai departe.

Și pentru că prinsesem gustul statului cu ochii în ecran, de ce n-aș fi început alt serial. De data asta ceva mai ușurel dar tot cu muncă, se pare că-mi descopăr un pattern de seriale la care îmi place să mă uit, în afară de cele cu doctori. The Bold Type, l-am terminat destul de repede, deși mi-ar fi plăcut să mă dureze, am reusit să mă atașez de unele personaje, în special de Jacqueline și de Jane. Personajul Jacqueline este inspirat de Joanna Coles, redactor șef la revista Cosmopolitan.

Deși prefer serialele mai scurte care să nu mă țină blocată prea mult timp, descopăr că am o oarecare nostalgie atunci când termin un astfel de serial, fie de lungime mică sau medie. Am fost atașată și de Emily in Paris și de Bridgerton, primul fiind chiar scurt, de maxim două seri.

Mi-ar plăcea să mai încep ceva dar cred că e nevoie să închei această perioadă Netflix și să fac o pauză, chiar dacă sunt super în grafic și cu lecturile pe 2021. Încă sunt într-o dilemă interioară dacă e sau nu e pierdere de vreme uitatul la seriale. Parcă încerc mereu să-mi iau și ceva învățăminte de acolo. Dar totuși, de ce trebuie să fie mereu ceva și cu învățăminte sau să aducă vreun beneficiu pe termen lung, nu poate fi și pura plăcere de a urmări ceva?

Până una alta, mai bine m-aș bucura de stat la aer liber și aș lăsa serialele pentru vremuri mai mohorâte. Dar dacă aveți ceva recomandări de seriale cam ca cele menționate de mine mai sus, le puteți lăsa aici, mă uit eu mai încolo 😀