Parcă nu-mi amintesc toamna trecută să fi fost natura așa de frumos colorată ca acum. M-am trezit spunând asta de mai multe ori și la fel am mai auzit spunându-se în jurul meu. Verde, galben, portocaliu, cărămiziu, maro, roșu, arămiu, burgund și tot ce vă mai trece prin cap. Dacă mai bate și soarele, garantat cele mai faine filtre de Instagram #nofilter. Dar nici dacă e ceață nu șade rău.

Eu am noroc să merg în fiecare dimineață pe malul Dâmboviței. Îmi încep ziua cu toate culorile pământului în față, reflectate în apă, unde se bălăcesc rațe și alte înaripate. Și n-ai cum să nu zâmbeți când îți strigă pescarul de pe partea cealaltă să vii să faci poză și de acolo că se vede soarele mai frumos. Pături întregi de frunze pe jos, în timp ce copacii mai păstrează și ei câteva, parcă nu-s pregătiți să renunțe la ele, că doar vara asta parcă n-a fost de ajuns, parcă s-a lăsat greu rugată să vină și a dat să plece prea devreme. Suntem cu un pas în noiembrie și mă bucur că s-a mai uitat vara în urmă și a zis să mai stea puțin, cum stăm de multe ori de vorbă la ușă cu musafirii, de nu ne mai dăm duși. Așa că am putut să lucrez ieri aproape din tricou (dacă aș fi avut vreun tricou la mine), pe terasă.

Azi e cu ceață dar eu tot aștept să iasă și soarele, măcar un pic. Azi am și tricou la mine și zi liberă, era numai bună de citit în aer liber și cu mintea liberă. Dar așa ce mă supăr pe mine când văd că ultima postare de pe blog datează tocmai din septembrie la început, când am scris că mai vin și cu altă postare despre creativitate și curaj. Așa ce-mi vine să fac este să scriu cu curaj o compunere de toamnă, să vă încurajez să deschideți ochii, să vedeți culorile toamnei. Că eu știu că au fost timpuri în viața mea când treceau anotimpurile unul după altul și eu nu le vedeam și nu simțeam niciun miros de tei sau alte înmiresmate, așa de concentrată treceam pe lângă toate cu muzică în căști și griji în priviri.

Citeam ieri în Newsletter-ul Cristinei Chipurici că ea are mereu la ea un carnețel în care să noteze ideile care-i vin (v-aș da link direct la el dar nu se încarcă acum, am eu o problemă se pare cu netul). Pe mine mă prinde cheful de scris nepregătită. Mai ales când am responsabilități și deadline-uri strânse de respectat, atunci vine cheful de scris și eu nu-l las deloc să vină. Și așa trece momentul și trec săptămânile fără postări. Pentu că dacă nu am setat clar că scrisul este tot o responsabilitate și o prioritate, atunci e primul care trece la coada listei. Și e păcat, că uneoi vin cuvinte frumoase, ordonate cu dibăcie și poate capăt și mai multă măiestrie dacă mă țin de scris.

Mă gândeam ce citat ar fi mai potrivit să vă las astăzi, din cartea lui Elizabeth Gilbert, ceva care să inspire și așa mă uitam peste notițe. La unele dintre ele nu mai știu exact ce m-a atras, semn că starea în care ești când citești este foarte importantă. S-ar putea în altă stare, același cuvinte să nu-ți mai spună nimic. Poate de asta mi-a fost și așa de greu să mai scriu încă o postare despre Big Magic deși am vrut și aș fi avut cu ce . A trecut timpul, am început alte cărți care mi-au luat gândurile și le-au dus în altă parte.

Dar am găsit totuși ceva care încă mă pune pe gânduri și poate că vă face și pe voi să vă conectați la un moment sau altul în care ați dat de greu.

Cred că multe persoane renunță la trăirea unei vieți creative fiindcă le e frică de cuvântul interesant. Maesta mea preferată de meditație, Pema Chodron, a spus odată că cea mai mare problemă pe care o vede la exercițiile de meditație e că oamenii renunță chiar atunci când lucrurile încep să devină interesante. Cu alte cuvinte, renunță de îndată ce lucrurile nu mai sunt ușoare, de îndată ce devin dureroase și plictisitoare sau tulburătoare. Renunță imediat ce încep să vadă în mintea lor ceva care-i sperie sau îi rănește. De aceea ratează partea frumoasă, partea extraordinară, partea transformatoare – când răzbești dincolo de dificultate și pătrunzi într-un univers absolut nou și neexplorat dinăuntrul tău.

Și poate așa se întâmplă cu fiecare aspect important din viața ta. Indiferent de ceea ce urmărești, indiferent de ceea ce cauți, indiferent de ceea ce creezi, fii atent să nu renunți prea repede. Cum avertizează prietenul meu pastorul Rob Bell: „Nu trece în pripă prin experiențele și împrejurările care au cea mai mare capacitate de a te transforma.”

Nu-ți lăsa curajul să piardă când lucrurile încetează să mai fie ușoare sau satisfăcătoare.

Fiindcă acel moment…

E momentul în care începe interesantul.

Mă pot gândi la atâtea momente în care am vrut să dau înapoi înainte să ajung la partea interesantă. Și atâtea în care chiar asta am făcut, de n-o să mai știu niciodată ce-aș fi putut realiza. Dar nu e nimic, fiecare experiență m-a adus la ziua de astăzi. Și ziua de astăzi e o zi bună.

Toamna voastră în ce culori e pictată?