Zilele trecute mi-a trimis o prietenă un video de pe Instagram în care cineva zice că „știați că, dacă înlocuiți cafeaua cu o cană delicioasă de ceai verde, pierdeți până la 87.5% din…..(suspans) singura fărâmă de bucurie care v-a mai rămas în viață?”. Desigur, în engleză sună mai amuzant, plus că trebuie să vezi și fața tipului care bea ceaiul și, dacă sunteți curioși, las aici link.

Mi l-a trimis pentru că știa că am înlocuit cafeaua cu ceai verde și nu sunt foarte fericită de schimbare. După ani și ani de băut cafea, corpul meu spune nu cafelei, deși eu aș spune oricând în continuare da. Așa că pentru mine ceaiul verde sau orice alt ceai este ca un premiu de consolare, în timp ce râvnesc în continuare la o gură de cafea delicioasă (ba chiar și la una mai puțin delicioasă).

Chiar în timp ce scriu aceste rânduri îmi lasă gura apă, deși mai iau din când în când câte o gură din ceaiul meu verde cu lămâie și miere. Nu mă înțelegeți greșit, mie mi-a plăcut întotdeaua ceaiul și nu sunt dintre persoanele care-l beau doar când e bolnavă. Îl beau cu mare plăcere dar nu neapărat dimineața devreme, mai degrabă după-amiaza sau seara (seara ceai de alte plante, nu verde sau negru). Ba chiar ieri am primit cadou de la sora mea o cutie super faină de ceai pe care abia aștept s-o încep. Doar că este ca un calendar de Advent, cu 24 de pliculețe diverse, pe care trebuie să o încep pe 1 decembrie și nu aș vrea să trișez (poate doar dacă știu exact de unde e luată să mai iau una identică).

Am căutat, de fapt, să pun aici o poză cu un ceai verde delicios, dar n-am găsit niciuna în telefon doar cu ceaiul (așa cum obișnuiam să fac poze la cafele deosebite) și nu m-am mai agitat să fac una acum de dimineață. Am o poză cu mine bând un ceai dar nu e tocmai cea mai reușită poză, adică nu arăt așa de fericită în ea.

Nu simt nevoia să beau cafea pentru că nu pot sta trează ziua. Ba chiar în ultima vreme, de când mă culc până în 10.30, n-am mai auzit alarma în nicio dimineață. De ce n-am mai auzit-o? Nu pentru că aș fi adormit și-aș fi închis-o ci pentru că nu i-am mai dat ocazia să sune, mereu m-am trezit de la mine putere, odihnită și gata de o nouă zi. Bine, aici e și o altă discuție, în care mă trezesc fără alarmă când sunt împăcată cu ce am de făcut în ziua respectivă.

Atunci când corpul meu spune nu trezirii de dimineață, îmi este clar că trebuie să analizez foarte bine cum îmi petrec zilele și de ce nu am tragere de inimă să mă ridic din pat, mai ales dacă am dormit totuși peste 8 ore. Nu este cazul acum, dar dacă tot am menționat despre atunci când corpul spune nu, vă recomand această carte a lui Gabor Maté, Când corpul spune nu, despre care v-am mai spus. Lectură obligatorie, serios, mai ales pentru aceia dintre noi care avem dificultăți să spunem nu la anumite experiențe.

Și, dacă tot am vorbit despre cărți, astăzi oscilez între 4 cărți, începute toate. Bine, începute poate să însemne și că am citit prefața. Cu două dintre ele am avansat destul de mult (una mai de business și alta ficțiune, Femei și sare, de Gabriela Garcia, apărută la Editura Nemira în colecția Babel. ) iar pe celelalte două le-am început ieri când le-am și primit/împrumutat: Cartea Alinării a lui Matt Haig (din care am citit aseară câteva pagini și parcă nu mai are același farmec pe care l-am întâlnit în alte cărți ale lui, dar mai aștept până să dau vreun verdict) și Burnout, de Emily și Amelia Nagoski (apărută la Editura Litera).

A ieșit soarele, semn că și astăzi va fi frumoasă de stat afară și citit și băut ceai (sau cafea, dacă vreți și puteți). Mă duc și eu la cărțile mele. Pare totuși că ficțiunea câștigă în prima parte a zilei.